Hotărâre de Guvern privind trecerea unui imobil în proprietatea publică a statului. Încălcarea prevederilor art. 41 alin. 3 din Constituţie. Nelegalitatea Hotărârii de Guvern.
Legea nr. 29/1990, art. 15
Constituţia României, art. 41 alin. (3)
Cuprins pe materii: Drept administrativ.
Indice alfabetic: Act administrativ cu caracter individual
Imobil trecut în proprietatea publică a statului.
Domeniul public al statului.
Hotărâre a Guvernului.
Hotărârea de Guvern privind trecerea unui imobil din proprietatea privată în proprietatea publică a statului, emisă cu nesocotirea faptului că printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă același imobil a fost restituit reclamanţilor, este nelegală, contravenind dispoziţiilor în art. 41 alin. (3) din Constituţia României.
Faptul că Guvernul nu a fost parte în litigiul având ca obiect cererea de restituire a imobilului, nu înlătură efectul erga omnes al dreptului de proprietate constat prin hotărâre judecătorească și înscris în cartea funciară.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr.5251 din 1 noiembrie 2005
Notă: Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ a fost abrogată de Legea nr.554/2004 (M.Of. 1154 din 7 decembrie 2004)
Instanţa a avut în vedere art. 41 alin.(3) din Constituţie, anterior modificării și completării acesteia prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Art. 41 alin. (3) a devenit art. 44 alin. (3) din Constituţie, republicată.
La data de 21 august 2001, PNP, BG, PCM și PTC, au chemat în judecată Guvernul României, pentru a fi obligat să le răspundă la memoriul înregistrat sub nr.17/7503 din 13 iulie 2001, prin care solicitaseră revocarea H.G. nr.501 din 24 mai 2001, ca nelegală.
Prin această hotărâre guvernamentală s-a aprobat trecerea imobilului, situat în București, din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a statului, precum și transmiterea lui din administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” în administrarea Serviciului Român de Informaţii.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că actul administrativ supus controlului jurisdicţional îi vatămă grav în dreptul de proprietate asupra bunului imobil care le-a fost recunoscut prin sentinţa civilă nr.8753 din 17 iulie 1997, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă.
Că, deși au fost puși în posesie în baza dispoziţiei primarului general al municipiului București și s-a procedat la înscrierea dreptului lor în cartea funciară, autoritatea publică emitentă refuză să anuleze hotărârea guvernamentală, a cărei efecte echivalează practic, cu o nouă naţionalizare.
La termenul din 27 noiembrie 2001, Serviciul Român de Informaţii a formulat o cerere de intervenţie în interesul pârâtului, solicitând respingerea acţiunii principale ca neîntemeiată.
Intervenientul a arătat că prin adoptarea Hotărârii nr.501 din 24 mai 2001, Guvernul României și - a exercitat o prerogativă ce i-a fost conferită de art.42 din Legea nr.14/1992, privind organizarea și funcţionarea Serviciului Român de Informaţii. Că în realitate, imobilul în discuţie a fost expropriat în baza Decretului nr.535/1970 și în schimbul lui, reclamanţii au primit în proprietate un alt imobil, precum și o diferenţă de despăgubiri bănești.
Prin sentinţa civilă nr.27 din 11 ianuarie 2002, Curtea de Apel București- Secţia de contencios administrativ a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului și a respins ca neîntemeiată acţiunea principală.
Instanţa a reţinut că prin înscrisul anexat la dosar, Guvernul României a răspuns petiţiei reclamanţilor, având ca obiect revocarea Hotărârii nr.501/2001.
Că, în adoptarea acestei hotărâri, s-a avut în vedere situaţia juridică a bunului imobil, aflat la data respectivă în administrarea R.A.P.P.S și transmis conform art.107 din Constituţie și a dispoziţiilor Legii nr.213/1998, în administrarea Serviciului Român de Informaţii.
S-a mai motivat că după exproprierea realizată în baza Decretului nr.535/1970, autorul reclamanţilor a primit în schimb un apartament în București și despăgubiri bănești .
Reclamanţii au declarat recurs.
