3. Încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap. Bancă. Sucursale. Lipsa personalității juridice a sucursalelor nu atrage obligația plății contribuției la Fondul de solidaritate socială a instituției centrale.
O.U.G. nr. 102/1999
Legea nr. 76/2002
Cuprins pe materii: Drept financiar și fiscal
Indice alfabetic: Alte contribuții
Angajator
Angajat
Bancă
Contribuție
Criteriu numeric
Fond de solidaritate socială
Personalitate juridică
Sucursală
Potrivit art. 42 din O.U.G. nr. 102/1999, privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale și alți agenți economici, care au un număr de cel puțin 100 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. În caz contrar, titularii acestei obligații trebuie să contribuie cu o sumă lunară, stabilită de lege, la Fondul de solidaritate socială, instituit potrivit aceleiași ordonanțe.
În stabilirea acestei obligații, criteriul numeric prevăzut de lege trebuie raportat la fiecare sucursală a agentului economic, care îndeplinește calitatea de angajator în înțelesul Legii nr. 76/2002.
Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 3563 din 26 septembrie 2007
Notă: O.U.G. nr. 102 /1999 a fost abrogată de Legea nr. 448/2006. Dispozițiile art. 42 din O.U.G. se regăsesc în materialitatea lor în cuprinsul art. 78 alin. (2) din 448/2006, republicată: „Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligații: a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap; (…)”
.
Prin acțiunea înregistrată la 26.10.2006, reclamanta Banca CC SA a solicitat anularea parțială a deciziei nr.190/6.10.2006 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală de soluționare a contestațiilor și a deciziei de impunere nr.66/2.05.2006 cu privire la obligații fiscale suplimentare în sumă de 499.146 lei.
Reclamanta a arătat că în perioada august 2002 – octombrie 2003 și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art.42 alin. (1) din O.U.G. nr.102/1999, întrucât nu a avut peste 100 de angajați în nici una din unitățile sale, iar pentru perioada noiembrie 2003 – decembrie 2005 a solicitat AJOFM Sibiu repartizarea de persoane cu handicap, însă nu a primit răspuns decât în lunile iulie-septembrie 2005.
Curtea de Apel Alba Iulia, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința nr.13/2.02.2007, prin care a admis acțiunea, a anulat parțial decizia nr.190/6.10.2006 și decizia de impunere nr.66/2.05.2006 emise de pârâte în privința obligațiilor fiscale în sumă de 499.146 lei, reprezentând vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, penalități și majorări de întârziere și dobânzi aferente, exonerând reclamanta de plata acestei sume.
Instanța de fond a reținut că pentru perioada august 2002 – octombrie 2003, organele de control fiscal cu interpretat neîntemeiat dispozițiile art.42 alin. (1) din O.U.G. nr.102/1999, deoarece acestea au prevăzut obligația de a angaja persoane cu handicap pentru persoane juridice care au cel puțin 100 de angajați. Instanța de fond a apreciat că numărul de 100 de angajați trebuie să se raporteze la fiecare sucursală a băncii și că sucursalele băncii au calitatea de angajatori, în raport cu dispozițiile Legii nr.76/2002. Pentru perioada respectivă, s-a avut în vedere că nici una din unitățile bancare ale reclamantului nu a depășit numărul de 100 de angajați, astfel încât s-a considerat că aceasta a fost nelegal obligată să plătească sumele prevăzute de art.43 alin. (1) din O.U.G nr.102/1999.
Exonerarea reclamantei de plata acestor sume pentru perioada octombrie 2003 – decembrie 2005 a fost motivată de instanța de fond pe faptul că, trimestrial s-a solicitat AJOFM Sibiu repartizarea de persoane cu handicap, dar s-a răspuns doar la adresele aferente lunilor iulie – septembrie 2005, în urma promovării unei acțiunii în justiție.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.
Recurenții au susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art.43 alin.(1) din Legea nr.31/1990, art.4 alin. (1) pct.4 din Legea nr.58/1998, art.69 alin. (1) din O.G. nr.92/2003 și art.5 din Legea nr.76/2002, potrivit cărora intimata-reclamantă are calitatea de angajator și având peste 100 de angajați, datorează contribuția stabilită de organul de control la Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap în perioada august 2002 – octombrie 2003. Recurenții au învederat că această obligație revenea intimatei, iar nu sucursalelor sale, care nu au personalitate juridică și cărora li se atribuie cod de identificare fiscală numai pentru plata de impozite către bugetul local.
Referitor la cea de-a doua perioadă, cuprinsă între noiembrie 2003 și 31.12.2005 recurenții au criticat interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art.43 alin. (2) din Legea nr.343/2004 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr.102/1999, arătând că intimata nu îndeplinea condițiile legale pentru a fi exonerată de plata contribuțiilor stabilite prin actul de control, întrucât nu a prezentat dovada că a solicitat trimestrial agenției județene de ocupare a forței de muncă repartizarea de persoane cu handicap în vederea angajării. Recurenții au invocat în acest sens, dispozițiile art.5 alin.(1) din Instrucțiunile nr.1008/220/2003 privind aplicarea O.U.G. nr.102/1999, care prevăd că dovada acestei solicitări se face cu răspunsul scris al agenției, ceea ce intimata nu a prezentat, cu excepția lunilor august și octombrie 2005.
Recursurile sunt nefondate.
Instanța de fond a stabilit judicios că, în perioada august 2002 octombrie 2003, a fost nelegal calculată contribuția la Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, întrucât singura unitate care întrunea condițiile prevăzute de art.42 din O.U.G. nr.102/1999, având peste 100 de angajați, era centrala băncii intimate.
În raport de prevederile art.10 din Legea nr.76/2002 s-a constatat că are calitatea de angajator fiecare sucursală a băncii, deoarece prin regulamentul băncii i s-a recunoscut autonomia profesională și gestionară, având cod unic de înregistrare distinct de cel al centralei băncii.
Celelalte dispoziții legale invocate de recurenți nu sunt relevante în cauză, întrucât calitatea de angajator a fiecărei sucursale a băncii nu este condiționată de dobândirea personalității juridice, iar obligația comunicării locurilor de muncă vacante către agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă revine angajatorilor, indiferent dacă aceștia sunt organizați și funcționează ca persoane juridice.
Pentru perioada noiembrie 2003 – decembrie 2005, instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art.43 alin. (2) din O.U.G. nr.102/1999, potrivit cărora sunt exceptați de la plata contribuției agenții economici care dovedesc că au solicitat trimestrial la agențiile județene de ocupare a forței de muncă repartizarea de persoane cu handicap și acestea nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării.
Intimata-reclamantă a solicitat trimestrial AJOFM Sibiu repartizarea de persoane cu handicap fapt dovedit de către aceasta în instanță.
Astfel, instanța de fond a constatat corect îndeplinirea acestei obligații legale, înlăturând interpretarea dată de organele de control fiscal prevederilor art.5 din Instrucțiunile ANOFM nr.1008/220/2003, dat fiind că refuzul agenției de a răspunde adreselor agenților economici nu poate determina sancționarea acestora, prin stabilirea obligației de plată la Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap.
Recursurile au fost astfel, respinse ca nefondate.