Prescripţia executării pedepsei. Termen. Întreruperea cursului termenului prescripţiei. Reducerea pedepsei prin decretul nr.11/1988
Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei se întrerupe în cazul în care cel condamnat, după începerea executării pedepsei, se sustrage de la executare; în acest caz, un nou termen de prescripţie curge de la data sustragerii de la executarea în continuare a pedepsei.
Termenele de prescripţie a executării se stabilesc în raport cu pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare, de la a cărei dată începe să curgă termenul de prescripţie, și nu se reduc în raport cu pedeapsa redusă ulterior, cum este cazul aplicării art.2 din Decretul nr.11/1988, sau ca urmare a graţierii parţiale sau a comutării pedepsei în alta mai ușoară. Singurul caz de reducere a termenelor de prescripţie este cel prevăzut în art.129 și se referă la situaţia când la data săvârșirii faptei condamnatul era minor.
Decizia Secţiei penale nr.792 din 12
februarie 2002
Prin sentinţa nr.313 din 4 mai 2001, Tribunalul București, secţia I-a penală, a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul I.T. și, în conformitate cu art.126 lit.a C.proc.pen., a constatat prescrisă executarea pedepsei de 18 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr.47 din 19 aprilie 1979 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia nr.2719 din 28 decembrie 1979 a Tribunalului Suprem, Secţia penală.
Instanţa a motivat că de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare au trecut peste 21 de ani, astfel că termenul de 20 de ani de prescripţie a executării pedepsei s-a împlinit.
Prin decizia nr.591 din 31 octombrie 2001, Curtea de Apel București, secţia I-a penală, apelul procurorului a fost admis și s-a respins contestaţia.
Instanţa a motivat că, potrivit actelor din dosar, condamnatul s-a aflat în executarea pedepsei până la 3 februarie 1982, când prin sentinţă penală a Tribunalului București, s-a dispus întreruperea executării pedepsei până la 27 ianuarie 1983. La data expirării întreruperii, condamnatul nu s-a mai prezentat pentru continuarea executării pedepsei.
În această situaţie, a motivat instanţa, sunt aplicabile prevederile art.127 alin.2 C.pen., potrivit cărora sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.
Împotriva deciziei contestatorul a declarat recurs, arătând, între altele, că prin Decretul nr.11 din 26 ianuarie 1988 privind amnistierea unor infracţiuni și reducerea unor pedepse, pedeapsa de 18 ani a fost redusă cu ½, la 9 ani închisoare, pentru care termenul de prescripţie a executării este de 14 ani conform art.126 alin.1 lit.b C.pen., termen care s-a împlinit în anul 1997.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.126 C.pen., termenul de prescripţie a executării pedepsei este de 20 de ani, când pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 15 ani, iar conform alin.3 al aceluiași articol termenul de prescripţie se socotește de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
Potrivit art.127 alin.1 C.pen., cursul termenului prescripţiei se întrerupe prin începerea executării pedepsei, iar conform alin.2 sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii, în speţă 27 ianuarie 1983.
Cum singura situaţie în care termenul de prescripţie a răspunderii penale și a executării pedepsei se reduc este, potrivit art.129, aceea când la data săvârșirii infracţiunii condamnatul era minor, rezultă că reducerea pedepsei conform art.2 din Decretul nr.11/1988 la 9 ani închisoare nu poate fi avută în vedere la stabilirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
Pentru aceste motive, recursul declarat de contestator a fost respins.