Asupra recursului în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 250 din 23 mai 2002 a Judecătoriei Răcari, inculpatul C.N.C. a fost condamnat la 2 luni închisoare și respectiv 5 luni închisoare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 36 alin. (1) și respectiv art. 38 din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca în baza art. 34 lit. b) C. pen., să execute 5 luni închisoare.
S-a reținut în fapt că în ziua de 11 mai 2001, inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism, fără a poseda permis de conducere și după ce a produs un accident de circulație a părăsit locul accidentului.
Împotriva sentinței penale menționate, definitive prin neapelare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare, în baza art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., susținând că s-a dat o încadrare juridică greșită faptelor penale, prin reținerea prevederilor art. 37 lit. a) C. pen.
Recursul în anulare este fondat.
Din cazierul judiciar rezultat și copia sentinței penale nr. 100 din 2 februarie 1995 a Judecătoriei Găiești, rezultă că anterior comiterii faptelor inculpatul a mai fost condamnat la 100.000 lei amendă cu suspendarea condiționată a executării, condamnare ce nu atrage starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., întrucât numai pedepsele cu închisoare mai mare de 6 luni atrag o astfel de stare.
Pe de altă parte, prin sentința penală nr. 780 din 16 iunie 2002 a Judecătoriei Moreni, au fost contopite pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 270 din 14 iunie 2001, nr. 453 din 15 noiembrie 2001, nr. 250 din 23 mai 2002, nr. 248 din 23 mai 2002, nr. 249 din 23 mai 2002 ale Judecătoriei Răcari și nr. 265 din 7 martie 2002 a Judecătoriei Moreni, întrucât se referă la fapte concurente.
Rezultă deci că în cauza de față, faptele au fost comise fără ca anterior să existe o condamnare definitivă și care astfel să constituie prim termen al recidivei, astfel că nu erau incidente prevederile art. 37 lit. a) C. pen.
Pentru aceste motive urmează a se admite recursul în anulare, a se casa sentința atacată și a se înlătura aplicarea prevederilor art. 37 lit. a) C. pen.
Ca o consecință a înlăturării stării de recidivă, urmează a se constata că pedepsele aplicate în cauză sunt grațiate în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 și cum condamnatul se afla în executarea și a acestor pedepse, se va dispune punerea de îndată în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a condamnatului se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 250 din 23 mai 2002 a Judecătoriei Răcari, privind pe inculpatul C.N.C.
Casează hotărârea atacată numai cu privire la:
- reținerea prevederilor art. 37 lit. a) C. pen., dispoziții pe care le înlătură și
- aplicarea Legii nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni.
Înlătură aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) și ale art. 34 lit. b) C. pen.
Descontopește pedeapsa, rezultantă, de 5 luni închisoare, aplicată inculpatului C.N.C., în pedepsele componente, de 2 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. e) C. pen. și de 5 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 38 din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. e) C. pen.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată că pedepsele aplicate inculpatului, de 2 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. e) C. pen. și de 5 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 38 din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. e) C. pen., sunt grațiate integral și condiționat.
Face aplicarea art. 7 din legea sus-menționată.
Dispune punerea, de îndată, în libertate, a inculpatului C.N.C., dacă nu este arestat în altă cauză.
Onorariul de avocat, în sumă de 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2003.