Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 747/ PI din 9 octombrie 2002, Tribunalul Timiș a condamnat pe inculpații:
- P.I. la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) ,b) ,d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
- B.V.I. la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., pentru ambii inculpați.
În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.I. timpul arestării preventive de la 25 septembrie 2001 la zi și menține starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații P.I. la plata sumei de 70.000.000 lei și B.V.I. la plata sumei de 30.000.000 lei către partea civilă U.F.A., cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale.
În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat inculpații să plătească statului câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În cursul lunii aprilie 2001, părinții minorei U.F.A., având o situație financiară precară, au acceptat în chirie la pe inculpatul B.V.I. care văzând înclinația minorei către gesturi ce denotă atracție sexuală, i-a propus acesteia să-l urmeze la mătușa sa, M.C. unde să întrețină raporturi sexuale.
Neavând capacitatea de a discerne, minora a acceptat să-l însoțească pe inculpat la locuința martorei, unde a întreținut raporturi sexuale normale și anale cu acesta.
Ulterior, văzând acceptul minorei, inculpatul a continuat în mod repetat să întrețină raporturi sexuale cu partea vătămată, atât la locuința acesteia, cât și la locul său de muncă, respectiv S.C. A. S.R.L., relația continuând până în cursul lunii mai 2001, prin plecarea inculpatului de la locuința familiei U.
S-a mai reținut că, martora P.M., soția inculpatului P.I., în prezent aceștia fiind divorțați, a declarat că a suspectat existența unor relații între inculpat și partea vătămată, încă din primăvara anului 1996, discutând despre aceasta și cu mama acestuia, care i-a sugerat că ar fi bine să nu o mai primească în casă pe minoră.
În luna septembrie 1999, a găsit în baia apartamentului o pereche de chiloți și un maiou ce avea urme de sânge pe ele și întrebați fiind, inculpatul și partea vătămată au susținut că minorei i-a curs sânge din nas. Martora nu a acceptat această explicație și i-a spus mamei părții vătămate despre suspiciunea sa că minora întreține relații sexuale cu inculpatul.
După acest incident minora a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu inculpatul P.I., că acesta a ademenit-o cu sume de bani și i-a promis că îi va trece apartamentul pe numele ei.
Deși părinții i-au interzis să mai frecventeze locuința familiei P., minora a continuat să-l viziteze pe inculpat în lipsa soției, astfel că în luna iulie 2000, inculpatul P.I. cu minora s-au dezbrăcat și i-au spus martorei să plece din locuință, cei doi urmând să întrețină relații sexuale.
Mama părții vătămate a sesizat în 14 iunie 2001 Poliția Municipiului Timișoara, susținând că inculpatul P.I. a violat-o pe minoră.
Partea vătămată a susținut că inculpatul P.I. a întreținut relații sexuale cu ea de la vârsta de 5 ani, precizând că nu s-au exercitat asupra sa violențe.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații B.V.I. și P.I., solicitând să se constate că nu au comis faptele pentru care au fost condamnați.
Prin decizia penală nr. 488/ A din 11 decembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a respins apelurile declarate de inculpați.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului P.I., timpul arestării preventive de la 9 octombrie 2002, la zi și a fost menținută starea de arest a acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații P.I. și B.V.I.
În recursul său, inculpatul P.I. a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., deoarece nu este autorul faptei. În subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol, în infracțiunea de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (3) C. pen.
Într-un al doilea subsidiar, același inculpat a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
În recursul său, inculpatul B.V.I. a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Examinând recursurile declarate în raport de motivele de casare invocate precum și din oficiu, în temeiul art. 3859alin. (3) C. proc. pen., se constată că acestea sunt fondate pentru considerentele ce urmează.
Verificând actele și lucrările dosarului se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, potrivit materialului probator administrat în cauză și au aplicat pedepse just proporționalizate, conform criteriilor generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen.
Susținerile inculpatului P.I., în sensul că nu este autorul infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., sunt infirmate de declarațiile părții vătămate U.F.A., care a arătat că acesta a întreținut prin constrângere relații sexuale cu ea, amenințând-o cu bătaia, fapt confirmat și de mama și tatăl minorei, precum și de depoziția martorei P.M. care a relatat că minora i-a spus că inculpatul a întreținut relații sexuale cu ea și i-a pus mâna la gură pentru a nu țipa, urmând să o arunce de la etaj dacă va face acest lucru.
