Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Fals material în înscrisuri oficiale. Uz de fals. Încadrare juridică. Evaziune fiscală. Interzicerea dreptului de a fi administrator. Omisiune de a comunica dispozitivul hotărârii de condamnare
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni de fals. Falsul în înscrisuri. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni în legătură cu activităţile economice. Evaziunea fiscală
Indice alfabetic: Drept penal
- fals în înscrisuri sub semnătură privată
- fals material în înscrisuri oficiale
- uz de fals
- evaziune fiscală
- interzicerea dreptului de a fi administrator
- omisiune de a comunica dispozitivul hotărârii de condamnare
C. pen., art. 41 alin. (2), art. 145, art. 150 alin. (2), art. 288, art. 290, art. 291
C. proc. pen., art. 334
Legea nr. 87/1994, art. 13, actual 11 alin. (1) lit. c)
Legea nr. 26/1990, art. 7, art. 21 lit. g)
1. Falsificarea de borderouri de achiziţie și de facturi fiscale, de către
administratorul unei societăţi comerciale, întrunește elementele constitutive
ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar nu ale
infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, deoarece
societăţile comerciale, fiind persoane juridice de drept privat, nu intră sub
incidenţa prevederilor art. 145 C. pen., iar înscrisurile emise de societăţile comerciale
nu sunt înscrisuri oficiale în sensul art. 150 alin. (2) din același cod.
2. Condamnarea inculpatului pentru
săvârșirea infracţiunii de evaziune fiscală la pedeapsa complementară a
interzicerii dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale, care
îl face nedemn de a exercita această profesie, atrage, potrivit art. 7 din
Legea nr. 26/1990, obligaţia instanţei de a comunica Oficiului registrului
comerţului dispozitivul hotărârii de condamnare, iar neîndeplinirea acestei obligaţii
constituie motiv de casare a hotărârii.
I.C.C.J., secţia
penală, decizia nr. 2412 din 4 mai 2004
Prin sentinţa penală nr. 614 din 30 octombrie 2002, Judecătoria Lugoj a condamnat pe inculpatul M.N. pentru săvârșirea infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994, de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută în art. 288 alin. (1) C. pen., de uz de fals prevăzută în art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, și a infracţiunii de sustragere de sub sechestru prevăzută în art. 244 alin. (2) C. pen.
Instanţa a reţinut că, în perioada 3 mai 1993 - 7 septembrie 1999, în calitate de asociat unic și administrator la societatea comercială M., inculpatul nu a înregistrat în contabilitate toate veniturile realizate, prejudiciind statul cu suma de 385.177.931 de lei reprezentând impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată neachitate; în perioada octombrie 2000 - aprilie 2001, inculpatul a prezentat organelor de urmărire penală 3 borderouri de achiziţie și 22 de facturi fiscale falsificate, în scopul diminuării prejudiciului constatat, iar în august 2001, deși avea calitatea de custode, inculpatul a vândut o autobenă asupra căreia s-a aplicat sechestru.
Prin decizia penală nr. 117 din 14 martie 2003, rămasă definitivă prin nerecurare, Tribunalul Timiș a admis apelul procurorului, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi administrator pe o durată de 3 ani și a respins apelul inculpatului.
Recursul în anulare declarat în cauză este fondat.
Potrivit art. 290 C. pen., falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Conform art. 150 alin. (2) C. pen., „înscris oficial” este orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 sau care aparţine unei asemenea unităţi, iar art. 145 din același cod stabilește că prin termenul „public” se înţelege tot ce privește autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.
Întrucât din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a falsificat 3 borderouri de achiziţie și 22 de facturi fiscale, iar societăţile comerciale emitente sunt persoane juridice de drept privat, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 145 C. pen.
În consecinţă, în baza art. 334 C. proc. pen., instanţele trebuiau să schimbe încadrarea juridică din prevederile art. 288 alin. (1) și art. 291 C. pen., în prevederile art. 290 din același cod.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 26/1990, instanţele judecătorești sunt obligate să trimită Oficiului registrului comerţului, în termen de 15 zile de la data când au rămas definitive, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor definitive și de pe încheierile ce se referă la acte și menţiuni a căror înregistrare este cerută de lege, iar în aceste încheieri și hotărâri, instanţele judecătorești vor dispune și efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului.
Conform art. 21 lit. g) din aceeași lege, în registrul comerţului se vor înregistra menţiuni referitoare, între altele, la hotărârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a exercita această profesie.
Condamnându-l pe inculpat pentru săvârșirea infracţiunii de evaziune fiscală la 2 ani închisoare și interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale pe timp de 3 ani, instanţele aveau obligaţia să dispună și efectuarea înregistrării acestei hotărâri definitive în registrul comerţului.
În consecinţă, recursul în anulare a fost admis și s-a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul considerentelor ce preced, precum și comunicarea dispozitivului deciziei penale la registrul comerţului.