Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

Apel. Cerere de apel depusă la altă instanţă decât aceea care a  pronunţat sentinţa. Tardivitate

 

            Cererea de apel contra sentinţei pronunţate de tribunal, depusă în termen la judecătorie și trimisă de aceasta tribunalului după împlinirea termenului de apel nu este tardivă, deoarece art.367 alin.1 C.proc.pen., potrivit căruia cererea de apel se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, nu prevede o sancţiune procesuală pentru cazul în care cererea de apel se depune, greșit, la o altă instanţă.

 

Secţia penală, decizia nr.1460 din 21 martie 2003

 

            Prin sentinţa penală nr.304 din 30 august 2002, Tribunalul Galaţi a condamnat pe inculpatul D.A. pentru săvârșirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută în art.183 C.pen.

            Curtea   de    Apel    Galaţi,   prin   decizia  penală  nr.574 din  28 octombrie 2002 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, și ca tardiv, apelul părţii civile care, deși  a fost prezentă la dezbaterea cauzei în fond la 30 august 2002, a declarat apel la 11 septembrie 2002, peste termenul legal de 10 zile de la pronunţare.           

            Recursul declarat de partea civilă este fondat.

            Pentru a respinge ca tardiv apelul declarat de  partea civilă, curtea de apel a reţinut că sentinţa atacată  a fost pronunţată la 30 august  2002, în prezenţa acesteia, iar apelul a fost declarat la 11  septembrie 2002 și, deci, apelul este tardiv.  

            Din examinarea actelor din dosar se constată că, în adevăr, sentinţa   a fost pronunţată la 30 august 2002 și că partea civilă a  fost prezentă la dezbateri, situaţie  în care termenul de  apel se calculează , în cea ce o privește, de  la data când a avut loc pronunţarea.

            Este, de asemenea, adevărat că pe cererea de apel adresată Judecătoriei Galaţi există menţiunea Tribunalului Galaţi „Primit la 11 septembrie 2002, Se va înainta cu dosarul la Curtea de Apel Galaţi”. Această menţiune atestă data  înregistrării cererii de apel  a părţii civile la Tribunalului Galaţi,  instanţă a cărei hotărâre se atacă. Ceea ce trebuia să aibă în vedere instanţa, pentru a constata dacă cererea  de apel a fost introdusă sau nu în  termen, nu era data  când aceasta a fost înregistrată la tribunal, ci data când cererea de apel  a fost depusă la Judecătoria Galaţi, existând pe cerere menţiunea judecătoriei „Primit la 9 septembrie 2002. Se va înainta cu dosarul la Tribunalul  Galaţi”,  deoarece apelul declarat și depus la o altă instanţă decât cea a cărei hotărâre se atacă, dar înăuntrul termenului de apel, se consideră  ca fiind introdus în termen, atâta  vreme cât art.367 C.proc.pen. și nici o altă dispoziţie legală nu prevede vreo  sancţiune procesuală pentru nedepunerea cererii de apel la instanţa a cărei hotărâre se atacă.

            Intrucât   cererea   de   apel   a   părţii civile fusese înregistrată la Judecătoria Galaţi la  9 septembrie 2002, instanţa de apel trebuia să constate că, în raport cu data de 10 septembrie 2002 când expira termenul de apel, cererea fusese  depusă înăuntrul acestui termen.

În consecinţă decizia a fost casată, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului părţii civile.