Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 174 din 14 mai 2002, Tribunalul Bacău a condamnat-o pe inculpata C.L. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., în condițiile art. 64 și art. 71 C. pen.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 1.860.000 lei către Spitalul Bacău, cu titlu de despăgubiri civile și la plata sumei de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, anterior datei de 9 noiembrie 2001 și la această dată, la domiciliul său, l-a lovit pe fiul ei de 2 ani, C.A.S., cu și de corpuri contondente, producându-i grave leziuni ce au dus la decesul minorului la data de 11 noiembrie 2001.
A mai stabilit instanța că inculpata conviețuia în concubinaj cu B.I. cu care avea unul din copii, iar alți doi proveneau din relații anterioare, printre care și copilul C.A.S., ce avea în noiembrie 2001 vârsta de 2 ani și o lună.
Față de acesta din urmă, inculpata avea de multe ori o atitudine violentă, îl lovea des, nemulțumită fiind că era bolnăvicios și urina peste tot, ceilalți copii având constituții mai solide.
Între 5-9 noiembrie 2001, minorul C.A.S. a fost lovit cu pumnii, cu picioarele și izbit cu capul de pereți și de pat, iar la 9 noiembrie 2001, înainte de a pleca la spital cu copilul cel mai mare, l-a lovit din nou, apoi s-a internat în spital cu copilul rezultat din concubinaj care era bolnav.
După plecarea inculpatei, în jurul orelor 21,00, copilului i s-a făcut rău, a fost anunțată salvarea, dar cu toate îngrijirile medicale acordate nu i s-a salvat viața și a decedat la 11 noiembrie 2001.
Cauza decesului, conform concluziilor medico-legale, a fost hemoragia ca urmare a traumatismului cranio-encefalic acut, leziuni produse prin loviri active, și cu o mare încărcătură de agresivitate, înlăturându-se susținerile inculpatei și ale concubinului în sensul că s-ar datora căderii copilului de pe scaun.
Astfel, tribunalul a apreciat că fapta inculpatei nu poate fi încadrată în infracțiunea de omor, deoarece moartea victimei s-a produs din culpa inculpatei, care nu a avut în întregime reprezentarea faptelor sale, având un nivel redus de educație, că ea își lovise în timp copilul, pe care, dacă ar fi dorit să-l ucidă nimic nu ar fi împiedicat-o să acționeze în acest sens.
Împotriva sentinței a declarat apel parchetul, pentru nelegalitate, considerând că modalitatea concretă de comitere a faptei, indică existența intenției inculpatei de a suprima viața copilului, considerând greșită încadrarea juridică prevăzută de art. 183 C. pen.
Prin decizia penală nr. 409 din 3 decembrie 2002, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet, apreciind că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală, încadrarea juridică dată faptei, fiind în concordanță cu prevederile legale și situația de fapt reținută.
S-a motivat în esență, de instanța de control judiciar că, în cauză, nu se poate demonstra față de probele administrate, că inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-ar fi urmărit ar fi acceptat posibilitatea producerii lui, având în vedere că aceasta la acea dată avea în grijă 3 copii, fiind gravidă în luna a VII-a, că trăia în condiții submodeste împreună cu concubinul, sora și cumnatul ei, toți cu greutăți materiale și grad redus de instrucție, iar copilul în vârstă de 2 ani era bolnăvicios, plângea mai tot timpul și urina peste tot, acesta fiind motivul „corecțiilor” violente pe care inculpata i le aplica.
Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii pronunțată de prima instanță, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău care a criticat hotărârile pronunțate pentru greșita încadrare juridică dată faptei, solicitând în esență, casarea hotărârilor atacate și în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., având în vedere modalitatea concretă în care a fost comisă fapta, intensitatea loviturilor, zonele vizate precum și vârsta fragedă a victimei, toate acestea fiind elemente de natură a demonstra că inculpata a acționat cu intenția de a-i suprima viața minorului.
Recursul declarat este fondat.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de critica formulată și prevederile legale, Curtea Supremă constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei, însă au greșit atunci când au încadrat fapta săvârșită de inculpată în dispozițiile art. 183 C. pen., încadrarea juridică corectă fiind cea prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c),d C. pen.
Astfel, infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., spre deosebire de infracțiunea de omor, este caracterizată de împrejurarea că lovirile sunt comise cu intenție, iar moartea victimei este rezultatul culpei infractorului care nu a prevăzut un atare rezultat, deși trebuia și putea să-l prevadă.
Pe de altă parte, atunci când infractorul acceptă moartea victimei ca rezultat al faptei sale, poziția subiectivă a acestuia trebuie apreciată nu numai în raport de modul cum el a acționat, ci și de precaritatea capacității de rezistență a victimei, situație în care, încadrarea juridică ce trebuie dată faptei este aceea de omor, săvârșit cu intenție indirectă.
Așa fiind, fapta inculpatei C.L. care în perioada 6-9 septembrie 2001 a lovit în mod repetat pe fiul său în vârstă de 2 ani și o lună cu pumnii și picioarele, cu obiecte contondente și de corpuri dure (pereți, mijloace apte să producă moartea), demonstrează că aceasta a avut reprezentarea că acțiunea sa violentă, îndreptată împotriva copilului în vârstă de numai 2 ani și cu o rezistență fragilă a organismului putea să-i cauzeze moartea și, chiar dacă nu a urmărit un atare rezultat, a acceptat totuși, eventualitatea ca el să survină, ca o consecință a faptei sale.
Prin urmare, față de existența intenției în forma prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., fapta inculpatei trebuia încadrată în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) și d) C. pen., iar nu în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat, va casa hotărârile atacate și rejudecând în fond cauza, va aplica inculpatei o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege având în vedere lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală sinceră a acesteia, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu asigurată inculpatei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, împotriva deciziei penale nr. 409 din 3 decembrie 2002 a Curții de Apel Bacău, privind pe inculpata C.L.
Casează decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 174/ D din 14 mai 2002 a Tribunalului Bacău, numai cu privire la încadrarea juridică reținută.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) și d) C. pen. și o condamnă la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2003.