Daune morale. Vătămări coporale din culpă
Autorul din culpă al unui accident de circulaţie rutieră prin care s-a cauzat vătămarea corporală a unei persoane, având ca urmare internarea în spital, tratament medical și alterarea temporară a condiţiilor de viaţă, este dator să despăgubească victima și prin plata unor daune morale în raport cu traumele psihice pe care aceasta le-a suferit în urma infracţiunii.
Decizia Secţiei penale nr.1387 din 14
martie 2002
Prin sentinţa penală nr.294 din 23 noiembrie 1999, Judecătoria Sinaia a condamnat pe inculpatul D.A. pentru săvârșirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă prevăzută în art.184 alin.1 și 3 și, respectiv, în art.184 alin.2 și 4 C.pen.
Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate D.S. 250.000 de lei, contravaloarea unor cârje și 347.871 de lei părţii vătămate T.M., respingându-se cererile de obligare la plata daunelor morale.
Instanţa a reţinut că, în seara zilei de 14 septembrie 1998, inculpatul a efectuat o depășire neregulamentară cu autoturismul pe care-l conducea, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar.
În urma accidentului partea vătămată D.S. a suferit leziuni necesitând pentru vindecare 90-100 de zile îngrijiri medicale, iar partea vătămată T.M. leziuni care au necesitat 15-17 zile de îngrijiri.
Tribunalul Prahova, prin decizia penală nr.526 din 5 iunie 2000, a admis apelurile declarate de părţile civile și a obligat pe inculpat să plătească 10 milioane de lei daune morale părţii civile D.S. și 3 milioane de lei, cu același titlu, părţii civile T.M.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr.1111 din 27 septembrie 2000, a admis recursul declarat de inculpat și a înlăturat obligarea acestuia la plata daunelor morale, cu motivarea că părţile civile au suferit vătămări corporale vindecabile, care nu au cauzat un prejudiciu moral prin existenţa unor cheltuieli de agrement sau alte cheltuieli necesare ca urmare a diminuării capacităţii de muncă.
Recursul în anulare declarat în cauză este fondat.
Potrivit art.14 alin.3 C.proc.pen. și art.998 C.civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
De asemenea, Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra subliniază, între altele, că principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei.
Din probele administrate în cauză rezultă că, pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea vătămată, au existat și prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice și psihice suferite, sechele posttraumatice care afectează negativ participarea părţilor vătămate la viaţa socială, profesională și de familie, comparativ cu situaţia lor anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.
Ca atare, corect instanţa de apel a decis că părţile civile, urmare vătămărilor fizice cauzate prin infracţiune, au suferit și vătămări psihice și alterarea condiţiilor de viaţă, ceea ce justifică obligarea inculpatului la plata unor daune morale.
Totodată, este de reţinut că, în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, instanţa de apel bine a stabilit întinderea acestora, în raport cu gravitatea vătămărilor produse și de intensitatea suferinţelor cauzate.
În consecinţă recursul în anulare a fost admis, menţinându-se hotărârea primei instanţe astfel cum a fost modificată în apel.