D E C I Z I A NR. 253 DOSAR NR. 2301/2001
La 10 decembrie 2002 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr.85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, deciziei penale nr. 1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara și deciziei penale nr.403 din 25 mai 2000 a Curții de Apel Alba-Iulia, privind pe inculpatul B.P.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 10 decembrie 2002 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 17 decembrie 2002, 20 decembrie 2002, apoi la 21 ianuarie 2003.
C U R T E A
Asupra recursului în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr.85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, inculpatul B.P., a fost condamnat după cum urmează :
- 6 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art.290 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunile de fals intelectual prevăzută și pedepsită de art. 289 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și uz de fals prevăzută și pedepsită de art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 Cod penal;
- 4 luni închisoare pentru infracțiunea de rupere de sigilii prevăzută și pedepsită de art.243 alin.1 Cod penal.
În baza art.1 din Legea nr.137/1997 s-a constatat că pedepsele aplicate inculpatului sunt grațiate integral și condiționat.
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, inculpatul B.P. a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de:
- evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;
- evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;
- folosirea creditului societății în alte scopuri și în favoarea acestuia prevăzută și pedepsită de art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În baza art.160/5 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către inculpat a cauțiunii în sumă de 4.000.000 lei, achitată cu recipisa CEC nr.1/2533601 din 2 martie 1998 la Agenția CEC Orăștie.
S-a dispus încetarea stării de liberare provizorie.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit prin încheierea din data de 10 septembrie 1998 a Judecătoriei Orăștie asupra apartamentului situat în Orăștie, str.Eroilor, bl.2 bis, et.2, ap.34, județul Hunedoara.
Inculpatul a fost obligat la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut în fapt că inculpatul este asociat unic al S.C. ”S.C.” societate înființată de inculpat la data de 29 decembrie 1994.
La data de 11 august 1995 Guvernul României a emis Ordonanța nr.23, prin care s-a instituit obligativitatea importatorilor sau producătorilor de a marca țigaretele prin aplicarea unor timbre, începând cu data de 1 martie 1996, dată de la care se interzicea vânzarea acestor produse fără elementele de marcare specifice.
Întrucât până la data de 1 martie 1996 s-a constatat că stocurile de țigări aflate la producători și comercianți nu au fost epuizate, acest termen a fost prelungit cu încă două luni, respectiv până la 1 mai 1996.
Consecința imediată a acestei ordonanțe a fost că persoanele vizate trebuiau să-și lichideze stocurile de țigări netimbrate, până la data limită de 1 mai 1996, ulterior vânzarea acestora fiind interzisă sub sancțiunea confiscării țigaretelor netimbrate și aplicarea unor amenzi.
Cu toate acestea, în perioada anterioară datei de 1 mai 1996, inculpatul s-a aprovizionat în continuare cu cantități mari de țigări netimbrate, profitând de prețul mai scăzut al acestora și sperând că termenul limită va mai fi prelungit în continuare.
Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, inculpatul împreună cu martorul U.O. au întocmit la data de 5 mai 1996 un proces verbal prin care au consemnat că au distrus prin ardere o cantitate de țigări netimbrate în valoare de 130.855.637 lei.
Acest proces verbal nu îndeplinea condițiile prevăzute la pct.119, cap.III al Regulamentului privind aplicarea Legii nr.82/1991 și ca atare, nu putea fi înregistrat în contabilitate ca document justificativ.
Controalele efectuate ulterior au scos în evidență împrejurarea că din dispoziția scrisă a inculpatului pe procesul verbal, martora Prostean Ileana care îndeplinea funcția de contabil, a trecut suma de 130.855.637 lei pe cheltuieli, scăzând astfel baza de impozitare, deși în realitate distrugerea țigărilor nefiind o cheltuială aferentă, este nedeductibilă din punct de vedere fiscal.
Această împrejurare este reglementată legal în art.5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr.70 din 29 august 1994 privind impozitul pe profit.
