Acțiune
în despăgubiri pentru prejudiciul produs printr-un act administrativ
nelegal, formulată în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Legea
nr. 554/2004, art. 19 alin. (1)
Dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr.
554/2004 reglementează o situație de excepție de la regula
instituită prin art. 8 coroborat cu art. 11 din aceeași lege, aceea a
„acțiunilor de plină jurisdicție”, în sensul de acțiune
complexă care să conțină și capătul de cerere
referitor la despăgubiri, atât pentru daunele morale, cât și pentru
cele materiale.
Acțiunea formulată în temeiul
art. 19 din Legea nr. 554/2004
trebuie să fie în mod real motivată pe o situație obiectivă,
iar reclamantul trebuie să probeze momentul
la care a luat cunoștință de întinderea pagubei și să
respecte termenul de prescripție de
1 an, calculat în condițiile art. 19 alin. (1) din lege.
Decizia nr. 5144 din 19 noiembrie 2010
Prin acțiunea
înregistrată
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă
nr.169 din 23 mai 2006 pronunțată în dosarul nr.1504/CA/2005,
Secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții
de Apel Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamant
împotriva Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului
și a anulat punctul 5 din Anexa 2
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.1
alin.1, art.8 și art.189 din Legea nr.554/2004.
Prin întâmpinarea
formulată în cauză, pârâtul a invocat excepțiile privind lipsa
plângerii prealabile, lipsa calității procesuale pasive,
tardivității formulării acțiunii în despăgubire
și inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a
solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
Prin sentința
civilă nr.46 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara -
Secția contencios administrativ
și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul TF în
contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond
a reținut, în esență, următoarele:
În privința excepției
inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii
administrative prealabile, prevăzute de art.7 din Legea 554/2004, a constatat că nu este întemeiată,
pentru că obligativitatea recursului administrativ prealabil este
impusă doar în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ,
nu și în cazul despăgubirilor solicitate în temeiul art.19 din Legea
554/2004.
Referitor la
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, a constatat că este
nefondată, având în vedere solicitarea reclamantului, în sensul
reparării pagubei, conform art.19 din Legea 554/2004, ca urmare a emiterii
Ordinului nr.3895/2004 de către pârât, astfel că acesta are calitate
procesuală în cauză, neavând relevanță că nu există niciun
fel de raporturi juridice de muncă, ci faptul că pârâtul este
emitentul ordinului în baza căruia se solicită despăgubiri.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității
acțiunii, a constatat că este nefondată pentru că chiar
dacă reclamantul a mai formulat o acțiune parțial similară
cu cea din prezentul dosar, acțiunea nu este inadmisibilă, având în
vedere și prevederile art.21 din Constituția României.
În legătură cu excepția tardivității
formulării acțiunii în despăgubire, prima instanță a
reținut că termenul de prescripție prevăzut de art.19 din
Legea 554/2004 este condiționat de data când persoana
vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea
pagubei și doar dacă nu a cerut în același timp cu anularea
actului și despăgubiri.
De asemenea, a constatat că la dosarul cauzei s-a depus
sentința civilă nr.499/04.09.2008 pronunțată de Tribunalul
Arad în dosarul nr.8396.1/108/2007, rămasă definitivă și
irevocabilă prin decizia nr.265/17.02.2009 pronunțată de Curtea
de Apel Timișoara în dosarul nr.8396.1/108/2006, din care reiese că
reclamantul prin acțiunea introdusă la 23.10.2006 a solicitat aceste
despăgubiri prin capătul 3 al cererii de chemare în judecată,
despăgubiri în același cuantum de 28.208 lei, ce au fost acordate de
Tribunalul Arad.
Astfel, a constatat
că reclamantul a cunoscut efectiv întinderea pagubei, constând în diferență salarii nete
neîncasate între postul de
conferențiar și cel de profesor, aferentei perioadei martie
2004-martie 2006, actualizate cu rata inflației la momentul introducerii
acțiunii în dosarul nr.8396.1/108/2007, respectiv la data de
23.10.2006, astfel că acțiunea
în despăgubiri din prezentul dosar este tardivă în raport cu
dispozițiile art.19 alin.1 din Legea 554/2004.
La momentul
judecății cererii ce a format obiectul dosarului nr.8396.1/108/2007 a
fost chemată în judecată în calitate de pârâtă Universitatea
Aurel Vlaicu, iar Ministerul Educației, Cercetării și
Tineretului a fost chemat în garanție, însă obiectul acțiunii în
ceea ce privește capătul 3 este același, respectiv
despăgubiri, iar împrejurarea că în dosarul nr.8396.1/108/2007 al
Tribunalului Arad s-a indicat un alt temei de drept-art.6 alin.7 din Legea
128/1997, art.38, 39 alin.1 lit.a, art.40 alin.1 lit.c din Codul Muncii, iar în prezentul dosar temeiul de drept este art.19 din Legea
554/2004, nu are relevanță asupra termenului imperativ ce
reglementează prescripția, care curge de la data când reclamantul a
cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Instanța de fond a
reținut astfel că, fiind vorba de diferențe drepturi salariale,
întinderea pagubei se putea cunoaște cu ușurință de
către reclamant, cu atât mai mult cu cât, în baza sentinței civile
nr.169 din 23 mai
Concluzionând, instanța de fond a constatat întemeiată
excepția tardivității, acțiunea în despăgubiri fiind
prescrisă a respins-o ca atare, iar
capătul de cerere accesoriu având ca obiect daune morale a fost respins
pentru același motiv.
