Recurs. Apel
declarat tardiv. Recurs împotriva deciziei
În cazul
în care apelul împotriva sentinţei a fost respins ca tardiv, recursul părţii
trebuie examinat, chiar din oficiu, în raport cu prevederile art.3859
alin.3 și art. 3859 alin.1 pct.171 C.proc.pen., sub
aspectul legalităţii acestei soluţii.
Dacă se constată că apelul a fost corect respins ca tardiv, ca și în cazul în care partea nu a folosit calea apelului, recursul este admisibil numai cu privire la modificările aduse sentinţei ca urmare a admiterii apelului procurorului sau al altei părţi. Dispoziţiile cuprinse în sentinţă ce nu au fost modificate prin decizia instanţei de apel nu pot face obiectul recursului și nu pot fi examinate de instanţă.
Decizia Secţiei penale nr.759 din 12
februarie 2002
Prin sentinţa penală nr.10 din 22 decembrie 1999, Tribunalul Constanţa a condamnat pe inculpaţii S.A. pentru săvârșirea infracţiunilor de luare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și complicitate la uz de fals; H.E. pentru săvârșirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și complicitate la dare de mită; N.F. pentru săvârșirea infracţiunilor de înșelăciune și trafic de influenţă; P.I. pentru săvârșirea complicităţii la infracţiunea de înșelăciune și U.M. pentru săvârșirea infracţiunilor de trafic de influenţă, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Curtea de Apel Constanţa, prin decizia penală nr.2 din 21 februarie 2001, a admis recursul declarat de procuror, a majorat pedeapsa aplicată inculpatei S.A. pentru infracţiunea de luare de mită și a schimbat încadrarea juridică a unor infracţiuni săvârșite de inculpaţii H.E. din complicitate la dare de mită în complicitate la luare de mită; N.F. și U.M. din trafic de influenţă în complicitate la luare de mită.
Apelurile inculpaţilor S.A., H.E. și P.I. au fost respinse ca tardive.
Toţi inculpaţii au declarat recurs, cu unica motivare de a se constata că în privinţa infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În soluţionarea recursurilor se constată că inculpaţii N.F. și U.M. nu au declarat apel, iar apelurile celorlalţi au fost respinse ca tardive, situaţie în care inculpaţii nu pot ataca cu recurs decizia instanţei de apel decât cu privire la constatarea tardivităţii apelului, precum și, potrivit prevederilor art.3851 alin.4 C.proc.pen., cu privire la modificările aduse sentinţei ca urmare a admiterii apelului declarat de procuror, în măsura în care, prin decizie, li s-a înrăutăţit situaţia.
Cu privire la tardivitatea apelului, neinvocată de recurenţi, dar luată în examinare din oficiu, se constată că inculpaţii au folosit această cale de atac cu depășirea termenului prevăzut în art.363 alin.1 C.proc.pen.; ţinând seama că inculpaţii au fost prezenţi la dezbateri, termenul de apel a început să curgă la 22 decembrie 1999, iar apelurile au fost declarate la 19 ianuarie 2000, mai târziu de 10 zile de la pronunţare. Sub acest aspect, deci, soluţia curţii de apel este corectă.
În ceea ce privește pe inculpata S.A., căreia i s-a majorat în apel pedeapsa pentru infracţiunea de luare de mită și pe inculpaţii H.E., N.F. și U.M., cărora li s-a schimbat în apel încararea juridică din complicitate la dare de mită, respectiv din trafic de influenţă, în complicitate la luare de mită, creindu-li-se, astfel, o situaţie mai grea, în raport cu care recursurile lor sunt admisibile și în lipsa apelului declarat în termen, se constată că soluţiile instanţei de apel sunt corecte atât în fapt, cât și în drept, iar în privinţa infracţiunilor săvârșite de recurenţi, contrar susţinerilor acestora, se constată că termenul de prescripţie specială prevăzut în art.124 C.pen. nu s-a împlinit.
Cu privire la infracţiunile de fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune și complicitate la aceste infracţiuni, la care apelul procurorului nu s-a referit și în privinţa cărora sentinţa nu a fost modificată prin decizia curţii de apel, soluţiile nu pot fi atacate cu recurs, deoarece prin aceasta s-ar recura sentinţa neatacată cu apel în termen, ceea ce, așa cum s-a arătat, conform art.3851 alin.4 nu este admisibil.
Constatându-se, totodată, inexistenţa unor cazuri de casare ce ar putea fi luate în considerare din oficiu, conform art.3859 alin.3 C.proc.pen., recursurile acestor inculpaţi au fost respinse ca nefondate.