S-a reținut, de asemenea, că la cumpărarea țigărilor netimbrate, S.C. ”S.C.” a plătit T.V.A-ul aferent furnizorului, urmând ca la vânzarea acestora sau scoaterea lor din circuitul comercial, prețul stabilit să fie purtător de T.V.A., care la rândul său trebuia virat la stat.
Țigările respective prin presupusa distrugere au fost scoase din circuitul comercial și în momentul în care, contabila P.I. a încercat să includă în decontul privind T.V.A-ul și suma de 23.053.582 lei, inculpatul a refuzat să plătească această sumă, contrar prevederilor Ordonanței Guvernului nr.3/1992 privind plata T.V.A-ului.
S-a reținut la data trimiterii în judecată că prin aceste operațiuni, inculpatul a adus statului un prejudiciu în sumă de 73.278.724 lei, sumă care s-a considerat că ar fi reprezentat impozitul pe profit + T.V.A-ul aferent contravalorii țigărilor, respectiv suma de 130.855.637 lei.
Inițial, partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Deva, s-a constituit parte civilă cu suma de 43.938.433 lei, constatând totodată că T.V.A-ul în sumă de 23.553.528 lei a fost de fapt achitat în luna iulie 1996, fiind astfel exclus din prejudiciul constatat.
Ulterior, inculpatul a contestat acest prejudiciu la organele financiare competente, care în final au concluzionat că, referitor la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art.13 din Legea nr.87/1994, nu există prejudiciu, plângerile inculpatului conform Legii nr.105/1997 fiind admise, rămânând de plătit doar suma de 5.550.282 lei reprezentând impozitul pe profit aferent cantității de țigări.
Din adresa nr.173406 din 14 aprilie 1999 a Ministerului Finanțelor – Direcția Generală Juridică, a rezultat că această sumă a fost considerată ca o abatere de la disciplina financiară privind impozitul pe profit, aplicându-i-se inculpatului o amendă contravențională, care a fost achitată.
Partea civilă D.G.F.P.C.F.S. a concluzionat că neexistând prejudiciu, nu se constituie parte civilă.
A concluzionat instanța că din concluziile părții civile depuse la dosar a rezultat că inculpatul nu s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către stat, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994 și se impune achitarea în conformitate cu art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală.
În legătură cu infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994 constând în aceea că inculpatul nu a achitat către stat suma de 5.215.759 lei reprezentând impozitul aferent salariilor achitate persoanelor angajate la societatea inculpatului instanța a reținut că nu sunt îndeplinite elementele constitutive și se impune achitarea.
Persoanele menționate în anexa 2 bis al procesului verbal încheiat la data de 8 mai 1997 nu figurează pe statele de plată ale S.C. ”S.C.” Persoanele în cauză nu au contracte de muncă și contracte de prestări servicii, iar sumele menționate în anexa 2 bis nu au fost incluse pe cheltuielile agentului economic. În consecință, suma reținută ca impozit pe salariu neplătit către stat, respectiv 3.286.986 + 1.082.672 lei majorări întârziere, a fost exonerată de la plata de către inculpat, așa cum rezultă din adresa D.G.F.P.C.F.S. Deva.
Această faptă a fost luată în examinare și de către Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a Jud. Hunedoara care a arătat că prestările de servicii nu sunt raporturi de muncă care cad sub incidența legislației muncii, ci sunt raporturi de drept civil, persoanele astfel angajate nu au drepturile și obligațiile de asigurări sociale. S-a reținut că totuși, inculpatul a săvârșit o contravenție prin neîncheierea și neînregistrarea contractelor de prestări servicii și a fost sancționat pentru această faptă cu amenda de 500.000 lei.
Nici această parte civilă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, considerând că nu există prejudiciu aferent pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
A mai reținut instanța că inculpatul nu a folosit creditele în alte scopuri, și deci, nu a săvârșit nici infracțiunea prevăzută de art.194 pct.5 din Legea nr.31/ 1990.
