Act propus ca probă într-un litigiu. Solicitarea comunicării. Caracterul refuzului.
Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. h)
Potrivit dispoziţiilor art.2 alin. (1) lit.h) din Legea nr. 554/2004 reprezintă refuz nejustificat de a soluţiona o cerere exprimarea explicită cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea.
Refuzul unei autorităţi de a comunica personal reclamantului un act propus ca probă într-un litigiu în care autoritatea emitentă nu este parte, nu reprezintă refuz nejustificat, cu atât mai mult cu cât informaţiile conţinute de actul solicitat nu sunt de interes public.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 1036 din 20 februarie 2007
Prin sentinţa civilă nr.2038 din 27 septembrie 2006 a Curţii de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunţată în dosarul nr.7898/1/2005, a fost admisă în parte acţiunea numitei MA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.), fiind obligată aceasta să soluţioneze cererea nr.279 din 6 ianuarie 2005, în sensul comunicării clauzei sociale din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.1472 din 7 decembrie 1997, încheiat de Fondul Proprietăţii de Stat (în prezent AVAS) cu societatea K.
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind daunele materiale și morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a solicitat pârâtei, recomunicarea unor copii ale clauzelor sociale din contractul mai sus menţionat, pe motiv că cele depuse de pârâtă într-un alt litigiu au fost sustrase de la dosar, primind răspunsul că actul solicitat a fost transmis în copie la dosarul nr.3001/2003 al Tribunalului București, astfel încât o nouă copie poate fi transmisă numai la cererea instanţei.
A apreciat instanţa că reclamanta are nevoie de acea copie pentru a-și formula apărările într-un litigiu aflat pe rol și că apărările pârâtei în sensul că nu poate furniza informaţii dintr-un contract fără acordul părţilor acestuia – pe temeiul art.5 din O.G. nr.25/2002 – dovedesc o conduită contradictorie în raport cu răspunsul la cererea reclamantei.
A considerat instanţa că solicitarea clauzelor sociale nu ţine de secretele comerciale și de afaceri, iar art.5 din O.G. nr.25/2002 nu se poate invoca în speţă deoarece se referă la astfel de secrete care trebuie respectate în legătură cu utilizarea rezultatelor unei analize și ale controlului post-privatizare.
A constatat instanţa că refuzul AVAS este nejustificat și îi încalcă reclamantei interesul legitim (întrucât la data încheierii contractului reclamanta era angajata S.C. „K” SA) obligaţia autorităţii fiind de a asigura informarea cetăţenilor asupra problemelor de interes personal, prevăzută de art.31 alin. (2) din Constituţie care conferă reclamantei un drept corelativ.
Asupra cererii de acordare a daunelor materiale și morale, instanţa a constatat că, deși reclamanta nu a mai susţinut-o după precizarea temeiului acţiunii, a exprimat totuși renunţarea la acest capăt de cerere sub condiţie suspensivă, iar condiţia nu s-a realizat (pârâta nu a depus la dosar clauzele sociale), astfel încât instanţa trebuie să se pronunţe.
Instanţa a respins cererea, reţinând că reclamanta nu a dovedit prejudiciul moral și pe cel material pe care le-a suferit, iar pârâta a răspuns cererii reclamantei în sensul că are intenţia de a da curs solicitării ei.
I. Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recurs reclamanta, criticând sentinţa pentru respingerea cererii de obligare a pârâtei la daune materiale și morale.
În motivarea cererii se arată:
- că AVAS trebuia să urmărească dacă societatea K SA a dus la îndeplinire clauzele contractului de vânzare-cumpărare a societăţii „I” în special „obligaţiile cumpărătorului” și „clauzele sociale” atașate contractului;
- că societatea sus menţionată nu a dus la îndeplinire și în mod nelegal i-a desfăcut reclamantei contractul individual de muncă, iar AVAS trebuia să ia atitudine și să clarifice drepturile pe care reclamanta le obţinuse ca salariat în urma negocierilor sau să-i comunice reclamantei aceste clauze pentru a-și valorifica singură drepturile;
- că refuzul AVAS de a-i înainta aceste clauze sociale i-a cauzat o pagubă materială de 500 de milioane de lei reprezentând pierderea contractului individual de muncă și salariile aferente;
- că, deși prin sentinţa din 27 septembrie 2006 AVAS a fost obligată să-i comunice clauzele sociale, la 26 octombrie 2006 când s-a prezentat la sediul acesteia a refuzat să i le înainteze, înșelând-o premeditat cu un extras din capitolul „obligaţiile cumpărătorului” de la altă unitate K.
Recursul nu se fondează, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele care urmează:
1. În fapt, reclamanta este nemulţumită pentru că, după privatizarea S.C. „I” S.A. București a fost concediată de către angajator prin desfacerea contractului individual de muncă.
Măsura a fost contestată de reclamantă și face (sau a făcut) obiectul unui litigiu de muncă pe rolul Tribunalului București în dosarul nr.3001/2003.
