Administrarea probelor. Determinare la săvârșirea unor fapte penale în scopul obţinerii unei probe. Flagrant delict
Folosirea unui investigator
sub acoperire în scopul surprinderii în flagrant delict de trafic de droguri a
făptuitorului nu constituie o încălcare a prevederilor art. 68 alin. (2) C.
proc. pen., potrivit cărora este oprit a determina o persoană să săvârșească
sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.
De vreme ce o persoană,
consumatoare de droguri, a comis în mod repetat acţiuni specifice traficului
ilicit de droguri, nu agentul sub acoperire este cel care o determină să
săvârșească sau să continue săvârșirea acestora, rezoluţia în acest sens fiind
luată anterior de făptuitor.
În atare caz, investigatorul
acoperit acţionează, în temeiul art. 2241 și art. 2242 C.
proc. pen., precum și a art. 21 și art. 22 din Legea nr. 143/2000, numai în
vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii și identificarea
făptuitorilor, între care și prin participarea sa la surprinderea acestora în
flagrant delict.
Secţia
penală, decizia nr.5169 din 12 noiembrie 2003
Prin sentinţa nr. 175 din 20 februarie 2003 a Tribunalului București, secţia I penală, inculpaţii S.M., C.G. și F.N. au fost condamnaţi pentru săvârșirea infracţiunilor de trafic și de consum de stupefiante prevăzute în art. 2 alin. (2) și în art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Instanţa a reţinut că, în luna noiembroe 2002, inculpaţii au procurat 39 de pastile Extasy, drog de mare risc și 0,61 g canabis ce urmau să fie în parte revândute și în parte consumate de ei.
Prin decizia nr. 360 din 3 iulie 2003, Curtea de Apel București, secţia I penală, a admis apelul procurorului și a majorat pedepsele aplicate inculpaţilor.
Recursurile declarate de inculpaţi, între altele cu motivarea că au fost determinaţi de organele de poliţie să comită infracţiunile, sunt nefondate.
Inculpaţii au fost surprinși în flagrant delict în timp ce săvârșeau acte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de droguri prevăzută în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, așa cum rezultă din procesul verbal de constatare încheiat în cauză și din declaraţiile martorilor, probe ce se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut că, ocazional, consumau droguri și se ocupau cu procurarea și vânzarea acestora.
Este adevărat că, potrivit art. 68 alin. (2) C. proc. pen., este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale în scopul obţinerii unei probe.
În interpretarea literală a textului a determina înseamnă a face ca cineva să ia o anumită hotărâre.
Or, în cauză s-a stabilit că hotărârea inculpaţilor legată de operaţiuni privind circulaţia și consumul drogurilor era luată mai înainte ca aceștia să se fi întâlnit cu investigatorii sub acoperire care au fost legal folosiţi în cauză, potrivit prevederilor art. 21 și următoarele din Legea nr. 143/2000. Prin urmare, nu acești investigatori au determinat pe inculpaţi să comită faptele.
Cum nici celelalte critici formulate de inculpaţi nu sunt fondate, recursurile au fost respinse.