S-a reținut însă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prin întocmirea procesului verbal de ardere a unor țigări netimbrate, care a servit la producerea de consecințe juridice.
În sfârșit, s-a reținut în fapt, că în data de 12 martie 1997 organele de poliție au efectuat un control la barul „P” aparținând S.C. ”S.C.” și au constatat că sunt expuse spre vânzare pachete de țigări având aplicate necorespunzător timbrele de marcare.
Deoarece acest control a avut loc la o oră târzie, organele de control au sigilat barul cu scopul de a veni ulterior pentru verificarea pachetelor respective.
La scurt timp după sigilarea barului, inculpatul s-a prezentat la fața locului și a rupt sigiliile cu justificarea că organele de poliție nu au dreptul să aplice asemenea sigilii.
Prima instanță s-a bazat pe actele de constatare întocmite în cauză, pe expertiza contabilă judiciară și pe declarațiile martorilor și inculpatului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăștie și inculpatul B.P.
În apelul parchetului s-a susținut că hotărârea este netemeinică și nelegală ca urmare a achitării inculpatului, întrucât acesta a săvârșit toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și, în mod deosebit, există probe concludente că s-a sustras de la plata impozitelor prin întocmirea în fals a procesului verbal de distrugere a unei cantități importante de țigări fără timbre emise de Ministerul Finanțelor.
De asemenea, s-a susținut că faptele de fals au fost corect încadrate în rechizitor în dispozițiile art.289 și 291 Cod penal.
În sfârșit, sentința a fost criticată în ceea ce privește individualizarea pedepselor considerate prea mici.
În apelul inculpatului s-a susținut că hotărârea este netemeinică și nelegală în privința condamnării acestuia, deoarece nu a comis infracțiunea de fals și nu sunt îndeplinite cerințele infracțiunii de rupere de sigilii.
Prin decizia penală nr.1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara a fost admis apelul inculpatului, s-a desființat sentința atacată și în baza art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.a Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.290 Cod penal, iar în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea și pentru infracțiunea prevăzută de art.243 Cod penal, menținându-se restul dispozițiilor sentinței atacate.
Prin aceeași decizie s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăștie.
A motivat instanța de apel că din întregul material probator nu rezultă că procesul verbal întocmit de către inculpat în asistența unui martor, ar constitui un act care nu reflecta realitatea.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.194 din Legea nr.31/1990, aceasta nu este dovedită prin nici un fel de probe.
Cu privire la infracțiunile de evaziune fiscală, soluția instanței de fond prin care a dispus achitarea este corectă.
S-a constatat astfel că apelul declarat de parchet nu este fondat.
În ceea ce privește apelul declarat de inculpat prin care a solicitat achitarea pentru infracțiunile prevăzute de art.290 Cod penal, art.243 alin.1 Cod penal s-a apreciat că este întemeiat.
Inculpatul a fost greșit condamnat pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, neexistând probe care să dovedească că inculpatul ar fi atestat fapte neadevărate.
În cauză nu sunt întrunite nici elementele constituite ale infracțiunii de rupere de sigilii prevăzută de art.243 Cod penal.
Organele de poliție s-au prezentat la barul „P” și au întocmit procesul verbal la orele 23,25 în care au consemnat că au găsit expuse la vânzare 6 cartușe de țigări tip LM și 9 cartușe de țigări ASSOS care prezentau timbre incorect aplicate.
În aceste condiții s-au ridicat toate țigările de către organele de poliție și s-a aplicat pe ușa barului un sigiliu tip M.I., care a fost rupt de către inculpat după un interval de 30 de minute.
A motivat instanța de apel că sigiliul nu a fost legal aplicat întrucât nu a existat nici o ordonanță emisă de organul de cercetare penală sau de către procuror iar pe de altă parte aplicarea sigiliului nu se încadrează nici în procedura prevăzută de art.96 și art.99 și urm. din Codul de procedură penală, nefiind vorba de conservarea vreunei probe, mai ales că cele 15 cartușe de țigări fuseseră ridicate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpatul.
