11. Acţiune în constatare. Timbrare. Excepţie de nelegalitate a art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) lit. a) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele de timbru. Excepţie respinsă.
Legea nr. 146/1997
Legea nr. 554/2004, art. 4
Sunt legale prevederile art. 5 alin (1) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, potrivit cărora sunt considerate acţiuni și cereri evaluabile în bani cele al căror obiect este un drept patrimonial evaluabil în bani. Cum obiectul acţiunii constă în pretenţia concretă a reclamantului, este firesc ca definirea acţiunilor evaluabile sau neevaluabile în bani să se raporteze la caracterul patrimonial sau nepatrimonial al obiectului lor, aceasta în deplin acord cu norma cuprinsă în art. 1 din Legea nr. 146/1997.
Sunt legale și dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. a) din același act normativ, în temeiul cărora sunt considerate evaluabile în bani și cererile „pentru constatarea dobândirii unui drept real”. Ele nu contravin dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 146/1997, o acţiune în constatarea dobândirii unui drept real putând fi încadrată din punctul de vedere al conţinutului juridic în categoria acţiunilor în constituire de drepturi iar nu în cea a acţiunilor în constatare prevăzute de art. 111 Cod procedură civilă.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 3098 din 15 iunie 2007
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Costești cu nr.985/214/2006, așa cum a fost precizată la data de 25.07.2006, reclamantul SI a chemat în judecată pe pârâtul AP, solicitând instanţei să constate că a dobândit prin vânzare – cumpărare de la pârât dreptul de proprietate asupra cantităţii de 10.000 m.p. ţeava metalică cu diametrul de 73 mm.
Prin încheierea de ședinţă din data de 20.11.2006, Judecătoria Costești a calificat cererea reclamantului ca fiind o cerere în realizare prin care solicită pronunţarea unei hotărâri judecătorești care să ţină loc de act de înstrăinare, conform art.3 ind. 1 din Legea nr.146/1997 și art.5, 6 și 36 din Normele metodologice de aplicare a legii respective. In consecinţă, a stabilit că cererea reclamantului este evaluabilă în bani și a pus în vedere acestuia să timbreze cu suma de 683,26 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
La data de 27.11.2006 reclamantul a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxelor de timbru, formându-se dosarul nr.2328/214/2006 la aceeași Judecătorie.
Întrucât în conţinutul cererii de reexaminare reclamantul a arătat că invocă excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministrului Justiţiei nr.760/22.04.1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997 privind taxele de timbru, prin încheierea de ședinţă din data de 26 ianuarie 2007 Judecătoria Costești a sesizat Curtea de Apel Pitești în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate și a suspendat judecata cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxelor de timbru.
In motivarea încheierii de sesizare, Judecătoria Costești a arătat că soluţionarea cererii de reexaminare se face în raport cu dispoziţiile art.5 alin. (l) și ale art.6 alin. (l) din Normele metodologice aprobate prin O.M.J. nr. 760/22.04.1999.
Prin sentinţa nr. 22/F/C din 26 martie 2007, Curtea de Apel Pitești – secţia comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul SI și a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii 146/1997, aprobate prin O.M.J. nr. 760 din 22 aprilie 1999.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că potrivit art.3 lit.a) din Legea nr. 146/1997, cererea în constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept formulată conform art. 111 C.pr.civilă se taxează cu o taxă judiciară de timbru în sumă fixă. legea nefăcând nici o distincţie în privinţa dreptului a cărui existenţă sau neexistenţă se solicită a se constata si nici asupra obiectului material asupra căruia poartă dreptul, pentru ipoteza în care un astfel de obiect material există.
A mai reţinut prima instanţă că art.5 alin. (l) din Normele metodologice sus - arătate prevede că sunt evaluabile în bani cererile și acţiunile al căror obiect este un drept patrimonial ce poate fi evaluat în bani iar potrivit art.6 alin. (l) lit a) din aceleași Norme metodologice, este considerată evaluabilă în bani și cererea pentru constatarea dobândirii unui drept real.
