Extrădare. Procedura de solicitare a extrădării
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Legea penală. Limitele aplicării legii penale. Aplicarea legii penale în spaţiu
Indice alfabetic: Drept penal
- extrădare
Legea nr. 302/2004, art. 37, art. 67
În procedura de solicitare a extrădării active, dacă persoana a fost dată în urmărire internaţională, instanţa de executare se pronunţă prin încheiere motivată asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea, de îndată ce este informată cu privire la localizarea pe teritoriul unui stat străin a persoanei date în urmărire internaţională, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și, prin aceeași încheiere, formulează propunerea de a se solicita extrădarea, potrivit art. 67 alin. (4). Această încheiere se comunică, în cel mult 48 de ore, curţii de apel competente să solicite extrădarea, care, fără a se pronunţa asupra temeiniciei solicitării, potrivit art. 67 alin. (7) formulează cererea de extrădare și o transmite direcţiei de resort din Ministerul Justiţiei, care examinează îndeplinirea condiţiilor de regularitate internaţională pentru a se solicita extrădarea.
Prin urmare, încheierea prin care curtea de apel respinge propunerea formulată de instanţa de executare privind solicitarea extrădării persoanei condamnate este nelegală, deoarece curtea nu are, în cadrul procedurii speciale de solicitare a extrădării, competenţa de a analiza fondul cauzei, această competenţă revenindu-i numai în cazul în care încheierea instanţei de executare a fost atacată cu recurs.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4700 din 21 septembrie 2004
Prin sentinţa penală nr. 442 din 17 octombrie 2001, rămasă definitivă prin neapelare, Judecătoria Făgăraș a condamnat, între alţii, pe inculpatul F.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de tăiere și sustragere ilegală de arbori prevăzută în art. 98 alin. (3) și (4) din Legea nr. 26/1996.
La 13 noiembrie 2001 s-a emis mandatul de executare a pedepsei și, întrucât condamnatul s-a sustras de la executare, a fost dat în urmărire generală și în urmărire internaţională, prin Biroul Naţional Interpol, fiind localizat în străinătate și arestat provizoriu la 3 septembrie 2004.
Mandatul de executare poartă menţiunea că F.V. nu beneficiază de aplicarea Legii nr. 543/2002 privind graţierea, întrucât s-a sustras de la executarea pedepsei.
Prin încheierea din 6 septembrie 2004, Judecătoria Făgăraș a propus a se
solicita de către Curtea de Apel
Potrivit art. 67 alin. (4) din lege, dosarul a fost înaintat Curţii de Apel
Prin încheierea din 9 septembrie 2004, Curtea de Apel
Recursul declarat de procuror împotriva acestei încheieri este fondat.
Prin încheierea din 6 septembrie 2004, Judecătoria Făgăraș a propus Curţii de Apel Brașov să solicite extrădarea condamnatului. Împotriva acestei încheieri nu a declarat recurs procurorul, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei.
Potrivit art. 67 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, președintele secţiei penale a Curţii
de Apel
Prin încheierea din 9 septembrie 2004, Curtea de Apel Brașov, respingând propunerea de solicitare a extrădării condamnatului, și-a depășit competenţa, întrucât a analizat pe fond cauza, cu toate că instanţa fusese investită cu o procedură specială ce nu-i permitea acest lucru, fondul cauzei putând fi analizat numai în cadrul unui recurs împotriva încheierii Judecătoriei Făgăraș, potrivit art. 67 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, ceea ce, în speţă, nu este cazul.
În consecinţă, recursul a fost admis, s-a casat încheierea atacată și s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Brașov în vederea îndeplinirii formalităţilor prevăzute în art. 67 alin. (7) din Legea nr. 302/2004.