Detenţiune pe viaţă. Neaplicare. Făptuitor care a împlinit vârsta de 60 de ani. Revocarea liberării condiţionate. Recidivă. Contopirea pedepselor
1. În cazul unei infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă, alternativ cu închisoarea, instanţa alege mai întâi una dintre pedepsele alternative.
Dacă pedeapsa aleasă este detenţiunea pe viaţă, trebuie să ţină seama de prevederile art.55 alin.1 C.pen., potrivit cărora aceluia care, la data pronunţării hotărârii de condamnare, a împlinit vârtsa de 60 de ani, nu i se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă, în locul acesteia aplicându-i-se pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani și pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă.
2. În cazul revocării liberării condiţionate, regimul contopirii pedepsei stabilite pentru infracţiunea săvârșită ulterior și a restului ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară este cel prevăzut în art.61 alin.1 partea finală, iar nu în art.39 alin.2 C.pen., chiar dacă infracţiunea ulterioară a fost săvârșită în condiţiile recidivei de după condamnare prevăzută în art.37 alin.1 lit.a din același cod.
Decizia Secţiei penale nr.338 din 23 ianuarie 2002
Prin sentinţa nr.333 din 7 mai 2001, Tribunalul Timiș, secţia penală, a condamnat pe inculpatul I.I. la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârșirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută în art.174 raportat la art.176 lit.a, cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.
După revocarea liberării condiţionate a restului de 3669 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.44 din 29 martie 1995 a Tribunalului Maramureș, acest rest de pedeapsă a fost contopit, în baza art.39 alin.2 C.pen., cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Prin decizia nr.365 din 10 septembrie 2001, Curtea de Apel Timișoara, secţia penală, a respins apelul inculpatului, cu motivarea că pedeapsa aplicată este corect individualizată.
Recursul declarat de inculpat este fondat.
În primul rând hotărârile sunt contrare legii întrucât, potrivit art.55 alin.1 C.pn., pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică aceluia care, la data pronunţării hotărârii de condamnare, a împlinit vârsta de 60 de ani. În acest caz, se prevede în continuare, în locul pedepsi detenţiunii pe viaţă se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani și pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durta ei maximă.
Or, născut la 24 mai 1937, la data pronunţării sentinţei de condamnare, 7 mai 2001, inculpatul depășise vârsta de 60 de ani.
Alegerea detenţiunii pe viaţă, dintre pedepsele principale alternative prevăzute în art.176 alin.2 C.pen., fiind justificată, trebuia să i se aplice inculpatului, conform art.55 alin.1 teza a II-a C.pen., pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani și pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute în art.64 lit.a și b din același cod, pe timp de 10 ani.
În al doilea rând, prin hotărârea primei instanţe, menţinută în apel, s-a făcut o greșită aplicare a prevederilor art.39 alin.2 în locul celor ale art.61 alin.1 C.pen., acest din urmă text de lege fiind aplicabil în cazul săvârșirii unei noi infracţiuni în intervalul de timp de la liberarea condiţionată și până la împlinirea duratei pedepsei.
Îndreptarea acestei greșite aplicări a legii poate fi făcută și în recursul inculpatului, deoarece sporul care ar putea fi aplicat în temeiul art.61 C.pen., de până la 5 ani, este mai mic decât cel de până la 7 ani prevăzut în art.39 alin.1 și 2 din același cod.
În consecinţă, recursul inculpatului a fost admis, dispunându-se în sensul considerentelor de mai sus.