Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 2439/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2003.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 635 din 10 decembrie 2002, a condamnat pe inculpatul M.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f), cu aplicarea art. 13 C. pen.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus perioada arestării preventive cu începere de la 18 iulie 2002, la zi.

Prin aceiași sentință a mai fost condamnat și inculpatul S.G. la pedeapsa rezultantă de 5 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tâlhărie.

Inculpații au fost obligați, în solidar, la 2.500.000 lei despăgubiri civile către partea civilă F.C.

Tribunalul a reținut că, în noaptea de 10 martie 2002, inculpații au pătruns într-un loc împrejmuit aparținând părții vătămate F.C., l-au lovit pe acesta cu o șipcă și apoi au furat 6 iepuri și 2 miei. Partea vătămată, în urma agresării de către inculpați, a suferit leziuni ce au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.

Apelurile declarate de inculpați împotriva acestei sentințe au fost respinse prin decizia penală nr. 16/ P din 24 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Declarând recurs împotriva acestei decizii, inculpatul M.M. a cerut să-i fie redusă pedeapsa aplicată, de 5 ani închisoare.

Recursul nu este fondat.

În concordanță cu probele administrate, instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând just în dispozițiile legii infracțiunea săvârșită de acesta.

Cu ocazia individualizării pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. Astfel, s-a ținut cont de gravitatea faptei și condițiile în care a fost comisă, cât și de elementele ce caracterizează persoana inculpatului (tânăr, fără antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta comisă).

Ca atare, s-a stabilit minimul special prevăzut de dispoziția legală incriminatoare, coborârea pedepsei sub acest minim (5 ani închisoare), prin acordarea unor circumstanțe atenuante, neavând justificare.

În consecință, cum alte motive de casare, susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, iar acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat în care se va include și onorariul pentru avocatul din oficiu.

Din pedeapsă se va deduce la zi timpul arestării preventive.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 16/ P din 24 noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventivă de la 18 iulie 2002, la 23 mai 2003.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2003.