Asupra recursului penal de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 97 din 25 aprilie 2002, Judecătoria Lehliu Gară a condamnat pe inculpatul I.F. la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), cu referire la art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
În baza art. 81 și art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 6 luni calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
În latura civilă a obligat pe inculpat să plătească 25.000.000 lei despăgubiri civile părții civile M.V., 21.507.200 lei cu titlu de pretenții civile, plus dobânda legală până la stingerea debitului, părții civile Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București și 4.544.684 lei cu titlu de pretenții părții civile Spitalul Titan București.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat bunul mobil (par) ce a servit la săvârșirea infracțiunii.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în seara zilei de 11 octombrie 2000, inculpatul I.F. și partea vătămată M.V., s-au aflat la un bar din localitatea V.P. și au consumat băuturi alcoolice.
Pe fondul consumului de alcool, cei doi s-au luat la ceartă cu privire la niște coceni ce au fost transportați de către partea vătămată la locuința lui G.N.
Datorită intervenției martorilor prezenți, cei doi au încetat conflictul și au plecat spre domiciliile lor.
Pe drum însă, partea vătămată, mergând în viteză cu atelajul hipo, a încercat să îl lovească pe inculpat, dar nu a reușit.
În aceste împrejurări, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată și ajungând-o, acasă, în dreptul porții locuinței acesteia, a lovit-o cu un par, de mai multe ori, în zona capului, producându-i leziuni grave.
Inculpatul a încetat agresiunea la intervenția martorului M.S., care a anunțat-o pe soția părții vătămate și, împreună, au ridicat pe partea vătămată, și i-au acordat primele îngrijiri medicale.
A doua zi, partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon, unde a stat până la data de 31 octombrie 2000.
Pentru leziunile suferite, părții vătămate i-au fost necesare pentru vindecare 65-70 zile de îngrijiri medicale, aceasta rămânând și cu infirmitate fizică permanentă.
Împotriva acestei hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen.
S-a susținut că, reținându-se în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (1), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în loc de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 C. pen., faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică.
Pe de altă parte, hotărârea este contrară legii prin reținerea dispozițiilor art. 81 C. pen.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, competent să efectueze în cauză urmărirea penală.
Recursul în anulare este fondat.
Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul I.F., în urma atitudinii provocatoare a părții vătămate M.V., a lovit-o cu un corp contondent în zona capului, cu mare intensitate, cauzându-i acesteia traiect dublu de fractură la nivelul calotei frontal și parietal stâng, contuzie cerebrală occipitală dreaptă și atrofie corticală, ce au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale, producându-i totodată și infirmitate fizică permanentă, așa cum rezultă din certificatul medico-legal din 1 noiembrie 2000 și raportul de expertiză medico-legală din 30 ianuarie 2001.
La comiterea faptei inculpatul a folosit un instrument vulnerant apt de a suprima viața victimei, căreia i-a aplicat lovituri într-o zonă vitală, cu mare intensitate.
Ca atare, activitatea infracțională a fost săvârșită cu intenție indirectă, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, rezultatul letal neproducându-se doar ca urmare a intervenției martorului M.S., agresiunea încetând din acest motiv.
În consecință, în raport de faptul că lovirea a avut loc cu un corp vulnerant, apt să producă moartea, cu intensitate, într-o regiune vitală a corpului, împrejurări ce impuneau concluzia că inculpatul a comis agresiunea cu intenția de a ucide victima, iar nu de a-i cauza o vătămare corporală, în mod greșit prima instanță nu a făcut aplicația art. 334 C. proc. pen., schimbând încadrarea juridică în dispozițiile art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.
Instanța de fond a greșit și atunci când, reținând săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei încălcând dispozițiile art. 81 alin. (3) C. pen.
În consecință, pentru considerentele ce preced și văzând dispozițiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen., în baza art. 4141 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. c) din același cod, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza Tribunalului Călărași, pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 97 din 25 aprilie 2002 a Judecătoriei Lehliu Gară, privind pe inculpatul I.F.
Casează hotărârea sus-menționată și trimite cauza Tribunalului Călărași, pentru rejudecare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2003.