Parchetul a invocat greșita achitare a inculpatului întrucât probele administrate confirmă vinovăția acestuia pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Inculpatul a declarat că își retrage recursul.
Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia penală nr.403 din 25 mai 2000 a respins ca nefondat recursul declarat de parchet.
A motivat instanța de recurs că în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt și s-a dispus în mod temeinic achitarea inculpatului pentru infracțiunile reținute în rechizitoriu. Acuzarea inculpatului s-a bazat pe prezumții, neexistând probe care să confirme vinovăția inculpatului.
Împotriva acestor hotărâri procurorul general a declarat recurs în anulare în temeiul art.409 și art.410 alin.1 partea I, pct.71 teza I din Codul de procedură penală cu motivarea că achitarea inculpatului B.P. pentru infracțiunile prevăzute de art.12 și art.13 din Legea nr.87/1994 este contrară legii.
S-a arătat că greșit instanțele au apreciat că faptele inculpatului constituie contravenție și nu s-a produs prejudiciu.
Instanțele au avut în vedere exclusiv relațiile comunicate de partea civilă, în care s-a menționat că s-au aplicat sancțiuni contravenționale, că prejudiciul a fost acoperit de societatea comercială și că aceeași sumă constituie obiect al unui litigiu civil, situație față de care partea civilă a declarat că renunță la pretențiile civile în cauza penală.
Simpla apreciere a părții civile conform căreia faptele inculpatului constituie contravenții nu îndreptățea instanțele să-și însușească aceste considerente.
Instanțele trebuiau ca, dând dovadă de rol activ, să cerceteze faptele cu care au fost sesizate în lumina dispozițiilor legale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.70/1994 privind impozitul pe profit, a Legii nr.87/1994 privind evaziunea fiscală, a Ordonanței Guvernului nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, în raport de care se învederează cu suficiență caracterul infracțional al activității inculpatului.
S-a solicitat, pentru faptele inculpatului de a dispune înregistrarea sumei de 130.855.637 lei drept cheltuială deductibilă și pentru neplata T.V.A. să se rețină infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, dispunând schimbarea încadrării juridice în acest sens.
Pentru fapta inculpatului care în perioada iunie 1996 – martie 1997 a retribuit un număr de 9 persoane fără a înscrie în evidența patrimonială a societății comerciale întreaga sumă plătită, s-a solicitat a se reține că inculpatul se face vinovat de infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994 săvârșită în condițiile prevăzute de art.41 alin.2 din Codul penal.
Examinând recursul în anulare declarat, se constată următoarele :
În cauză nu se contestă că după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.23 din 11 august 1995, prin care se solicita lichidarea stocurilor de țigări netimbrate până la data limită – 1 mai 1996 – , inculpatul B.P. a întocmit la data de 5 mai 1996 un proces verbal prin care a consemnat că a distrus prin ardere, o cantitate de țigări netimbrate în valoare de 130.855.637 lei.
Realitatea celor consemnate în acest proces verbal nu face obiectul recursului în anulare declarat, astfel că sub acest aspect dispoziția de achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.290 Cod penal, a intrat în puterea lucrului judecat.
Conform art.4 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.70/1994 privind impozitul pe profit, pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor.
Potrivit acestei dispoziții, rezultă că din baza impozabilă se deduc numai cheltuielile efectuate pentru obținerea unui venit și numai în măsura în care venitul a fost realizat efectiv.
În cauză, cheltuiala pe care a făcut-o S.C. ”S.C.” al cărei administrator și asociat unic era inculpatul B.P. cu achiziționarea țigărilor, respectiv suma de 130.855.637 lei – reprezentând prețul și T.V.A. achitată vânzătorului – , nu a fost urmată de realizarea unui venit, astfel că nu a dobândit natura de cheltuiala deductibilă, în sensul dispoziției legale mai sus arătate.
