Înșelăciune. Emiterea unui cec fără acoperire. Titular al contului
Constituie infracţiunea de înșelăciune prevăzută în art.215 alin.4 C.pen. emiterea cecului de către titularul contului la instituţia de credit. Folosirea cecului fără acoperire de o altă persoană decât titularul, pentru inducerea în eroare a unei personae cu prilejul încheierii unui contract constituie infracţiunea de înșelăciune prevăzută în art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen.
Decizia
Secţiei penale nr.1927 din 11 aprilie 2002
Prin sentinţa penală nr.211 din 13 iulie 2001, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul C.A. pentru săvârșirea infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art.215 alin.2 și 4, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
Instanţa a reţinut că inculpatul, angajat la o societate comercială în calitate de director general, a fost mandatat prin procură specială de către asociatul unic al societăţii să exercite în numele său anumite activităţi, fără a-i acorda dreptul la specimen de semnătură bancară pentru conturile pe care asociatul le avea deschise la mai multe bănci.
În baza acestei calităţi, inculpatul a intrat în relaţii comerciale cu diferite societăţi, care primeau de la inculpat pentru mărfurile livrate file cec semnate și ștampilate de inculpat, deși firma beneficiară era în interdicţie bancară și nu avea fonduri disponibile în cont.
Curtea de Apel
Recursul declarat de procuror este fondat.
Sub un prim aspect, luat în considerare din oficiu, se constată că încadrarea juridică dată faptelor nu este cea corectă.
Potrivit alin.4 al art.215 C.pen., emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul obţinerii unui folos material injust, și dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, constituie infracţiunea de înșelăciune.
Pentru existenţa acestei variante a infracţiunii este necesar ca cecul să fi fost emis cu respectarea cerinţelor prevăzute în art.1 din Legea nr.59/1934, de către o persoană care nu dispune în momentul emiterii acestui instrument de plată de fonduri proprii disponibile care să facă posibilă trasului efectuarea plăţii.
Or, în cauză, inculpatul a completat filele cec știind că nu este titular de cont, cu specimen de semnătură în bancă, conform pct.2 și 58 din Normele Cadru nr.7/1994 emise de Banca Naţională a României și, totodată, că societatea pe care o reprezintă nu avea disponibil în cont și se afla în interdicţie bancară.
Întrucât cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare inculpatul a indus în eroare societăţile comerciale vânzătoare, asigurându-le că plata preţului mărfurilor este asigurată și emiţând file cec în condiţiile arătate, iar fără această eroare vânzătorii nu ar fi încheiat contractul, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de înșelăciune în convenţii prin folosirea unui mijloc fraudulos, și anume a unor instrumente de plată nevalide, faptă prevăzută în art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen.
În consecinţă recursul declarat de procuror a fost admis și s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracţiunii de înșelăciune potrivit încadrării juridice menţionate, aducându-se hotărârilor atacate și alte modificări.