Așadar, în cauză nu există temeiuri pentru achitarea inculpatului în sensul solicitat de acesta, urmând ca primul motiv de recurs să fie respins ca neîntemeiat.
În ce privește încadrarea juridică dată faptei săvârșită de inculpatul P.I. în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se constată că este corectă, neexistând motive pentru schimbarea ei în infracțiunea de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (3) C. pen.
Aceasta, deoarece, potrivit art. 202 C. pen., corupția sexuală constă în acte cu caracter obscen săvârșite asupra unui minor sau în prezența unui minor.
Pe de altă parte, alin. (3) al aceluiași articol, stipulează ademenirea unei persoane în vederea săvârșirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de același sex.
Or, în cauză, din probele administrate, rezultă că activitatea infracțională desfășurată de inculpatul P.I. nu a constat numai în ademenirea minorei pentru a întreține relații sexuale cu ea, ci a întreținut efectiv, prin constrângere, în mod repetat, relații sexuale cu ea, încă de când aceasta avea vârsta de 5 ani.
Așadar, nu poate fi primită nici critica referitoare la greșita încadrare juridică a faptei comisă de inculpat, urmând ca și cel de-al doilea motiv de recurs să fie respins, ca nefondat.
În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului P.I., se constată că instanțele nu au avut în vedere toate criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv datele ce caracterizează persoana acestuia, respectiv faptul că nu are antecedente penale și are o vârstă înaintată.
Astfel, se constată că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi realizat și prin aplicarea unei pedepse mai mici inculpatului, urmând ca aceasta să fie redusă de la 15 ani închisoare, la 10 ani închisoare.
În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului B.V.I. se constată că aceasta a fost just proporționalizată în raport de criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen., instanțele ținând seama de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, dar și de persoana inculpatului, care se află la prima încălcare a legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta comisă și se află la o vârstă tânără.
Așadar, nu există temeiuri pentru reducerea pedepsei aplicate acestui inculpat, urmând ca cererea formulată în acest sens să fie respinsă ca nefondată.
Recursul inculpatului B.V.I. este admisibil pentru considerentele următoare:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, coroborat cu art. 8 din aceeași lege, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2003, se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanțele de judecată faptelor comise până la data de 4 octombrie 2002.
Conform art. 4 din legea sus-menționată, prevederile, printre altele, ale art. 1 nu se aplică celor condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și celor care sunt recidiviști prin condamnări anterioare.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului B.V.I., rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pentru infracțiunea de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., reținută în sarcina acestuia, și care nu este exceptată de la grațiere, a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Așadar, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 543/2002 și în consecință, urmează să se constate că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului B.V.I., este grațiată condiționată integral și condiționat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează ca recursurile declarate de inculpații P.I. și B.V.I. să fie admise.
Se va casa hotărârea atacată și sentința penală nr. 747 din 9 octombrie 2002 a Tribunalului Timiș numai cu privire la:
- cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului P.I. și
- aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, pentru inculpatul B.V.I.
Se va modifica pedeapsa principală aplicată inculpatului P.I., în sensul că se va reduce de la 15 ani închisoare, la 10 ani închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 urmează să se constate grațiată integral și condiționat pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului B.V.I. pentru săvârșirea infracțiunii de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.
Se va face aplicarea art. 7 din legea sus-menționată.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.I., timpul arestării preventive de la 25 septembrie 2001, la 28 mai 2003.
Onorariile de avocat, în sumă de câte 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpaților, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpații P.I. și B.V.I. împotriva deciziei penale nr. 488/ A din 11 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
Casează decizia atacată și sentința penală nr. 747 din 9 octombrie 2002 a Tribunalului Timiș, numai cu privire la:
- cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului P.I. și
- aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni pentru inculpatul B.V.I.
Modifică pedeapsa principală aplicată inculpatului P.I., în sensul că o reduce de la 15 ani închisoare, la 10 ani închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată grațiată integral și condiționat pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului B.V.I. pentru săvârșirea infracțiunii de raport sexual cu o minoră, prevăzut de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.
Face aplicarea art. 7 din legea sus-menționată.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.I., timpul arestării preventive de la 25 septembrie 2001, la 28 mai 2003.
Onorariile de avocat, în sumă de câte 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpaților, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2003.