Asupra recursului în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Constanța prin sentința nr.1855 din 27 octombrie 2000 a condamnat pe inculpații:
-B.C. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru următoarele infracțiuni: înșelăciune în convenții și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 215 alin.(2) și (3) și de art.290 C. pen., ambele cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a) C. pen.
S-a făcut aplicarea și a art.33 lit.a) și 34 lit.b C. pen.
În baza art.864 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința nr.637 din 27 martie 1966 a Judecătoriei Constanța, urmând ca inculpatul să execute în final 5 ani închisoare, și
-B.A. la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art.41 alin.(2) și art.13 C. pen.
Totodată, printre altele, s-a dispus, în baza art.348 C. proc. pen. raportat la art.170 C. proc. pen., restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, cu consecința constatării nulității absolute și a contractelor de împrumut cu garanție imobiliară autentificate sub numerele 1721/a din 26 iunie 1996, 1382 din 24 mai 1996, 751 din 28 decembrie 1995, 474 din 9 octombrie 1996 și 662 din 18 martie 1996.
Constatarea nulității absolute a acestor contracte a avut drept urmare stingerea ipotecilor privind imobilele aparținând debitorilor.
Inculpații au fost obligați să plătească în solidar diverse sume de bani cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în anii 1995 și 1996 inculpații au determinat mai multe persoane să le dea împrumuturi în lei și valută sau să le garanteze cu imobilele ai căror proprietari erau, promițându-le că în schimbul acestor servicii le vor acorda dobânzi de 100% sau le vor oferi comisioane cuprinse între 50.000 și 5 milioane lei.
Tribunalul Constanța și Curtea de Apel Constanța au respins recursurile declarate de unele părți civile prin deciziile nr.335 din 30 martie 2001 și respectiv 414 din 14 iunie 2001.
Împotriva acestor soluții, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare pe motiv că hotărârile respective sunt contrare legii, deoarece în mod greșit instanțele au stabilit că acele contracte de împrumut cu garanție imobiliară sunt nule.
Considerând că cei care au împrumutat pe inculpați nu sunt părți în raportul juridic de drept penal născut ca urmare a infracțiunii de înșelăciune comisă de aceștia, procurorul a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și înlăturarea dispoziției referitoare la anularea acelor contracte.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art.348 C. proc. pen. coroborat cu art.170 C. proc. pen., instanța se pronunță cu privire la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii când schimbarea acelei situații a rezultat în mod vădit din comiterea infracțiunii, iar art.14 alin. (3) C. proc. pen. prevede că repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile.
Conform art.948 C. civ. condițiile esențiale pentru realizarea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, existența unui obiect determinat și o cauză licită, în timp ce art.966 C. civ. menționează că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau ilicită nu poate avea obiect.
În sfârșit, art.967 alin.1 și 2 C. civ. precizează că o convenție este valabilă deși cauza nu este expresă, aceasta fiind prezumată până la proba contrarie.
Interpretând aceste dispoziții legale rezultă că o convenție este lovită de nulitate absolută atunci când lipsește cauza care este una dintre condițiile esențiale pentru valabilitatea înțelegerii, iar prezumția legală relativă – existența cauzei fiind presupusă, cel ce invocă contrariul trebuie să dovedească împrejurarea pe care o susține.
Instanțele au dispus anularea acelor contracte de împrumut cu garanție imobiliară deoarece au considerat că lipsește cauza care este una dintre condițiile de valabilitate a unei convenții.
Situația reținută de instanțe în sensul celor menționate mai sus, nu corespunde realității întrucât părțile contractante au avut, cu ocazia încheierii actelor respective, atât un scop bine definitiv, cât și reprezentarea consecințelor juridice în cazul nerespectării clauzelor stipulate. Mai mult, din analiza actelor dosarului rezultă că acele contracte de împrumut cu garanție imobiliară autentificate sub nr.1721 din 26 iunie 1996, 1382 din 24 mai 1996, 701 din 28 decembrie 1995, 474 din 9 octombrie 1996 și 662 din 18 martie 1996 au fost încheiate cu respectarea condițiilor de formă și fond prevăzute de lege.
Părțile contractante împrumutatori – precum și împrumutați și-au exprimat consimțământul liber și neviciat în sensul că au acordat cu titlu de împrumut diverse sume de bani, în condițiile instituirii unei garanții imobiliare în sarcina debitorilor.
Deoarece împrumutatorii nu sunt părți în raportul juridic de drept penal născut din infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpaților neavând calitatea de coautori, complici sau instigatori la săvârșirea acesteia, efectele hotărârii judecătorești nu se pot extinde și asupra patrimoniilor lor prin anularea contractelor de împrumut.
Deoarece părțile civile nu au făcut dovada contrară celor reținute în contractul autentic, sub aspectul realității voinței exprimate în aceste acte, operează prezumția prevăzută în art.1173 C. civ. conform căreia actul autentic este opozabil oricărei persoane în ce privește dispozițiile și convențiile pe care le conțin.
În consecință, soluțiile instanțelor prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de împrumut cu garanție imobiliară sunt greșite pentru că perfectarea lor nu a fost determinată de activitatea infracțională desfășurată de către inculpați.
Față de cele menționate, recursul în anulare urmează să fie admis.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu care i-a reprezentat pe inculpați va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței nr.1855 din 27 octombrie 2000 a Judecătoriei Constanța, deciziei nr.335 din 20 martie 2001 a Tribunalului Constanța și deciziei nr.414 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpații B.C. și B.A.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la anularea contractelor de împrumut cu garanție imobiliară numerele: 1721 din 26 iunie 1996, 1382 din 24 mai 1996, 751/28 decembrie 1995, 474/9 octombrie 1996 și 662/18 martie 1996; dispoziție pe care o înlătură.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în sumă de câte 400.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 15 ianuarie 2004.