Interpretând aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a constatat că dacă printr-o cerere, formulată conform art.111 din C. proc. civ. și care potrivit Legii nr. 146/1997 se timbrează cu sumă fixă, se urmărește constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept patrimonial evaluabil în bani, trebuie achitată taxă judiciară de timbru calculată la valoarea dreptului patrimonial evaluabil în bani conform Normelor metodologice sus arătate
Prin urmare, deși legea nu face distincţie în ce privește natura dreptului a cărui existenţă sau neexistenţă se constată și în ce privește caracterul evaluabil sau neevaluabil al bunului asupra căruia poartă dreptul, normele de aplicare a legii derogă de la lege, stabilind că dacă dreptul ce face obiectul acţiunii în justiţie conform art.111 Cod pr.civilă este unul patrimonial evaluabil in bani, taxa de timbru se percepe la valoare.
De asemenea, a mai reţinut prima instanţă că art.6 alin. (l) lit.a) din Norme, derogă de la dispoziţiile art.3 lit.a) din Lege, stabilind că o cerere pentru constatarea dobândirii unui real este evaluabil în bani. Articolul din Normele metodologice nu face nici o distincţie între acţiunile in constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept și acţiunile prin care se urmărește obţinerea unei hotărâri judecătorești care să ţină loc de act de vânzare – cumpărare a unui imobil sau alt gen de acţiuni. In măsura în care o astfel de distincţie nu există, nu se poate aprecia că dispoziţiile art.6 alin. (l) lit. a) din Norme nu au fost edictate și în aplicarea dispoziţiilor art.3 lit.a) din Lege și, deci, că au în vedere exclusiv alt gen de acţiuni și cereri în justiţie decât cele formulate în baza art. 111 Cproc.civ.
A concluzionat instanţa de fond că dacă o cerere are ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept real, indiferent de modalitatea de dobândire a dreptului respectiv de către titularul său, cererea este supusă unei taxe judiciare de timbru fixe potrivit legii, iar potrivit normelor este supusă unei taxe judiciare timbru calculată la valoare, aspect care face ca dispoziţiile citate mai sus din Normele metodologice să fie nelegale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Justiţiei arătând că Legea nr.146/1997 împarte acţiunile sau cererile care pot fi promovate în faţa instanţelor de judecată în acţiuni și cereri evaluabile în bani, acţiuni și cereri neevaluabile în bani și acţiuni și cereri pentru care legea stabilește un regim distinct de taxare.
Această clasificare se face în funcţie de natura dreptului care se valorifică (patrimonial ori nepatrimonial), de scopul material urmărit prin promovarea acţiunii.
Pornind de la această premisă, recurentul-pârât a arătat că art.3 lit. a) din Legea nr.146/1997 stabilește că acţiunile pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept sunt considerate a fi cereri neevaluabile în bani, însă calificarea unei cereri ca fiind în constatare urmează să se facă în lumina dispoziţiilor art.111 din Codul de procedură civilă.
În opinia recurentului-pârât, în această materie deosebit de relevantă este stabilirea graniţei dintre acţiunea în constatare și acţiunea în realizarea dreptului, delimitare în funcţie de care se aplică și taxele de timbru prevăzute de Legea nr.146/1997.
Analizând practica Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie în ceea ce privește acţiunea în constatare și cea în realizarea dreptului, recurentul-pârât a arătat că se poate concluziona că acţiunile prin care se cere constatarea dobândirii unui drept real sunt în realitate acţiuni în realizarea dreptului, iar nu acţiuni în constatare în adevăratul sens juridic. „Dobândirea” înseamnă transfer dintr-un patrimoniu în altul ceea ce implică realizarea dreptului, iar nu constatarea existenţei sau inexistenţei lui.
În concluzie, recurentul-pârât a arătat că art.5 alin. (1) și art.6 alin. (1) lit.a) din norme, care se referă la constatarea dobândirii unui drept real, iar nu a existenţei sau inexistenţei acestuia, nu contravine Legii nr.146/1997, motiv pentru care soluţia Curţii de apel a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Prin întâmpinare, intimatul- reclamant a arătat că recursul nu este fondat pentru că organului administrativ emitent nu-i este permis ca printr-un act normativ cu forţă inferioară legii să reglementeze contrar prevederilor acesteia.
În acest sens, a arătat că art.3 din Legea nr.146/1997, stabilește că toate cererile de constatare a existenţei sau inexistenţei unui drept, făcute în temeiul art.111 Cod procedură civilă, sunt neevaluabile în bani, fără a distinge în funcţie de obiectul acestora.
