High Court of Cassation and Justice

Tâlhărie. Tentativă. Infracţiune consumată.

Pentru ca infracţiunea complexă de tâlhărie să fie consumată, se cere ca principala sa componentă, furtul, să se fi epuizat prin însușirea bunului; dacă acţiunea de luare a bunului din posesia sau detenţia altuia a fost întreruptă, rămânând în faza de tentativă, iar componenta sa adiacentă, întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări s-a consumat, fapta, în întregul ei, constituie tentativă la infracţiunea de tâlhărie.

Decizia Secţiei penale nr.1204 din 6 martie 2002

            Prin sentinţa penală nr.27 din 8 februarie 2001, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul G.M. pentru  săvârșirea tentativei la infracţiunea de tălhărie prevăzută în art.20 raportat la art.211 alin.2 lit.a și f C.pen., în urma schimbării încadrării juridice din infracţiunea consumată de tâlhărie.

            Instanţa a reţinut că, la 4 octombrie 2000, inculpatul a pătruns prin efracţie în locuinţa părţii vătămate, căutând lucruri de valoare în sertare și dulapuri , pentru a le fura. În timp ce inculpatul se afla în apartament, a sosit acasă partea vătămată însoţită de o altă persoană.

            Zgomotul produs de încercarea acestora de a descuia ușa a alertat  pe inculpat care a voit să iasă din locuinţă, dar persoanele de afară au blocat ușa pentru a nu permite inculpatului să plece. În această situaţie s-a produs o încăierare, în cursul căreia partea vătămată a fost lovită de inculpat, suferind o fractură la picior.

            Curtea de Apel Bacău, secţia penală, prin decizia nr.155 din 29 mai 2001, a admis apelul procurorului și a majorat pedeapsa; susţinerea din recurs că fapta constituie infracţiune consumată de tâlhărie, iar nu tentativă, nu a fost primită.

            Recursul declarat de procuror este întemeiat în ceea ce privește individualizarea pedepsei, dar critica referitoare la încadrarea juridică a faptei nu este fondată.

            În conformitate cu prevederile art.20 alin.1 C.pen., tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracţiunea, executare care a fost întreruptă.

            Potrivit art.211 alin.1 din același cod, constituie infracţiunea de tâlhărie, între altele, furtul urmat de întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

            Din examinarea acestor texte se constată că infracţiunea de tâlhărie este consumată când executarea acţiunii principale, de furt, a fost consumată.

            Când după întreruperea executării acţiunii principale de furt, rămasă în fază de tentativă, făptuitorul întrebuinţează violenţa sau ameninţarea pentru asigurarea scăpării, fapta constituie, în întregul său, tentativă la infracţiunea complexă de tâlhărie.

            În cauză, așa cum rezultă din probe, inculpatul, după ce a pătruns prin efracţie, în scopul de a  fura, în locuinţa persoanei vătămate și a răvășit lucrurile din casă în căutarea unor valori, fără a-și apropria vreunul dintre bunuri, activitatea de executare a furtului fiind întreruptă de apariţia părţii vătămate asupra căreia a exercitat violenţe pentru asigurarea scăpării prin fugă, fapta săvârșită a fost corect încadrată de instanţe ca tentativă la infracţiunea de tâlhărie.

            Susţinerea din recursul procurorului, în sensul că prin mutarea unor lucruri de la locul lor furtul s-ar fi consumat nu poate fi primită, de vreme ce, așa cum s-a arătat, nici unul din acestea nu a intrat în stăpânirea sa.

            Constatându-se că pedeapsa aplicată inculpatului este prea ușoară, recursul procurorului a fost admis numai pentru acest motiv, dispunându-se majorarea pedepsei de la 5 la 7 ani închisoare.