Procurori numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Cerere privind recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție. Temeinicie.
O.U.G. nr. 43/2002, art. 9
Legea nr. 304/2004, art. 87 alin. (1) – (6)
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic:
Principiul protecției încrederii legitime
Principiul recunoașterii dreptului deja câștigat
Principiul dreptului la un proces echitabil
Procurori. Grad profesional . Recunoaștere
Direcția Națională Anticorupție - înființată
prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 sub denumirea
inițială de Parchetul Național Anticorupție, ca un parchet
specializat în combaterea infracțiunilor de corupție - urmare a
modificărilor legislative succesive a devenit structură, cu
personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție.
Prin numirea, cu respectarea
cerințelor legale impuse de O.U.G. nr. 43/2002, și prin îndeplinirea
atribuțiilor specifice funcției, procurorii din cadrul Direcției
Naționale Anticorupție au dobândit gradul profesional
corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție. O interpretare contrară ar conduce la
încălcarea câtorva principii generale precum cel al protecției
încrederii legitime, al recunoașterii dreptului deja câștigat, al
echivalenței postului și al gradului, sau principiul bunei credințe,
principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera
largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene, și
totodată ar contraveni jurisprudenței constante și unitare a
Înaltei Curți de Casație și Justiție în această
materie, cu consecința înfrângerii dreptului la un proces echitabil.
I.C.C.J.
, Secția de contencios administrativ și fiscal
Decizia
nr. 1220 din 21 martie 2008
Prin
hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de
Pentru
a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al
Magistraturii a reținut faptul că în situația în care s-ar
considera că prin numire, conform procedurii speciale, a procedurilor la
această structură specializată, aceștia ar dobândi în mod
automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă
înalta Curte de Casație și Justiție s-ar eluda în mod evident
dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de
execuție prin concurs.
S-a
reținut faptul că legiuitorul a prevăzut, în mod expres că
la încetarea activității în cadrul Direcției Naționale
Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt
parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, iar
împrejurarea că procurorii de la Direcția Națională
Anticorupție sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător
procurorilor de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație
și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional
corespunzător acestui parchet.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs petenta
Întrucât,
în conformitate cu dispozițiile legale, prin Ordinul nr.172 din 22 mai
2006, al procurorului șef al Direcției Naționale
Anticorupție, începând cu data de 22 mai 2006, a fost numită în
funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție
- nivel central, unde funcționează și în
prezent, îndeplinește acte
ce intră în competența
Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și
Justiție, beneficiază în fapt de statutul și remunerația
acordată procurorilor din cadrul acestui parchet, iar în prezent
Direcția Națională Anticorupție este o structură în
cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și
Justiție solicită recurenta admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
In
susținerea motivelor de recurs, recurenta
Se
motivează de recurentă că principalul motiv de nelegalitate al
hotărârii atacate constă în nerespectarea principiilor drepturilor
câștigate și a aplicării legii în timp de către Plenul
Consiliului Superior al Magistraturii.
În
anul 2006 a fost promovată legal ca procuror în cadrul Parchetului
Național Anticorupție, cu respectarea condițiilor legale
prevăzute de art. 8 alin. 2, art. 8 alin. 2, art. 9 din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr. 43/2002, iar introducerea sau modificarea
ulterioară a condițiilor pentru muncă ca
procuror în cadrul
Parchetului Național Anticorupție nu au nici o înrâurire
asupra promovării recurentului.
Recurenta
arată că prin respingerea cererii sale, intimatul încalcă
principiile aplicării corecte a legii în timp întrucât au fost invocate
art. 8 și 9 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
43/2002, articole în prezent abrogate, susținând în fapt o retroactivitate
a legii vechi.
