Măsuri asigurătorii. Infracţiune prevăzută în art. 61 din Legea nr. 78/2000. Obligativitatea luării măsurilor asigurătorii
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- măsuri asigurătorii
Legea nr. 78/2000, art. 61, art. 20
Dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 78/2000 - care fac parte din Capitolul III, Secţiunea a 2-a, intitulată „Infracţiuni de corupţie” - incriminează, în alin. (1), „promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu” şi stabilesc, în alin. (3), că „banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.”
În conformitate cu dispoziţiile imperative ale art. 20 din Legea nr. 78/2000, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în Capitolul III, din care face parte infracţiunea prevăzută în art. 61, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, indiferent de modalitatea normativă prin care s-a realizat elementul material al laturii obiective a infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Aplicarea dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, care impun, în mod obligatoriu, luarea unei măsuri asigurătorii în cursul procesului penal, nu are ca efect dispunerea automată a confiscării speciale, măsură de siguranţă cu privire la care instanţa de judecată se pronunţă cu ocazia soluţionării fondului cauzei.
I.C.C.J., Secţia penală, încheierea din 4 martie 2011
S-a luat în examinare cauza privind, între alţii, pe inculpatul C.C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Inculpatul C.C., prin apărător, a formulat plângere împotriva măsurii asigurătorii a popririi instituită asupra sumei de 200.000 euro, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 310/P/2009 din 6 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
În susţinerea plângerii, inculpatul a arătat că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 61 din Legea nr. 78/2000, în modalitatea remiterii sumei sus-menţionate coinculpatului V.C., persoană asupra bunurilor căreia organul de urmărire penală trebuia să ia măsura asigurătorie prevăzută în Legea nr. 78/2000.
În consecinţă, apreciind că ordonanţa emisă de procuror a fost dată cu încălcarea legii, a solicitat admiterea plângerii şi, pe cale de consecinţă, restituirea sumei de 200.000 euro.
Examinând plângerea formulată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este fondată.
Prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, modificată şi completată, a fost incriminată fapta de cumpărare de influenţă, care, potrivit art. 61 alin. (1), constă în „promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.”
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 20 mai 2010, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin ordonanţa nr. 310/P/2009 din 6 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei -, în conformitate cu prevederile art. 163 şi urm. C. proc. pen. şi ale art. 20 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus instituirea popririi asupra sumei de 200.000 euro, depusă de inculpatul C.C. pe numele său şi la dispoziţia organului de urmărire penală.
În motivarea ordonanţei, procurorii de caz au reţinut că, din cercetările efectuate până la data de 6 mai 2010, a rezultat că inculpatul V.C. a pretins şi primit de la inculpatul C.C. suma de 200.000 euro, motiv pentru care, în temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000, potrivit căruia, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune din cele prevăzute în Legea nr. 78/2000, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, a aplicat măsura asigurătorie asupra sumei menţionate.
Iniţial, prin ordonanţa nr. 310/P/2009 din 4 mai 2010 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 200.000 euro asupra unui imobil proprietatea inculpatului C.C. La data de 5 mai 2010, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă conţinutul ordonanţei sus-menţionate, ocazie cu care acesta a cerut organului de urmărire penală încuviinţarea de a depune suma de 200.000 euro într-un cont la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
La data sus-menţionată, inculpatul a predat recipisa ce atesta depunerea sumei de 200.000 euro, reprezentând măsura asigurătorie consemnată pe numele inculpatului şi la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Susţinerea inculpatului, în sensul că ordonanţa emisă de procuror este nelegală, nu este întemeiată.
Infracţiunea prevăzută în art. 61 din Legea nr. 78/2000, care în alin. (3) dispune că „banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”, face parte din Capitolul III, Secţiunea a 2-a intitulată „Infracţiuni de corupţie.”
Potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, „în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol (din care face parte şi infracţiunea prevăzută în art. 61), luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.”
Având în vedere scopul luării măsurilor asigurătorii, prevăzut în art. 163 C. proc. pen. şi dispoziţiile imperative ale art. 20 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, organul de urmărire penală a instituit poprirea asupra sumei de 200.000 euro - obiect al infracţiunii de cumpărare de influenţă - pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Este adevărat că bunurile asupra cărora sunt instituite măsuri asigurătorii sunt indisponibilizate, în sensul că titularul dreptului de proprietate pierde, temporar, o componentă constitutivă a acestuia, prerogativa dispoziţiei - ius abutendi sau abusus -, însă nu poate fi primită susţinerea inculpatului în sensul că prin luarea măsurii asigurătorii s-a ajuns la o dublă sancţionare a acestuia, pe de o parte, pentru că, potrivit acuzării, a remis deja coinculpatului V.C. suma de 200.000 euro, iar pe de altă parte, pentru că, urmare a instituirii popririi, se va dispune automat şi confiscarea sumei respective. Confiscarea specială nu operează automat, ca efect al luării în cursul procesului penal a unei măsuri asigurătorii, cu privire la această măsură de siguranţă urmează a se pronunţa instanţa de judecată cu ocazia soluţionării fondului cauzei.
Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, în art. 20 şi art. 61, nu distinge în privinţa luării unei măsuri asigurătorii, în funcţie de modalitatea normativă prin care s-a realizat elementul material al laturii obiective a infracţiunii de cumpărare de influenţă, respectiv, prin promisiune, oferire sau dare efectivă de bani sau bunuri, ci conţine o dispoziţie imperativă ce impune, în mod obligatoriu, luarea măsurii asigurătorii, dispoziţie căreia i s-a conformat organul de urmărire penală.
În consecinţă, plângerea formulată de inculpatul C.C. împotriva ordonanţei procurorului nr. 310/P/2009 din 6 mai 2010 este nefondată, fiind respinsă, ca atare, potrivit art. 168 C. proc. pen.