Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 151 din 9 aprilie 2002, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnatul C.F., privind revizuirea sentinței penale nr. 155 din 18 mai 2000 a Tribunalului Prahova.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea de revizuire formulată, condamnatul C.F. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 155/2000 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1116 din 2 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție, întrucât martorii audiați în această cauză au fost condamnați definitiv pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.
A mai constatat instanța de revizuire că prin sentința penală menționată, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul C.F. la 8 ani închisoare în baza art. 269 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evadare, pedeapsă ce a fost adăugată la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2840/1998 a Judecătoriei Brașov, în executarea căreia se afla, având în final de executat 13 ani închisoare.
Astfel, s-a reținut că la data de 15 septembrie 1999, inculpatul împreună cu alți deținuți aflați în executarea unor pedepse, au fost scoși la muncă în punctul de lucru P. la recoltatul cartofilor, în apropierea localității Feldioara.
Când s-a terminat lucrul, în jurul orelor 18,30, inculpatul împreună cu un alt deținut, H.A.Z., au cerut permisiunea gardienilor să se depărteze pentru unele nevoi biologice. După ce s-au îndepărtat de grup, cei doi s-au urcat într-un autoturism, care îi aștepta în apropiere și după câteva ore au trecut Republica Moldova.
În luna ianuarie 2000, inculpatul C.F. a fost identificat în Sibiu într-un apartament în care s-au găsit documente oficiale false pe numele celor doi.
Referitor la condamnarea subofițerilor M.L., R.S.E. T.I.L., care au facilitat evadarea inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen., s-a apreciat că aceasta nu înlătură răspunderea penală a inculpatului-revizuient pentru fapta sa.
Față de această situație, instanța de fond a reținut că motivele invocate de către revizuient nu se regăsesc în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.
Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cât și condamnatul-revizuient.
În motivele invocate de parchet, hotărârea instanței de fond este criticată sub aspectul temeiniciei, considerându-se că din actele aflate la dosar, există cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., în sensul că la judecarea cauzei ce a făcut obiectul sentinței nr. 155/2000 a Tribunalului Prahova prin care C.F. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de evadare la pedeapsa de 5 ani închisoare, situația de fapt a fost reținută și în baza unor depoziții ale unor martori cum sunt M.L., T.I.L. și R.S.E., subofițeri în cadrul Penitenciarului Codlea, care în acel moment se aflau prezenți la punctul de lucru.
Ulterior, prin sentința nr. 177 din 24 octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, cei trei subofițeri au fost condamnați și pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 76 lit. b) C. pen.
Împotriva acestei sentințe pronunțată de instanța militară, a declarat apel numai inculpatul H.A.Z., care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 11 din 1 februarie 2001 a Curții Militare de Apel.
Astfel, în motivele parchetului s-a arătat că cererea de revizuire este întemeiată, deoarece prin declarațiile martorilor condamnați pentru mărturie mincinoasă s-a stabilit o altă situație de fapt și pe cale de consecință pronunțarea unei hotărâri netemeinice.
În motivele de apel invocate de revizuient, s-a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică, deoarece se impunea admiterea cererii de revizuire atâta timp cât, ulterior condamnării sale, pentru infracțiunea de evadare s-a constatat că martorii din cauză au fost condamnați prin sentința nr. 177 din 24 octombrie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial București.
Prin decizia penală nr. 266 din 10 iunie 2002, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondate, apelurile declarate în cauză de parchet și condamnat, apreciind că, hotărârea pronunțată de tribunal este legală și temeinică.
S-a motivat de către instanța de control judiciar că la data de 24 octombrie 2000, Tribunalul Militar Teritorial a dispus prin sentința nr. 177/2000 condamnarea subofițerilor M.L., R.S.E. și T.I.L. la câte 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. d) din același cod, iar prin decizia penală nr. 1116 din 2 martie 2001, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de parchet împotriva deciziei penale nr. 350 din 28 august 2000 a Curții de Apel Ploiești privind pe inculpatul C.F. doar în ceea ce privește majorarea pedepsei.
Prin urmare, s-a motivat în continuare de către instanța de apel, prin decizia nr. 1116, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție s-a casat decizia și sentința penală nr. 115 din 19 mai 2000 a Tribunalului Prahova numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, pentru infracțiunea de evadare pe care a majorat-o, fiind respins recursul inculpatului, situație în care este de presupus că instanța supremă, la pronunțarea acestei decizii a avut în vedere și hotărârea de condamnare a celor trei subofițeri pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, situație în care, a respins ca atare recursurile declarate de parchet și condamnat privind sentința pronunțată de tribunal în cererea de revizuire formulată.
Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii pronunțată de prima instanță, în termen legal a declarat recurs condamnatul C.F. care a reiterat în esență criticile formulate și în fața instanței de apel, solicitând în esență admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate, iar pe fond revizuirea hotărârii de condamnare pentru motivul prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen.
Recursul declarat de condamnat este nefondat urmând a fi respins ca atare, însă pentru alte considerente decât cele avute în vedere de instanța de apel.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 394 lit. b) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută și atunci când un martor expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.
Or, în speța de față, este adevărat că prin sentința penală nr. 177 din 24 octombrie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial, inculpații M.L., R.S.E. și T.I.L. (martori în dosarul de condamnare al revizuientului) au fost condamnați atât pentru săvârșirea infracțiunii de înlesnire a evadării prevăzută de art. 270 alin. (1) teza II C. pen., cât și pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., dar această infracțiune a fost săvârșită în legătură cu declarațiile mincinoase pe care aceștia le-au dat în fața organelor de urmărire penală cu privire la condițiile și modalitatea în care inculpatul (în speță revizuientul) C.F. și coinculpatul H.A.Z. au evadat și nu cu privire la nesăvârșirea infracțiunii pentru care aceștia au fost condamnați.
Prin urmare, cererea de revizuire formulată de petiționar ar fi putut fi examinată prin prisma cazului de revizuire invocat, numai dacă prin săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă ar fi condus la stabilirea unei situații de fapt diametral opusă, care să demonstreze caracterul nelegal și netemeinic al hotărârii definitive de condamnare atacată, ceea ce în speța de față nu este cazul.
În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secția penală a Curții Supreme de Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient C.F. împotriva deciziei penale nr. 266 din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2003.