Susține
recurenta că ordinul de numire al Procurorului șef al Direcției
Naționale Anticorupție nr. 172/C/21 mai 2006 are natura juridică
a unei promovări, ca procuror la Parchetul de pe lângă înalta Curte
de Casație și Justiție, aducând ca argumente, că a fost
numit cu respectarea prevederilor legale, a îndeplinit acte ce intrau în
competența Parchetului Național Anticorupție/ Direcția
Națională Anticorupție, a beneficiat în tot acest timp de
statutul și remunerația pentru procurori din cadrul Parchetului de pe
lângă înalta Curte de Casație și Justiție iar în prezent
Direcția Anticorupție este o structură în cadrul acestui
parchet.
Intimatul
CSM a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca
neîntemeiat, cu motivarea în esență că numirea la Direcția
Națională Anticorupție conferă dreptul procurorilor de a
funcționa la această structură specializată, de a îndeplini
atribuțiile ce intră în competența acestei direcții și
de a fi remunerat cu un salariu prevăzut de lege pentru această
funcție, nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă
înalta Curte de Casație și justiție .
Cu
referire la practica înaltei Curți de Casație și Justiție -
secția contencios administrativ și fiscal invocată de recurent,
intimatul susține că deciziile respective au fost pronunțate în
soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii,
astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept
suspusă judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze
similare supuse judecății.
Recursul
este fondat, fiind admis pentru următoarele considerente:
Prin
Hotărârea nr. 791/28 noiembrie 2007 Plenul Consiliului Superior al
Magistraturii a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional
corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație
și Justiție formulat de un număr de 69 de procurori de la
Direcția Națională Anticorupție.
In
esență problema de drept vizează dobândirea gradului profesional
corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație
și Justiție de către procurorul
Inițial
organizat ca structură autonomă în cadrul Ministerului public iar
prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 102/2003
aprobată pin Legea nr. 26/2004, art. 1 alin. (1) din OUG nr.43/2002.
Parchetul Național Anticoruptie funcționează pe lângă
înalta Curte de Casație și Justiție, ca parchet specializat, în
combaterea infracțiunilor de corupție.
Condiționarea
promovării în funcția de execuție de promovarea unui examen sau
concurs astfel cum este prevăzut de Legea nr.92/1992 și respectiv
Legea nr.303/2004, are în vedere exclusiv funcțiile vacante existente la
nivelul Tribunalelor, Curților de Apel și Parchetelor
corespunzătoare. Pentru funcțiile de execuție la nivelul înaltei
Curți de Casație și Justiție și respectiv Parchetului
General sau Parchetului Național Anticoruptie - nivel central actele
normative menționate nu mai impun aceeași condiție, numirea
făcându-se în raport doar cu criteriile vizând pregătirea
profesională și vechimea.
Că
este așa rezultă din chiar modul de structurare al dispozițiilor
privind promovarea la înalta Curte de Casație și Justiție -
Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție
și Parchetul Național Anticoruptie- nivel central și care se
regăsesc în capitole distincte de cele referitoare la instanțele
și parchetele inferioare în grad.
In cauză,
înalta Curte constată că numirea (deci nu detașarea și nici
delegarea) lui
In
acest sens Ordinul nr.172 din 22 mai 2006 emis de Procurorul șef al
Direcției Naționale Anticoruptie precizează ca temei de drept al
măsurii prevăzută de art. 74 alin. (1) din Legea
nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor și procurorilor,
republicată, art. 87 alin. (1)- (6) din Legea nr. 304/2004, privind
organizarea judiciară, art. 30 din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 43/2002 privind
Este
necontestat că recurentul a funcționat în cadrul Direcției
Naționale Anticorupție îndeplinind funcții de execuție
și de conducere, în tot acest timp desfășurând activitatea
specifică conform atribuțiilor pe care legea le prevede exclusiv
pentru Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și
Justiție astfel încât este evident că recurentul a dobândit gradul
profesional corespunzător respectivei structuri la nivel central- acesta
fiind un drept câștigat, conform principiilor generale ce stau la baza
executării unui raport de serviciu, știut fiind că și
acesta aparține raporturilor de muncă în înțelesul larg al
sintagmei (chiar dacă nu este un raport de muncă contractual).