S-a susţinut că hotărârea atacată nesocotește dispoziţiile art.41 alin.3 din Constituţia României, raportat la art.12 alin.1 și 2 din Legea nr.213/1990, privind proprietatea publică și regimul juridic al cesteia. Că, după ce sentinţa civilă nr.8753/1997 a devenit irevocabilă, ei au fost puși în posesia apartamentului și și-au intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară, și-au deschis rol fiscal, achitând toate taxele și impozitele legale, iar dreptul lor, ca efect al intabulării, este opozabil celorlalţi subiecţi de drept, inclusiv autorităţii publice care ocupă efectiv apartamentul.
Recursul este fondat.
Prin sentinţa civilă nr.8753 din 17 iulie 1997, Judecătoria sectorului 1 București a admis acţiunea introdusă de PCM, PN, PBG și PTC în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și a obligat pe acest pârât să lase reclamanţilor în deplină proprietate și liniștită posesie, apartamentul nr.2 situat în București, compus din teren și construcţie.
Instanţa de drept comun a reţinut că imobilul a aparţinut anterior, autorilor reclamanţilor, dar a fost naţionalizat deși aceștia făceau parte dintr-o categorie de persoane exceptate de la naţionalizare, conform art.II din Decretul nr.92/1950.
Pe baza hotărârii judecătorești, devenită irevocabilă, Primarul General al municipiului București a emis dispoziţia de restituire nr.432 din 15 martie 1999, iar executorul judecătoresc a încheiat procesul - verbal nr.205 din 26 martie 1999, de punere în posesie a reclamanţilor.
La cererea acestora, prin încheierea nr.4677 din 9 mai 2000, Biroul de carte funciară al Judecătoriei sectorului 1 București a intabulat dreptul de proprietate al reclamanţilor, care au achitat apoi, taxele și impozitele legal datorate.
Rezultă așadar, că numai prin ignorarea acestui drept, Guvernul României a adoptat la 21 mai 2001, Hotărârea nr.50 prin care a aprobat trecerea imobilului din proprietatea privată a statutului în proprietatea publică a statului și transmiterea lui din administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” în administrarea Serviciului Român de Informaţii.
Actul administrativ de autoritate contravine prevederilor art.41 alin.3 din Constituţia României, ce consacră principiul conform căruia, dreptul de proprietate privată asupra unor bunuri nu poate fi dobândit de stat decât prin expropriere pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, condiţie neîndeplinită în speţă.
De asemenea, autoritatea emitentă a nesocotit faptul că o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, de restituire a imobilului în proprietatea reclamanţilor se bucură de autoritatea lucrului judecat și, după înscrierea dreptului în cartea funciară, ea a devenit opozabilă tuturor celorlalţi subiecţi de drept, inclusiv Guvernului sau autorităţii publice care deţine în prezent apartamentul.
Prin urmare inopozabilitatea hotărârii judecătorești decurgând din necitarea acestor autorităţi în calitate de parte în procesul civil de revendicare, nu poate fi considerată ca un argument în sprijinul soluţiei de respingere a acţiunii și nici a legitima actul administrativ.
Este, de altfel, semnificativă împrejurarea că prin adresa nr.12203 din 12 martie 2003, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a comunicat reclamantului PN că, la aflarea situaţiei juridice a imobilului și având în vedere că dreptul de proprietate aparţine moștenitorilor defunctului PD, autoritatea emitentă a încetat orice activitate legată de preluarea imobilului, urmând să ia măsuri în consecinţă.
În plus, așa cum rezultă din decizia civilă nr.701 din 25 mai 205, pronunţată de Curtea de Apel București- Secţia a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, anexată ca act nou în recurs, cererea de revizuire a sentinţei civile nr.8753/1997, formulată de Consiliul General al Municipiului București, a fost respinsă ca inadmisibilă.
Se apreciază deci, că prima instanţă a nesocotit probele cu acte administrate la stăruinţa reclamanţilor și cu o motivare necorespunzătoare a respins acţiunea principală, deși aceasta era în parte, admisibilă.
Procedând în modul arătat, Curtea de Apel a pronunţat o hotărâre nelegală și netemeinică, de natură a prejudicia grav pe reclamanţi, cărora indiscutabil, bunul imobil le aparţine în calitate de succesori legali ai defunctului PD.
De aceea, recursul a fost admis, sentinţa modificată, în sensul admiterii acţiunii principale în parte, cu consecinţa anulării H.G. nr.501/2001 ca nelegală.