Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 94 din 11 aprilie 2002, a Tribunalului Brașov, au fost condamnați inculpații:
- O.M.C. la câte 6 luni închisoare (2 pedepse), pentru complicitate la infracțiunea de furt, prevăzută de art. 26, raportat la art. 108 și art. 209 lit. a), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen., iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare;
- S.V. și
- M.I. la câte 6 luni închisoare (câte 2 pedepse), pentru infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor, pentru cei trei inculpați, pe termenul de încercare de câte 2 ani și 6 luni fiecare.
Totodată tribunalul a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate SC R. SA Brașov, a dispus confiscarea în baza art. 254 alin. (3) C. pen., de la inculpatul O.M.C. a sumei de 300.000 lei și a obligat pe inculpați la câte 2 milioane lei cheltuieli judiciare statului.
S-a reținut în fapt că în ziua de 25 iunie 2000, inculpații S.V. și M.I., în două rânduri au sustras din parcul auto al părții vătămate SC R. SA Brașov, cu acceptul inculpatului O.M.C., paznic piese auto, de la autovehicole dezmembrate, care nu erau în stare de funcționare, cu un grad mare de uzură (75% sau minim 100%) evaluate la 13.605.718 lei și care au fost restituite părții vătămate.
Pentru acceptul dat paznicul a primit în două rânduri suma de 300.000 lei.
Prin decizia penală nr. 256 din 6 noiembrie 2002, a Curții de Apel Brașov, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, care solicită majorarea pedepselor aplicate inculpaților și de inculpatul S.V., care susținea că nu este autorul faptei.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul S.V., care au reiterat motivele din apel. Inculpatul S.V. în subsidiar, a cerut și schimbarea încadrării juridice, în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen. și reducerea pedepsei, temeiuri de casare prevăzută de art. 3859 pct. 14 și 18 C. proc. pen.
Recursurile declarate nu sunt fondate.
Din examinarea hotărârilor pronunțate în cauză, rezultă că instanțele întemeindu-se pe probele administrate au stabilit și reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpaților și de asemenea au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor penale comise.
Susținerile inculpatului S.V. că nu a participat la comiterea faptei este contrazisă de declarațiile celorlalți doi inculpați, care au declarat, atât în cursul urmăririi penale cât și la instanță că la sustragerea pieselor auto a participat și inculpatul recurent.
Pentru același motiv nu se justifică nici cererea acestui inculpat de schimbare a încadrării juridice, în infracțiunea de tăinuire.
În sfârșit referitor la pedepsele aplicate instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., în care sens, a ținut seama de pericol social concret al faptelor comise, care este redus în raport de starea de uzură avansată a pieselor metalice sustrase cât și al persoanei inculpaților (tineri, la prima abatere penală) astfel că pedepsele stabilite sunt de natură să asigure reeducarea lor și prevenirea comiterii altor infracțiuni.
În consecință, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul S.V., împotriva deciziei penale nr. 256/ A din 6 noiembrie 2002, a Curții de Apel Brașov, privind și pe inculpații M.I. și O.M.C.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariile de avocat în sumă de câte 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a intimaților inculpați M.I. și O.M.C., se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2003.