Totodată,
este cunoscut că în mod constant în jurisprudența instanței
comunităților europene s-a reținut posibilitatea prevalării
de un drept dobândit dacă faptul generator al acestuia s-a produs sub
imperiul unui anumit statut anterior modificării dispozițiilor
statutare (hotărârea Curții din 19 martie 1975 - Gillet/Comisia
28/74).
Mai
mult, intimatul nu a efectuat vreo evaluare a sarcinilor și
responsabilităților recurentului și o constatare negativă
față de cerințele gradului ce se refuză a fi acordat,
încălcându-se astfel principiul echivalenței postului și
gradului.
în plus, se
constată că nici noile dispoziții legislative nu indică
faptul că noile criterii de încadrare în grad cu ocazia promovării ar
conține o modificare pentru cei aflați în funcție, în sensul
descrescător în ierarhie al gradului funcției ocupate.
Înalta
Curte reține că faptul încadrării la Parchetul Național
Anticorupție făcut în baza art.30 din OUG nr.43/2002 - cât și
posibilitatea revenirii la postul ocupat anterior nu afectează promovarea
cu toate drepturile ce decurg din aceasta.
A
admite teza intimatului ar însemna a încălca câteva principii generale cum
ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului
și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, principii
de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a
raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene.
De
altfel, se constată că nu s-a făcut nici o dovadă în sensul
că, înainte de modificările legislative (care nu pot retroactiva),
recurentului i s-ar fi pus în vedere că nu îndeplinește
condițiile necesare funcției pe care o ocupă sau că ar fi
necesară participarea sa la vreun concurs de promovare.
Prin
urmare, Înalta Curte constată că s-ar încălca principiul
încrederii legitime în măsura în care acesta avea temei (ordinul de numire
și legislația în vigoare la data numirii) pentru a spera să
beneficieze, după promovare, de tratamentul stabilit în baza
atribuțiilor ce-i revin ca procuror al structurii centrale.
De
reținut este și faptul că, în această materie, înalta Curte
de Casație și Justiție judecă în primă și
ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face
abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței în
care, admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional
corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și
Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național
Anticorupție, structură similară
In
acest sens, față de practica anterioară a înaltei Curți de
Casație și Justiție, constând în deciziile invocate de recurent,
o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a
gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta
Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor
divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea
ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat
de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la
care în practica CEDO s-a reținut că existența unor
divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte
autorități judiciare a țării este în sine contrară
principiului securității juridice, care rezidă implicit din
toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele
fundamentale ale statului de drept (Beian împotriva României, nr.30658/05,
37-39).
Cât
privește susținerea intimatului cu privire la deciziile
pronunțate anterior în această materie de Secția de contencios
administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și
Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta
urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:
Rolul
unei jurisdicții supreme, cum este cazul înaltei Curți de
Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ
și fiscal în această materie este acela „de a regla
contradicțiile jurisprudenței" (Zielinski și Pradal
Gonzalez și alții împotriva Franței, nr. 24846/94, 59;
Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, 98); cât privește
menținerea acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de
natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în
scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale,
ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și
insecuritate juridică (mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva
Ucrainei, nr. 48553/99, 96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, 98;
Beian împotriva României, nr.30658/05, 37-39); invocarea caracterului
obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin
intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de
relevanță în cauza dedusă judecății deoarece: pe de o
parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii în sensul
dispozițiilor art.329 din Codul de procedură civilă, iar, pe de
altă parte, înalta Curte de Casație și Justiție - Secția
de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în
această materie, judecă în primă și ultimă
instanță, având obligația de a aplica și interpreta unitar
legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei
jurisprudențe.
In raport de cele mai sus reținute, Curtea a apreciat că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce o privește pe recurentă, motiv pentru care, a anulat Hotărârea nr.791/28.11.2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce o privește pe aceasta, a admis cererea formulată și a obligat intimatul să recunoască recurentei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.