Impozite. Regie autonomă. Lipsa de resurse financiare
Faptul că regia autonomă nu a dispus de resuse financiare
din cauza neasigurării finanţării producţiei, nu poate constitui un temei
pentru înlăturarea obligaţiei bugetare
(Secţia de contencios administrativ,
decizia nr.838 din 4 martie 2003)
Colegiul jurisdicţional Mehedinţi al Curţii de Conturi a admis actul de sesizare formulat de procurorul financiar și a obligat pe pârâta Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare – Sucursala R.-T. D. T.-S. să plătească la bugetul local al comunei I. B. următoarele sume de bani:
- 6.392.688.732 lei, cu titlu de impozit pe salarii;
- 5.336.847.323 lei, majorări de întârziere aferente calculate până la 8 iunie 2000 și în continuare până la stingerea efectivă a debitului;
-639.268.873 lei, cu titlu de penalizări.
Colegiul jurisdicţional a reţinut că sucursala menţionată a regiei autonome nu a virat la bugetul local comunal cotele datorate din impozitul pe salarii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 1999.
În aceste condiţii, organele de control financiar au calculat majorări de întârziere aferente impozitului și penalizări conform normelor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr.53/1997, aprobată și modificată prin Legea nr.258/1998. S-au invocat totodată, dispoziţiile Legii bugetare nr.36/1999 și cele conţinute în Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată și modificată prin Legea nr.108/1996.
Împotriva sentinţei a declarat recurs jurisdicţional Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin.
Curtea de Conturi a României, Secţia Jurisdicţională a respins recursul jurisdicţional ca nefondat, deoarece lipsa resurselor financiare ca urmare a neasigurării finanţării producţiei de apă grea, nu constituie un motiv de înlăturare a obligaţiei bugetar-fiscale care revine pârâtei conform legii.
Și această ultimă hotărâre a fost atacată de către regia autonomă cu recurs.
Recurenta a reiterat susţinerea făcută în recursul jurisdicţional, arătând că neplata impozitului pe salarii s-a datorat exclusiv inexistenţei disponibilităţilor bănești necesare pentru desfășurarea activităţii în anul 1999.
Critica este neîntemeiată.
Potrivit art.8 alin.3 din Legea nr.189/1998 privind finanţele publice locale și art.32 alin.2 din Legea nr.36/1999, unitatea plătitoare are obligaţia să vireze din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat, cote diferenţiate la bugetul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază își desfășoară activitatea, precum și la bugetul judeţean.
Neplata cotelor de impozit datorate constituie abatere fiscală.
În condiţiile unui raport juridic cu caracter bugetar-fiscal, obligaţia fiscală generată de acesta decurge din legea sau un alt act normativ cu valoare de lege, care instituie și reglementează venitul la bugetele de stat și locale.
Neexecutarea la termen a acelei obligaţii atrage răspunderea unităţii plătitoare care implică atât plata impozitului propriu-zis, cât și a majorărilor de întârziere și penalizărilor aferente.
Așa cum corect s-a reţinut în decizia atacată, împrejurarea că regia autonomă recurentă nu a dispus de resurse financiare din cauza neasigurării finanţării producţiei de apă grea, nu poate constitui un temei pentru înlăturarea obligaţiei bugetare, care are caracter legal.
În sfârșit, nici faptul achitării ulterioare a unei părţi din creanţele fiscale
menţionate în actul de sesizare, dovedit cu înscrisurile noi depuse de regie în
recurs, nu justifică măsura reformării soluţiei criticare, care se vădește
legală și temeinică.
Faţă de considerentele expuse, recursul s-a respins ca nefondat.