Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 348 din 1 noiembrie 2002, Tribunalul Brașov a respins cererea de amânare a executării pedepsei formulată de condamnatul D.C., dispunând obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 400.000 lei.
S-a reținut că petiționarul D.C. a fost condamnat prin sentința penală nr. 54 din 22 aprilie 2001 a Tribunalului Brașov la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 13 C. pen.
Hotărârea judecătorească a rămas definitivă prin decizia penală nr. 3376 din 28 iunie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul penal nr. 5410/2001.
Condamnatul și-a motivat cererea de amânare a executării pedepsei invocând împrejurarea că soția sa se află în Germania, în timp ce copilul minor, în vârstă de un an și suferind de diferite afecțiuni fizice se află în îngrijirea exclusivă a petiționarului.
Instanța de fond a reținut că, potrivit art. 453 lit. c) C. proc. pen., împrejurările invocate de condamnat nu se regăsesc în cerințele textului de lege arătat și, prin urmare, nu constituie motive de amânare a executării pedepsei.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 11 din 15 ianuarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat și l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 450.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul D.C. care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și, pe fond, admiterea cererii și amânarea executării pedepsei pentru a rezolva situația deosebită în care se află familia sa.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Din analiza motivelor invocate de condamnatul recurent, rezultă că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Din ancheta socială efectuată de Primăria comunei Hărman, județul Brașov și din conținutul actelor medicale depuse la dosar, rezultă că familia condamnatului locuiește împreună cu părinții soției acestuia; soția condamnatului este casnică, iar minorul C.D., care a suferit o intervenție chirurgicală pentru stenoză duodenală este, în prezent, vindecat.
Prin urmare, împrejurările invocate nu au un caracter special, iar executarea pedepsei de către condamnat nu ar avea consecințe grave pentru familia acestuia.
Așa fiind, urmează ca recursul să fie respins ca neîntemeiat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 11/ Ap din 15 ianuarie 2003 a Curții de Apel Brașov.
Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2003.