Recurs.declaraţia de recurs. Nominalizarea persoanelor la care se referă. Motive de recurs depuse ulterior expirării termenului de recurs
Potrivit art.3856 alin.1 C.proc.pen., instanţa judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care declaraţia de recurs se referă.
Declaraţia de recurs, iar nu motivele de recurs depuse ulterior constituind actul de sesizare a instanţei de recurs, în raport cu care se devoluează judecata în această fază procesuală, persoanele la care se referă recursul trebuie nominalizate, explicit, în declaraţia de recurs; în consecinţă, declaraţia de recurs a procurorului prin nominalizarea unui inculpat la care acesta se referă, urmată de formularea „și alţii”, produce efectele juridice prevăzute în art.3856 C. proc.pen. numai faţă de inculpatul nominalizat.
Menţionarea numai în motivarea recursului a numelor altor inculpaţi, cu excepţia cazului când motivele au fost depuse înăuntrul termenului de recurs, duce la respingerea ca tardiv a recursului în ceea ce-i privește pe aceștia.
Decizia Secţiei penale nr.167 din 15
ianuarie 2002
Tribunalul Brașov, prin sentinţa penală nr.209 din 11 noiembrie 1999, a condamnat pe inculpatul C.G. pentru săvârșirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și a instigării la înșelăciune, și l-a achitat pentru alte infracţiuni.
Prin aceeași hotărâre instanţa s-a pronunţat și cu privire la alţi 5 inculpaţi trimiși în judecată.
Apelul declarat de procuror cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă faţă de toţi inculpaţii a fost respins prin decizia penală nr.238 din 10 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Brașov.
Împotriva deciziei procurorul a declarat recurs, cu formularea că recursul se referă la „inculpatul C.G. ș.a.”
Prin actul separat, cuprinzând motivele de recurs, înregistrat la curtea de apel la 27 decembrie 2000, procurorul critică soluţia pronunţată faţă de inculpatul C.G., precum și faţă de ceilalţi 5 inculpaţi.
Examinând conţinutul declaraţiei de recurs, se constată că aceasta nu produce efecte juridice decât faţă de inculpatul C.G., nominalizat în declaraţia de recurs, nu și faţă de ceilalţi inculpaţi care s-a dorit a fi cuprinși în formularea „ș.a.”
Sub acest aspect trebuie reţinut că recursul este o cale de atac de care se pot folosi persoanele arătate în art.362, la care face trimitere art.3852 C.proc.pen., manifestarea de voinţă de a exercita acest drept materializându-se în declaraţia de recurs, care trebuie să îndeplinească anumite condiţii prevăzute de lege.
În acest sens, art.3856 alin.1 C.proc.pen. prevede că instanţa judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declaraţia de recurs, ceea ce înseamnă că persoana la care se referă declaraţia de recurs trebuie să fie nominalizată, explicit, în declaraţia de recurs, deoarece această declaraţie constituie actul de sesizare a instanţei de recurs.
În raport cu această dispoziţie legală, formularea „ș.a.” este o modalitate echivocă, în afara dispoziţiilor legale, prin care procurorul, nedecis până la expirarea termenului de recurs cu privire la inculpaţii faţă de care să exercite calea de atac, tinde să prelungească termenul de recurs până la redactarea motivelor, când nominalizează pe inculpaţii vizaţi, procedeu ce nu este legal.
Examinându-se, deci, decizia atacată numai cu referire la inculpatul C.G., s-a
constatat că hotărârea este legală și temeinică, motiv pentru care recursul
declarat de procuror a fost respins ca nefondat în ceea ce-l privește pe
inculpatul C.G. și ca tardiv în ceea ce-i privește pe ceilalţi inculpaţi.