Reclamanta consideră că, neavând ca probă în acel dosar „clauzele sociale” anexă la contractul de privatizare, nu a putut să înlăture măsura desfacerii contractului individual de muncă și să obţină salariile cuvenite .
Daunele materiale solicitate reprezintă, în opinia recurentei, chiar aceste salarii și reparaţia măsurii de desfacere a contractului de muncă.
Pretenţiile sunt neîntemeiate, câtă vreme nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunţată în litigiul de muncă, din care să rezulte explicit că respingerea acţiunii sale s-a datorat nedepunerii „clauzelor sociale” de către AVAS.
2. În cauza de faţă, reclamanta a solicitat obligarea AVAS la daune ca cerere accesorie la refuzul de a i se comunica „clauzele sociale”, așadar pentru neîndeplinirea unei cereri cu caracter pur formal.
Ca urmare, criticile recurentei privind neîndeplinirea de către AVAS a obligaţiilor post-privatizare nu au legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii, cu atât mai mult cu cât sindicatul existent în cadrul societăţii „I”, iar nu AVAS este reprezentantul legitim al salariaţilor în raporturile cu patronatul.
II. Împotriva aceleiași sentinţe a declarat recurs și pârâta AVAS invocând dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă și arătând că nu este vorba de „un refuz nejustificat” din partea sa, câtă vreme contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nu reprezintă o informaţie de interes public, iar reclamanta, nefiind parte în contract, nu are un drept de a deţine o copie a contractului.
Arată recurenta că i-a comunicat reclamantei la 2 noiembrie 2006 două file reprezentând „adresa” și „clauza 8.3”, iar aceasta, deși recunoaște că le-a primit, pretinde că ele „nu stipulează drepturile salariaţilor” și că AVAS refuză să-i soluţioneze cererea.
Recursul se fondează, sentinţa urmând a fi modificată în sensul de a respinge și primul capăt de cerere din acţiune, în temeiul art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Refuzul reclamat de petentă prin acţiune, pe temeiul art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 nu este unul nejustificat.
Copia „clauzelor sociale” din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni ale societăţii „I” a fost propusă ca probă de către reclamanta din cauza de faţă într-un litigiu de muncă în care are (sau avea) calitatea de reclamantă și unde susţinea nelegalitatea desfacerii contractului individual de muncă. Instanţa investită cu cererea – Tribunalul București – a admis proba și a solicitat comunicarea înscrisului de către AVAS. Aceasta s-a conformat, iar actul a fost trimis la dosar pentru termenul din 29 septembrie 2003 în dosarul nr.3001/2003 .
Reclamanta, la 6 ianuarie 2005 solicită direct AVAS să-i comunice ei personal copia „clauzelor sociale”, iar refuzul acestei autorităţi, comunicat cu adresa nr.2698 din 7 februarie 2005, este motivat de situaţia că și-a îndeplinit o dată obligaţia impusă de Tribunalul București, o nouă comunicare urmând să facă numai la solicitarea acestei instanţe.
Motivaţia refuzului este pertinentă și – nefiind o expresie a abuzului de putere – este și legală.
Fiind vorba de probe într-un dosar – în care AVAS nu era parte – era firesc ca deţinătoarea actului să pretindă o cerere formală a instanţei de judecată, cu atât mai mult cu cât acele informaţii nu erau de interes public.
Reclamanta, după primirea acestui răspuns de la AVAS, avea dreptul procesual de a solicita instanţei – Tribunalul București – să revină la AVAS pentru recomunicarea înscrisului probator.
Ea a ales însă calea reclamaţiei în contenciosului administrativ pentru obţinerea unei probe pentru care avea calea legală în cadrul litigiului de muncă. Acest exerciţiu al dreptului de petiţionare întemeiat pe dispoziţiile Legii nr.554/2004 este însă abuziv, analizat fiind sub incidenţa art.723 Cod procedură civilă.
În realitate, reclamanta a luat cunoștinţă de extrasul din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.1473/1997 „Obligaţiile și garanţiile cumpărătorului” – punctul 8.3, dar contestă faptul că acest extras ar reprezenta „clauzele sociale”, fiind încredinţată că există alte dispoziţii contractuale „oculte” privind protecţia socială la care s-a angajat cumpărătorul și pe care nu le-ar fi respectat.
Or, după cum rezultă din adresa AVAS către Tribunalul București la dosarul nr.3001/2003, aceeași copie-extras înmânată reclamantei a fost comunicată și instanţei în litigiul de muncă.
În fine, se cuvine a constata că, după pronunţarea sentinţei în cauza de faţă, AVAS a comunicat intimatei-reclamante copia extras a „clauzelor sociale” și anume punctul 8.3 din contract (fila 18 dosar) pe care reclamanta însăși l-a depus în cauza de faţă, împreună cu întâmpinarea la recursul AVAS.
Pentru aceste motive, recursul reclamantei a fost respins, iar recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr.2038 din 27 septembrie 2006 a Curţii de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admis, sentinţa fiind modificată, în sensul respingerii capătului de cerere al acţiunii reclamantei privind obligarea pârâtei la soluţionarea cererii nr.279 din 6 ianuarie 2005.