Pe de altă parte, potrivit art.2 alin.1 lit.a din Ordonanța Guvernului nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, în sfera de aplicare a T.V.A. se cuprind, ca operațiuni impozabile, operațiunile cu plată și cele asimilate acestora privind livrările de bunuri.
Conform art.2 pct.2.2 al aceluiași articol, este asimilată cu livrarea de bunuri preluarea de către agentul economic a unor bunuri în vederea folosirii sub orice formă.
Operațiunile scutite de T.V.A. sunt expres și limitativ prevăzute de art.6 din Ordonanța Guvernului nr.3/1992
Conform art.10 din același act normativ, obligația plății T.V.A. ia naștere la data efectuării livrării de bunuri, ori a operațiunilor asimilate livrării.
Scoaterea din circuitul economic a cantității de țigări netimbrate prin distrugerea acesteia, constituie o preluare a bunurilor în vederea folosirii, fiind asimilată livrării de bunuri și constituie o operațiune impozabilă care generează obligația de plată a T.V.A.
Se constată astfel că T.V.A aferentă prețului țigărilor distruse trebuia considerată T.V.A. colectat și trecut în contabilitatea societății în decontul de T.V.A. pe luna în care s-a făcut operațiunea, urmând ca ea să se adauge la T.V.A. datorată.
Potrivit art. 25 pct. c lit. a din Ordonanța Guvernului nr.3/1992, plătitorii de T.V.A. au obligația să țină în mod regulat evidența contabilă care să le permită să determine T.V.A. pentru livrările și serviciile efectuate.
Art.36 din actul normativ mai sus arătat stabilește că nerespectarea prevederilor din art.25 referitoare la obligația plătitorilor de T.V.A. se sancționează conform Legii nr.87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale.
În legătură cu fapta inculpatului de a înscrie suma de 130.855.637 lei reprezentând contravaloarea țigărilor distruse, drept cheltuială deductibilă, urmează a se analiza dacă această operațiune a fost făcută cu intenția de a se sustrage de la plata obligațiunilor fiscale fiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994 ori inculpatul a acționat din culpă, împrejurare față de care fapta este contravenție.
Probatoriul administrat confirmă că inculpatul a fost încunoștiințat de contabila sa, respectiv martora Prostean Ileana că înregistrarea sumei de 130.855.637 lei reprezentând contravaloarea țigărilor distruse, la cheltuieli deductibile nu este legală și că trebuie plătit T.V.A. aferentă țigărilor distruse.
Fără să țină seama de propunerile contabilei societății, în condițiile în care legalitatea înregistrării avea consecințe asupra plății impozitului pe profit și a T.V.A. datorată, inculpatul B.P. a dat dispoziție expresă, impunând martorei să înregistreze suma la cheltuieli deductibilă.
Pentru a nu suporta consecințe de natură penală ori contravențională, contabila P.I. a refuzat înregistrarea sumei de 130.855.667 lei în modalitatea impusă de inculpat și i-a solicitat dispoziție scrisă, ceea ce s-a și întâmplat. La sfârșitul procesului verbal, inculpatul a menționat „Se va înregistra pe pierderi la deductibile” semnând și aplicând ștampila societății (fila 61 dosar urmărire penală). Ulterior martora a făcut înregistrarea conform voinței inculpatului.
Aceste aspecte rezultă din declarațiile constante ale martorei Prostean Ileana de la urmărirea penală și instanță „Eu i-am spus că nu trebuie să trec la cheltuieli deductibile pentru a nu scădea baza de impozitare, iar acesta mi-a spus să-i execut dispozițiile și să le trec la cheltuieli deductibile” (fila 74 dosar instanță).
Modul în care inculpatul a impus înregistrarea sumei la cheltuieli deductibile, ignorând dispozițiile legale, pe acest aspect, aduse la cunoștință de către contabila societății comerciale, conduce la concluzia că a acționat în acest fel în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale.
Cu privire la modalitatea înregistrării sumei, inculpatul a justificat că s-a consultat cu juristul societății, afirmație care nu are relevanță și nici nu a fost probată.