Împotriva
hotărârii instanței de fond reclamantul TF a formulat recurs prin
care a invocat prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă,
raportat la art.19 alin.2din Legea nr.554/2004 și susține, în esență, că sentința Curții de
apel a fost dată cu aplicarea
greșită a legii în condițiile în care termenul de un an
prevăzut de legea contenciosului administrativ pentru formularea
acțiunii începe să curgă de la data la care a
cunoscut persoana care i-a cauzat paguba, respectiv în cauză ministerul și nu universitatea, precum
și întinderea pagubei, putând
pretinde despăgubiri de la organul emitent al actului administrativ
nelegal și nu de
Mai mult în prezentul dosar a solicitat atât repararea
pagubei cauzate prin emiterea Ordinului nr.3895/2004, ordin prin care i s-a
refuzat acordarea titlului de profesor universitar, obligarea pârâtei la
despăgubiri în cuantum de 28.208 lei daune materiale cât și daune
morale în cuantum de 24.000 euro echivalent în
lei la curs BNR la data plății,respectiv 1000 euro pentru fiecare
lună în care i s-a refuzat acordarea titlului de profesor universitar.
Pentru
greșita soluționare a excepției tardivității
promovării acțiunii solicită admiterea recursului, casarea
hotărârii și trimiterea în vederea rejudecării pe fond a cauzei
Prin întâmpinare,
intimatul-pârât Ministerul Educației, Cercetării și Inovării
a solicitat respingerea recursului ca nefondat și mențiunea
hotărârii pronunțate în
cauză, ca temeinică și legală.
Motivează cu privire la motivele de recurs invocate
că în mod corect prima
instanță a reținut excepția tardivității
acțiunii de despăgubire în
condițiile în care reclamantul a
cunoscut partea împotriva căreia trebuia să se adreseze cu o astfel
de cerere, întinderea pagubei și
competența materială a
instanței.
Intimatul-pârât consideră că acțiunea reclamantului este
inadmisibilă raportat la obiectul său
invocând și excepțiile lipsei procedurii prealabile și a
lipsei calității procesual pasive și arată că între Ministerul
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și reclamant nu există nici un fel
de raporturi juridice de muncă cu atât mai mult nu există nici
obligații din partea ministerului cu privire la calcularea și plata
salariului pretins.
Recursul este nefondat.
alin.
(1) al art. 19 din actuala Lege nr. 554/2004
reglementează o situație de excepție de la regula instituită
prin art. 8. coroborat cu art. 11,
aceea a acțiunilor „de plină jurisdicție", în sensul de acțiune complexă, care să
conțină și capătul de cerere referitoare la
despăgubiri, atât pentru daunele morale, cât și pentru cele
materiale. În mod
normal, cererea de despăgubiri trebuie să reprezinte un capăt secundar de cerere în cadrul acțiunii
principale, pentru a da posibilitatea instanței,
care analizează legalitatea actului sau contractului administrativ, să decidă și asupra măsurilor
de acoperire a prejudiciului.
Acțiunile introduse
ulterior, în baza art. 19, trebuie să fie în mod real motivate pe o
situație obiectivă, iar reclamantul trebuie să probeze momentul la care a luat
cunoștință de întinderea pagubei, el are posibilitatea să formuleze în mod distinct, ulterior, o
acțiune separată pentru acoperirea prejudiciului, sub condiția imperativă a
respectării termenului de prescripție de 1 an, calculat în condițiile art. 19 alin. (1) din lege. Sancțiunea nerespectării acestui termen, dacă
nu este incidentă o cauză de suspendare sau de întrerupere a prescripției, o constituie
respingerea cererii ca tardiv introdusă.
Înalta Curte constată că
în mod corect prima instanță a reținut excepția
tardivității acțiunii de despăgubire invocată de
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,
deoarece termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire
prevăzut de art. 19 din Legea nr.
554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările
și completările ulterioare este condiționat de
data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să
cunoască întinderea pagubei și doar dacă nu a cerut în
același timp cu anularea actului și despăgubiri.
Este necontestat
faptul că recurentul-reclamant prin acțiunea introdusă la 23
octombrie 2006 în dosarul nr.8396/108/2006, soluționată prin
sentința nr.499/2008, a solicitat aceste despăgubiri în cuantum de
28.208 lei, constând în diferență salarii nete neîncasate între
postul de conferențiar și cel de profesor, aferentă
perioadei martie 2004 – martie 2006,
astfel că, de la această dată a cunoscut întinderea pagubei în sensul art.19 alin.1
din legea contenciosului administrativ.
Acțiunea în
despăgubiri cu ambele componente precizate
în cererea de chemare în
judecată , despăgubiri materiale și morale este tardiv
formulată la data de 26 octombrie 2009 față de data la care a
cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei respectiv la data
formulării cererii de chemare în
judecată când a cerut atât anularea actului cât și despăgubiri,
nereprezentând relevanță asupra termenului imperativ ce
reglementează acțiunea în contencios administrativ, temeiul juridic
invocat în cele două cauze sau calitatea părților.
Termenul imperativ ce reglementează prescripția, începe să curgă conform art.19 din
Legea nr.554/2004, de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să
cunoască întinderea pagubei.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt
motive pentru desființarea sentinței instanței de fond,
nemaifiind necesară analizarea celorlalte excepții reiterate
în recurs de intimatul-pârât
față de soluția
atacată cu recurs, în
temeiul art.312 alin.(1) Cod procedură civilă, Înalta Curte a respins
recursul formulat de recurentul-reclamant, ca nefondat.