Raport al inspecției judiciare. Lipsa caracterului unui act administrativ. Imposibilitatea atacării lui pe calea contenciosului administrativ.
Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c) și d)
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic: act administrativ cu caracter jurisdicțional
Act administrativ unilateral cu caracter individual
CSM
Inspecție judiciară. Raport.
Judecător. Răspundere disciplinară
Raportul Serviciului de Inspecție Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care se constată ca nefondată cererea prin care o persoană solicită tragerea la răspundere a unui judecător, nu are caracterul unui act administrativ cu caracter jurisdicțional, fiind lipsit de elementele definitorii ale acestuia.
El reprezintă un act premergător declanșării procedurii răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor pentru faptele prevăzute de legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea în anularea unui astfel de act formulată pe calea contenciosului administrativ fiind așadar inadmisibilă.
I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 341 din 30 ianuarie 2008
Prin sentința civilă nr.1846/2007 pronunțată la data de 27 iunie 2007, Curtea de Apel București- Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile, acțiunea formulată de reclamanta S.C.M SRL București, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect anularea actului administrativ – rezoluția nr.1858/IJ/SIJ/2006, prin care s-a hotărât respingerea sesizării formulată de reclamantă în contra magistratului PU, ca netemeinică și nelegală.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, întrucât nu au fost respectate dispozițiile art.7 alin. (1) din Legea nr.554/2004, conform cărora, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competentă, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia”.
Reclamanta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, susținând motivul de casare sau modificare prevăzut de art.304 pct.5 C.proc. civ. respectiv „prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin . (2) Cod procedură civilă”.
Recurenta a invocat și prevederile art.304ą C.proc. civ., conform cărora cauza poate fi examinată sub toate aspectele, hotărârea atacată neputând fi atacată și cu apel.
În motivarea recursului se precizează că actul administrativ, prin care intimata a soluționat petiția și a cărei anulare a solicitat-o este un act administrativ jurisdicțional și nicidecum un act administrativ unilateral așa cum în mod nelegal a reținut instanța fondului.
În atare situație, susține recurenta, plângerea prealabilă este facultativă și gratuită, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art.6 alin. (2) din Legea nr.554/2004, conform cărora „actele administrativ-jurisdicționale pot fi atacate direct la instanța de contencios administrativ competentă potrivit art.10, în termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea nu exercită căile administrativ-jurisdicționale de atac”.
Recursul este nefondat.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea „actului administrativ” încheiat de Inspecția judiciară – Serviciul de Inspecție Judiciară pentru Judecători din cadrul CSM, prin care analizându-se memoriul adresat CSM de către recurentul-reclamant și prin care se solicita tragerea la răspundere a judecătorului PU, s-a constatat că nu se poate reține săvârșirea de către acest judecător a unor fapte de natură să atragă în sarcina sa răspunderea disciplinară.
Deci, actul atacat este un răspuns la un memoriu formulat de
recurentul-reclamant, urmare verificărilor făcute de către
Inspecția Judiciară din cadrul CSM și nu o rezoluție a
Comisiei de Disciplină pentru judecători, așa cum se
prezintă în acțiune.
Recurentul-reclamant susține că acest act are caracteristicile unui act administrativ jurisdicțional, astfel încât plângerea prealabilă este facultativă și gratuită și deci el poate fi atacat direct la instanța competentă de contencios administrativ, conform art.6 alin. (2) din Legea nr.554/2004.
Susținerea recurentului-reclamant este neîntemeiată.
Art.2 alin. (1) lit.d) din Legea nr.554/2004, cu modificările ulterioare, definește actul administrativ jurisdicțional ca fiind „actul emis de o autoritate administrativă investită prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială”, iar la art.2 alin. (1) lit.e) este definită noțiunea de jurisdicție administrativă specială în sensul „activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are conform legii organice speciale în materie, competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ-jurisdicționale”.
Se constată deci că actul administrativ jurisdicțional trebuie să întrunească mai multe trăsături pentru a fi calificat ca atare și anume: să fie un act juridic, adică să confere drepturi și obligații subiectelor de drept între care se stabilește raportul juridic; să fie emis de o autoritate administrativă cu atribuții jurisdicționale; să fie emis ca urmare a rezolvării unui conflict juridic născut între două sau mai multe persoane juridice sau fizice, între persoane private și autorități publice; procedura de rezolvare a conflictului să întrunească în mod cumulativ două condiții și anume cea a contradictorialității și cea a asigurării dreptului la apărare.
Raportând aceste caracteristici la actul în speță ce face obiectul cererii de anulare și care reprezintă un răspuns la memoriul făcut de societatea reclamantă, dat de către Inspecția Judiciară din cadrul CSM, în sensul că din verificările efectuate nu a rezultat săvârșirea de către judecătorul în cauză a unor fapte care să atragă răspunderea disciplinară a sa, constatăm că acesta nu întrunește nici pe departe caracteristicile unui act administrativ-jurisdicțional.
Nu poate fi caracterizat nici chiar ca act administrativ unilateral cu caracter individual, așa cum greșit a considerat și instanța de fond, pornind de la definiția dată în art.2 alin. (1) lit.c) din Legea contenciosului administrativ pentru că în conținutul său nu se găsesc caracteristicile acestui act cum ar fi; să fie emis de autoritățile publice; în regim de putere publică; scopul emiterii sale să fie executarea sau organizarea executării legii; să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice.
Actul atacat este de fapt un act premergător declanșării procedurii răspunderii disciplinare a judecătorului în cauză pentru abateri disciplinare prevăzute de Legea nr.303/2004, fapte care nu s-au dovedit a fi comise de acesta conform verificărilor făcute de Inspecția judiciară.
Răspunderea disciplinară a magistraților este reglementată printr-o procedură specială, prevăzută de Legea nr.317/2004 a Consiliului Superior al Magistraturii, art.44 – 48; conform acestor dispoziții acțiunea disciplinară se exercită pentru faptele prevăzute de Legea nr.303/2004, republicată, de către secțiile Consiliului Superior al Magistraturii și numai după efectuare unor cercetări prealabile obligatorii.
Or, din aceste cercetări prealabile nu a rezultat existența unor date care să ateste săvârșirea vreunei abateri disciplinare de către judecătorul UP, așa cum pretinde reclamanta-recurentă.
Așadar, este inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă prin care este atacat raportul, de fapt răspunsul Inspecției judiciare în sensul că din verificări nu a rezultat săvârșirea de către judecător a unei fapte de natura a atrage răspunderea disciplinară, câtă vreme această adresă, luată separat, nu întrunește elementele constitutive ale unui act administrativ unilateral cu caracter individual și cu atât mai mult cele ale unui act administrativ – jurisdicțional.
Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de societatea reclamantă a fost respins ca nefondat, soluția instanței de fond fiind menținută, cu mențiunea că motivarea dată acesteia de către instanța de fond a fost înlocuită cu cea precizată în instanța de recurs.