Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

Acţiune civilă. Recurs declarat de procuror

 

În cazul în care partea civilă și inculpatul obligat la plata unor despăgubiri nu folosesc căile de atac împotriva sentinţei, procurorul  nu are calitatea de a ataca, cu apel sau recurs, soluţia dată laturii civile , cu excepţia cazului când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, când acţiunea civilă se pornește și se exercită din oficiu.

 

Decizia nr.3114 din 18 iunie 2002

 

            Prin sentinţa penală nr.152 din 15 noiembrie 2000 a Tribunalului Neamţ, inculpaţii R.P., G.D. și H.P. au fost condamnaţi pentru săvârșirea infracţiunilor de înșelăciune prevăzută în art.215 alin.1, 2 și 3 și de falsificare de monedă prevăzută în art.282  alin.1 și alin.2 C.pen. și au fost obligaţi să plătească 5 milioane de lei despăgubiri pentru daune materiale și 3 milioane de lei pentru daune morale părţii civile D.I.

            Instanţa a reţinut că, în luna februarie 2000, inculpaţii au falsificat, cu ajutorul unui calculator cu scaner și imprimantă, 300 de bancnote de 100.000 de lei, pe care le-au folosit la cumpărarea de animale din târguri și oboare, precum și a altor bunuri.

            Prin decizia penală nr.128 din 8 mai 2001, Curtea de Apel Bacău a menţinut această soluţie, admiţând apelul procurorului cu privire la alţi inculpaţi, de asemenea condamnaţi în cauză.

            Procurorul a declarat recurs, între altele pentru greșita aplicare a legii, întrucât nu era cazul să se acorde daune morale păţrii civile pe care inculpaţii au înșelat-o la cumpărarea unor animale.

            Inculpaţii nu au declarat recurs.

            Recursul procurorului în privinţa acordării de daune morale este nefondat, procurorul nefiind îndreptăţit să conteste legalitatea soluţiei sub acest aspect, ci numai inculpaţii, care însă nu au declarat recurs.

            În consecinţă, recursul a fost respins.