Incompatibilitatea judecătorului de a soluţiona o cauză în care i se poate imputa că ar avea vreun interes. Nepromovarea cererii de strămutare nu împiedică primirea acestui motiv de casare.
Codul de procedură civilă, art. 27 pct. 1).
Cuprins pe materii: Drept procesual civil.
Indice alfabetic: Judecător.
Incompatibilitate.
Soluţionarea de către un judecător a unei cauze în care una dintre autorităţile pârâte este chiar Curtea de Apel în cadrul căreia își desfășoară activitatea, atrage incidenţa dispoziţiilor art. 27 pct. 1 din Codul de procedură civilă din care rezultă că judecătorul este incompatibil să judece o pricină în care i se poate imputa că ar avea vreun interes.
Împrejurarea că recurentul reclamant nu a formulat în faţa instanţei de fond cerere de recuzare sau de strămutare a cauzei, nu-l împiedică pe acesta să formuleze o astfel de critică în faţa instanţei de recurs.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 1592 din 4 mai 2006
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Curtea de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27 septembrie 2005, reclamantul S.S a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Apel București:
1. Obligarea pârâţilor să transmită autorilor petiţiilor și cererilor numărul de înregistrare al acestora, prin poșta tradiţională sau prin poșta electronică, după cum au solicitat autorii. În această privinţă, reclamantul susţine că pârâţii refuză să comunice petiţionarului numărul de înregistrare al înscrisurilor trimise prin poșta electronică, aceasta contravenind art.15 și art.20 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, aprobate prin H.G. nr.123/2002.
2. Obligarea pârâţilor să includă, în măsura în care răspund unui înscris care are număr de înregistrare, să îl menţioneze în textul de răspuns. În privinţa acestui capăt de cerere, reclamantul invocă respectul datorat oricărui corespondent, funcţia practică a acestei cerinţe și faptul că această practică a fost introdusă pentru prima dată în corespondenţa comercială de către Anglia în secolele XVI – XVII.
3. Obligarea pârâţilor să includă obligatoriu, în clar, numele, prenumele și funcţia persoanelor care semnează lucrările care părăsesc instituţia. În privinţa acestui capăt de cerere, reclamantul invocă prevederile art.14 alin.(1) din Legea nr.544/2001, precum și faptul că persoanele care elaborează lucrările sunt plătite din bani publici, iar această practică există în ţările Uniunii Europene.
4. Obligarea pârâţilor să stabilească sub incidenţa cărei legi intră analizarea punctelor II.4 și II.5 din petiţia reclamantului nr.36/B/06 din 31 august 2005 și apoi să procedeze la soluţionarea plângerii la nivelul Curţii de Apel București sau al Consiliului Superior al Magistraturii, după cum prevede legea aplicabilă. În această privinţă, reclamantul susţine că cele două instituţii pârâte își declină succesiv competenţa de soluţionare a aspectelor cuprinse în documentul purtând numărul respectiv.
5. Obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să folosească un sistem clasic de înregistrare a lucrărilor, respectiv prin registratura generală și registraturile compartimentelor de lucru, în ordin cronologică, cu începere de la 1 ianuarie și terminare la 31 decembrie ale fiecărui an. În privinţa acestui capăt de cerere, reclamantul susţine că sistemul utilizat este neadecvat cerinţelor și poate favoriza comiterea unor infracţiuni de fals și uz de fals.
Prin sentinţa civilă nr.1918 din 22 noiembrie 2005, Curtea de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de S.S. reţinând că punctele 1, 2, 3 și 5 din cererea de chemare în judecată vizează aspecte cu caracter general referitoare la activitatea instituţiilor pârâte, care nu pot fi cercetate de instanţă întrucât exced obiectului de reglementare al Legii nr.554/2004. Cât privește al 4 - lea capăt de cerere, Curtea de apel a reţinut că, prin adresa nr.1511/DIJ/20 septembrie 2005, Consiliul Superior al Magistraturii a răspuns petiţiei reclamantului cu nr.36/B/06 din 31 august 2005, iar faptul că acesta nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, în cazul în care aprecia răspunsul primit ca fiind nesatisfăcător, face ca și acest capăt de cerere să fie inadmisibil.
Împotriva sentinţei civile nr.1918 din 22 noiembrie 2005 a Curţii de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul S.S., care a invocat prevederile art.304 pct.9 din C.proc.civ. dar a susţinut, în esenţă, cu alte cuvinte, că judecătorul care a soluţionat o cauză în care una dintre autorităţile pârâte era chiar Curtea de apel în cadrul căreia își desfășoară activitatea
Recursul este întemeiat pentru acest motiv.
Într-adevăr, acţiunea formulată de recurentul reclamant vizează acte și obligaţii administrative ale Consiliului Superior al Magistraturii și ale Curţii de Apel București, cauza fiind soluţionată de un complet din cadrul acestei Curţi de apel.
Or, din prevederile art. 27 pct.1 din C.proc.civ. rezultă că judecătorul este incompatibil să judece o cauză în care i se poate imputa că ar putea avea vreun interes în judecarea pricinii.
Este adevărat că recurentul reclamant nu a formulat nici cerere de recuzare și nici de strămutare a cauzei, dar această atitudine nu-l împiedică să formuleze o astfel de critică în faţa instanţei de recurs.
Astfel fiind, recursul a fost admis, sentinţa atacată a fost casată și cauza trimisă pentru soluţionare Curţii de Apel Ploiești.