Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

Omor. Răzbunare. Motiv josnic

 

Săvârșirea omorului în scopul de a se răzbuna pe cel care, într-un proces anterior, a făcut declaraţii nefavorabile inculpatului și a contribuit , astfel, la condamnarea sa, constituie, în cazul dat, o faptă săvârșită din motive josnice; în consecinţă, instanţa trebuie să reţină existenţa circumstanţei agravante prevăzute în art.75 lit.d C.pen., și să aplice o pedeapsă conform prevederilor art.78 din același cod.

 

Secţia penală, decizia nr.686 din 12 februarie 2003

 

            Prin sentinţa penală nr.29 din 19 februarie 2002 a Tribunalului Olt, inculpaţii M.A. și P.T. au fost condamnaţi pentru săvârșirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art.20 raportat la art.174 și art.175 lit.i C.pen.

            Instanţa a reţinut că, în anul 2001, inculpatul M.A. a fost condamnat la amendă pentru infracţiunea de lovire, urmare, între alte probe, și a declaraţiei martorului M.P. Înainte de a fi audiat,  inculpatul l-a ameninţat pe martor că dacă va face declaraţii defavorabile lui îl va omorî.

            Ulterior condamnării sale, inculpatul a luat hotărârea de a se răzbuna, în care sens la 10 iunie 2001, împreună cu inculpatul P.T., înarmaţi cu o furcă și o bâtă, l-au așteptat în stradă și l-au  lovit în zona capului și în spate, doborându-l  la pământ. După ce victima a căzut, inculpaţii au continuat să-i aplice lovituri și întrucât la strigătele acesteia s-au apropiat mai mulţi săteni, au părăsit locul faptei.

            În urma agresiunii partea vătămată a suferit un traumatism cranio-cerebral, fracturi costale și comoţie cerebrală, salvarea vieţii datorându-se intervenţiei chirurgicale.

            Prin decizia penală nr.397 din 23  septembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, apelurile declarate de procuror și de inculpaţi au fost respinse.

            Recursul declarat de procuror este fondat.

            Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că instanţele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit corect starea de fapt și vinovăţia inculpaţilor.  

            Reţinând însă că inculpatul M.A. a comis fapta cu scopul de a se răzbuna pe partea vătămată care, într-o altă cauză privind o infracţiune de violenţă comisă de acest inculpat, a depus mărturie defavorabilă lui, instanţele aveau temeiuri să reţină circumstanţa agravantă prevăzută în art.75 lit.d C.pen. întrucât răzbunarea ca mobil al omorului, în speţă constituie un motiv josnic.

            În consecinţă, în ce-l privește pe inculpatul M.A.  recursul declarat de procuror a fost admis, s-a făcut aplicarea art.75 lit.d C.pen. și s-a majorat pedeapsa.