Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 561 din 22 octombrie 2002, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul P.M., arestat preventiv în cauză la:
- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), g) și e), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și
- 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., instanța a contopit pedepsele, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani, pe care a sporit-o cu 3 luni, urmând ca inculpatul să execute 5 ani și 3 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest, iar conform art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 12 ianuarie 2002, la zi.
În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., l-a obligat pe inculpat să plătească despăgubiri părților civile, astfel: 2.500.000 lei către M.S., 1.500.000 lei către C.S., 500.000 lei către B.C. și 2.000.000 lei către Ș.C.
În fine, l-a mai obligat pe inculpat să plătească suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că, în ziua de 17 noiembrie 2000, în jurul orelor 20,00, inculpatul P.M. împreună cu numitul H.A.G. (trimis în judecată și condamnat într-un dosar separat) au acostat lângă Teatrul Național din Iași, pe C.S. și i-au cerut telefonul mobil, iar la refuzul acestuia, l-au lovit și deposedat de geaca din piele cu care era îmbrăcat.
S-a mai reținut că acționând în baza unei rezoluții delictuoase unice, cei doi mai sus-menționați, în seara zilei de 13 noiembrie 2000, au sustras de la un cămin studențesc, telefonul mobil al studentului M.S.
Apoi în seara zilei de 17 noiembrie 2000 (după săvârșirea infracțiunii de tâlhărie), tot cei doi, au sustras o pereche de blugi aparținând studentului B.C., dintr-un cămin studențesc și, în continuare, au cerut studentului Ș.C., care mergea la cursuri, să le dea telefonul mobil pentru a telefona la o cunoștință, iar după primirea telefonului, inculpatul P.M. a primit telefonul de la celălalt inculpat, și ambii s-au urcat într-un taxi și au plecat de la locul faptei.
Curtea de Apel iași, prin decizia penală nr. 39 din 4 februarie 2003, a admis apelul declarat de inculpatul P.M. împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Iași, pe care a desființat-o în parte, în latura penală, numai în ce privește sporul de pedeapsă aplicat.
Rejudecând în aceste limite, instanța a descontopit pedepsele, a înlăturat sporul de pedeapsă și recontopind pedepsele, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Totodată, a menținut starea de arest și a dedus din durata pedepsei, timpul arestării preventive de la data sentinței, la zi.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, criticând ambele hotărâri pronunțate în cauză, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, susținând că s-au reținut eronat în sarcina sa infracțiunile de tâlhărie și furt calificat, deși nu este autorul faptelor, ci numai inculpatul H.A.G., iar el nu poate fi decât tăinuitor, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de tăinuire și drept urmare, reconsiderarea pedepselor.
Critica nu este formulată.
Se constată că instanțele de judecată au reținut corect situația de fapt și au încadrat faptele în textele de lege corespunzătoare.
În declarația inculpatului P.M., la prima instanță, acesta a recunoscut faptele de furt reținute în sarcina sa, menționând că inițiativa de a sustrage bunuri a aparținut lui H.A.G. și că banii obținuți din valorificarea bunurilor furate i-au cheltuit împreună.
Referitor la fapta de tâlhărie, a susținut că a fost vorba doar de un schimb de geci cu partea vătămată.
Această susținere nu este reală, partea vătămată C.S. declarând că nici nu-l cunoștea pe inculpatul P.M.
În raport de cele recunoscute de inculpat cu privire la infracțiunea continuată de furt calificat, recunoașteri coroborate cu celelalte probe ale dosarului și de cele cert stabilite cu probele administrate referitor la infracțiunea de tâlhărie, s-a reținut corect coautorul la cele două infracțiuni, deoarece inculpatul P.M., în baza unei înțelegeri prealabile cu celălalt inculpat, a participat direct la actele de furt și de tâlhărie.
Critica fiind nefondată și cum nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul urmează a se respinge ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 12 ianuarie 2002, la data pronunțării prezentei decizii.
Totodată, urmează a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare, avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 39 din 4 februarie 2003 a Curții de Apel Iași.
Deduce din durata pedepsei perioada arestării preventive de la 12 ianuarie 2002, la 6 iunie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 iunie 2003.