Intimatul-reclamant a invocat și un argument de ordin istoric, arătând că iniţial Legea nr.146/1997 nu cuprindea nici o excepţie de la regula instituită prin art.3, dar ulterior legiuitorul a introdus o singură excepţie, în art.31, referitoare la cererile formulate pentru pronunţarea unei hotărâri judecătorești menite să ţină loc de act de înstrăinare a unor imobile.
Recursul este fondat.
Excepţia de nelegalitate invocată în condiţiile artr.4 din Legea nr.554/2004 are ca obiect prevederile art.5 alin. (1) și ale art.6 alin. (1) lit.a) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele de timbru, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.760 din 22 aprilie 1999, publicat în Monitorul Oficial nr.380 din 10 august 1999, prevederi considerate contrare articolului 3 lit.a) din legea menţionată.
Articolul 3 din Legea nr.146/1997- stabilește regimul taxării acţiunilor și cererilor neevaluabile în bani și prevede, la litera a), taxa de timbru datorată pentru cererile în constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept, făcute în cadrul art.111 Cod procedură civilă.
În conformitate cu art.5 alin. (1) din Norme, „se consideră acţiuni și cereri evaluabile în bani cele al căror obiect este un drept patrimonial ce poate fi evaluat în bani”, iar potrivit art.6 alin. (1) lit.a) sunt considerate evaluabile în bani și cererile „pentru constatarea dobândirii unui drept real”.
Verificarea concordanţei actului administrativ – normativ cu legea cu forţă juridică superioară în executarea căreia a fost adoptat presupune o incursiune în domeniul clasificării acţiunilor civile și a definirii diferitelor categorii de acţiuni.
Articolele 2 și 3 din Legea nr.146/1997 se referă la două mari categorii de cereri și acţiuni civile, cele evaluabile în bani și cele neevaluabile în bani, fără a le defini în mod expres.
Articolul 1 din aceeași lege oferă însă un criteriu de diferenţiere, prevăzând că regimul taxării acţiunilor se stabilește „după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege”.
Obiectul acţiunii constă în pretenţia concretă a reclamantului, astfel încât este firesc ca definirea acţiunilor evaluabile sau neevaluabile în bani să se raporteze la caracterul patrimonial sau nepatrimonial al obiectului acestora, așa cum o face art.5 alin. (1) din Norme, în deplin acord cu regula cuprinsă în art.1 din Legea nr.146/1997.
Scopul normelor metodologice este acela de a explica și interpreta prevederile cuprinse în lege, pentru a organiza punerea în executare a acestora.
Argumentându-și concluzia de constatare a nelegalităţii art.5 alin. (1) din Norme, instanţa de fond nu a făcut o analiză de sine-stătătoare a acestui text, privit prin prisma obiectului său de reglementare, ci l-a raportat la acţiunea în constatare a existenţei sau inexistenţei unui drept, calificată expres de lege ca acţiune neevaluabilă în bani. Practic, instanţa de fond a construit un raţionament potrivit căruia definiţia dată în norme acţiunilor evaluabile în bani, prevăzute la art.2 din Legea nr.146/1997, ar da naștere riscului ca acţiunile neevaluabile în bani prevăzute de art.3 lit.a) din lege să fie subsumate acestora.
Rolul de a califica obiectul acţiunii și de a aplica în mod corespunzător taxele de timbru revine însă instanţei învestite cu fondul pricinii, depășind cadrul procesual al excepţiei de nelegalitate.
În ceea ce privește dispoziţiile art.6 alin. (1) lit.a) din norme, Curtea constată că acestea nu se referă la „constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept”, ci la „constatarea dobândirii unui drept real”, ce poate fi încadrată, din punctul de vedere al conţinutului juridic, în categoria acţiunilor în constituire de drepturi, iar nu în cea a acţiunilor în constatare prevăzute de art.111 Cod procedură civilă. Acţiuni în constituire de drepturi sunt considerate, cu titlu de exemplu, și cele prin care se tinde la transformarea unui antecontract în contract de vânzare-cumpărare (prin care se transmite, „se dobândește” dreptul de proprietate asupra bunului).
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constând întemeiat motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, a admis recursul și în temeiul art.312 alin.3 Cod procedură civilă, a modificat sentinţa atacată în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate ca nefondată.