Pe de altă parte, materialul probator administrat în cauză confirmă că inculpatul obișnuia să impună angajaților și alte operațiuni nelegale în activitatea desfășurată de S.C. ”S.C.” cu consecința obținerii de câștiguri ilicite.
Astfel, martorul T.I. – șofer – a declarat că după 1 mai 1996 a transportat cu inculpatul baxuri cu țigări netimbrate în garajul acestuia, care ulterior au fost distribuite la unități de desfacere, fiind vândute de sub teșghea. Aceste aspecte sunt confirmate și de martorii C.A. și C.C. – vânzători – care au relatat că după 1 mai 1996, inculpatul le-a impus să vândă țigări fără timbru la un preț mai mic decât cel care se practica.
Aceste aspecte sunt de natură să întărească convingerea că inculpatul impunea angajaților și efectuarea de operațiuni nelegale cu consecința diminuării impozitelor și a altor taxe datorate statului.
Fapta inculpatului de a înregistra suma de 130.855.637 lei la cheltuieli deductibile, în împrejurările arătate, operațiune efectuată în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale și de a ascunde obiectul impozabil pentru a nu plăti T.V.A. datorată, îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Cum pentru aceste fapte, sesizarea prin rechizitoriu s-a făcut cu infracțiunea prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, se va dispune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea menționată mai sus.
În legătură cu prejudiciul cauzat de inculpat, partea civilă D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara se află în litigiu civil cu inculpatul la Curtea de Apel Alba Iulia.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului urmează a se avea în vedere pericolul social concret al faptei comisă de inculpat și datele ce caracterizează persoana acestuia, aflându-se la prima încălcare a legii penale, urmând a-i aplica o pedeapsă orientată la limita minimă a textului de lege sancționator.
Se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în detenție, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art.81 Cod penal, astfel că se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.
Motivul recursului în anulare cu privire la condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal constând în aceea că a retribuit în perioada iunie 1996 – martie 1997 un număr de 9 persoane fără a înscrie în evidența patrimonială a societății întreaga sumă plătită, nu este întemeiat.
Probatoriul administrat nu confirmă această învinuire.
Raportul de expertiză contabilă efectuat în faza de urmărire penală a stabilit că în evidențele contabile ale S.C. ”S.C.” în perioada 1995 – 1997, ștatele de plată au fost corect întocmite reținându-se impozitul pe salarii în conformitate cu prevederile legale.
Nici o altă probă nu confirmă că inculpatul a retribuit personalul angajat cu sume mai mari decât cele evidențiate în statele de plată. Soluția de achitare pentru această infracțiune este corectă.
Recursul în anulare declarat urmează a fi admis în conformitate cu art.4141 cu referire la art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, în sensul celor reținute.
În raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.26/1990 se va dispune trimiterea unei copii legalizate de pe dispozitivul prezentei decizii la Registrul Comerțului, pentru efectuarea înregistrărilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr.85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie, deciziei penale nr.1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara și deciziei penale nr.403 din 25 mai 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul B.P.
Casează hotărârile atacate cu privire la achitarea inculpatului B.P. pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994, dispoziție pe care o înlătură și cu privire la temeiul achitării pentru infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.84/1994.
În baza art.334 C.proc.pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994 în infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și îl condamnă pe inculpat la 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b C.pen.
În baza art.81 C.pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
Face în cauză, aplicarea art.359 C.proc.pen.
Schimbă temeiul juridic al achitării dispuse în cauză pentru infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994, din art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d C.proc.pen. în art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C.proc.pen.
Constată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 22 ianuarie 1998 până la punerea efectivă în libertate.
În baza art.7 din Legea nr.26/1990, dispune trimiterea unei copii legalizate de pe dispozitivul prezentei decizii la Registrul Comerțului, pentru efectuarea înregistrărilor.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 21 ianuarie 2003.