Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Înşelăciune. Infracţiune continuată. Circumstanţe atenuante
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Legea penală şi limitele ei de aplicare. Aplicarea legii penale
Indice alfabetic: Drept penal
- aplicarea legii penale mai favorabile1074
- înşelăciune
- infracţiune continuată
- circumstanţe atenuante
C. pen., art. 5, art. 35 alin. (1), art. 244 alin. (1)
1. Infracţiunea de înşelăciune în convenţii, prevăzută în art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior, săvârşită în forma continuată, conform art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, împotriva aceluiaşi subiect pasiv, se încadrează în dispoziţiile art. 244 alin. (1) din noul Cod penal - varianta tip a infracţiunii de înşelăciune -, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din noul Cod penal referitor la infracţiunea continuată.
2. Circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior nu poate constitui circumstanţă atenuantă judiciară conform dispoziţiilor noului Cod penal, nefiind prevăzută în legea penală nouă şi, în consecinţă, instanţa nu poate reţine norma de incriminare prevăzută în noul Cod penal şi circumstanţa prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1074 din 26 martie 2014
I. Prin sentinţa penală nr. 157 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Vaslui, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A.I. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
Pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, în condiţiile art. 71 C. pen. anterior.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă societatea B. S-a constatat că prejudiciul cauzat de inculpatul A.I. prin infracţiunea de înşelăciune este de 59.000 euro.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul A.I. să-i achite părţii civile societatea B. suma de 59.000 euro cu titlu de despăgubiri civile, urmând ca restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă, inclusiv acordarea penalităţii de 1% pentru fiecare zi de întârziere prevăzută în convenţie, să fie valorificate potrivit dispoziţiilor legii civile.
S-a constatat că suma de 59.000 euro, ce reprezintă prejudiciul cauzat de inculpat prin infracţiunea ce face obiectul cauzei, este inclusă în suma înscrisă în angajamentul de plată dat de inculpat şi autentificat la 30 ianuarie 2007 şi care constituie titlu executoriu.
Prin decizia nr. 54 din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatul A.I. şi de partea civilă societatea B. împotriva sentinţei penale nr. 157 din 14 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Vaslui, care a fost menţinută.
Prin decizia nr. 3723 din 21 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au admis recursurile declarate de partea civilă societatea B. şi de inculpatul A.I. împotriva deciziei nr. 54 din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a casat decizia penală atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Iaşi.
Trimis spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, la data de 18 iunie 2012.
Prin decizia nr. 48 din 28 martie 2013, Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 157 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Vaslui, hotărâre pe care a desfiinţat-o integral.
Rejudecând cauza, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior, a achitat pe inculpatul A.I. pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
În baza dispoziţiilor art. 346 alin. (4) C. proc. pen. anterior, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în procesul penal de către partea civilă societatea B.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă împotriva aceleiaşi sentinţe.
II. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi partea civilă societatea B. - prin reprezentant R.S.
Analizând recursurile declarate, atât potrivit susţinerilor orale ale reprezentantului Ministerului Public, ale părţii civile, cât şi celor ale apărătorului inculpatului A.I., în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul Ministerului Public este fondat şi urmează a fi admis, iar recursul părţii civile este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii:
Aşa cum s-a statuat constant în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, examinarea unei cauze în recurs, în temeiul acestui caz de casare, nu poate conduce la reformarea situaţiei de fapt reţinută de către prima instanţă de control judiciar - curtea de apel, însă instanţa de recurs poate verifica corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără ca prin aceasta să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
Din această perspectivă, recursul Ministerului Public este fondat, deoarece, deşi curtea de apel a reţinut o corectă stare de fapt, aceasta a considerat că faptele inculpatului A.I. nu realizează elementele constitutive ale infracţiunii continuate de înşelăciune.
Astfel, numitul R.S. este cetăţean străin şi reprezentantul societăţii B., care are ca principală activitate cultivarea legumelor, a specialităţilor horticole şi a produselor de seră.
Având în vedere specialitatea în care lucrează R.S., acesta s-a hotărât să cumpere terenuri agricole în România şi a luat legătura cu Ş.I., agent imobiliar al societăţii S.
La data de 17 octombrie 2006, între societatea B., reprezentată de R.S. şi societatea S., reprezentată de Ş.I. s-a încheiat contractul de reprezentare pentru cumpărarea unor bunuri imobile, contract ce poartă nr. 2 având ca obiect servicii de intermediere a unor tranzacţii imobiliare privind achiziţionarea a 350 ha teren agricol în extravilanul comunei R.
Inculpatul A.I. are o moară în comuna R. şi, din discuţiile cu diferiţi cetăţeni, a aflat că sunt persoane doritoare să-şi vândă terenurile.
La data de 18 octombrie 2006, R.S. şi Ş.I. au mers în comuna R., unde s-au întâlnit cu inculpatul A.I. Acesta i-a prezentat lui R.S. o hartă a unor suprafeţe de teren luată de la primărie, iar apoi au mers pentru a vedea efectiv terenul. R.S. a luat probe de sol şi a fost de acord să cumpere teren în acea zonă. În aceeaşi zi, între societatea B., reprezentată de R.S. şi inculpatul A.I. s-a încheiat contractul de prestări servicii, prin care inculpatul a fost mandatat să cumpere în numele părţii vătămate terenuri agricole în localitatea R. în suprafaţă de 350 ha. În aceeaşi zi, R.S. i-a dat inculpatului 32.000 euro pentru achiziţionarea a 50 ha teren urmând ca, ulterior, să-i mai dea bani pentru alte 50 ha.
Potrivit contractului, inculpatul A.I. urma să identifice terenurile agricole pe raza localităţii R., să verifice dacă acele terenuri nu erau indisponibilizate sau grevate de sarcini, scoase din circuitul civil.
În vederea achiziţionării terenurile identificate şi convenite de comun acord să fie cumpărate, mandantul urma să acorde mandatarului avansuri băneşti ce urmau a fi justificate de către mandatar prin documente justificative. În schimbul încheierii actelor juridice menţionate, mandantul urma să achite mandatarului un comision stabilit între părţi pentru fiecare tranzacţie finalizată.
Inculpatul A.I. a început să caute terenuri pentru a le cumpăra. A pus un anunţ la primărie, prin care îşi exprima intenţia de a cumpăra teren agricol pe raza comunei R.
Ca urmare a acestui anunţ, a fost contactat de mai mulţi proprietari care i-au făcut procuri pentru a vinde în numele lor terenurile către societatea B. A reuşit să achiziţioneze cu acte autentice suprafaţa de 23,63 ha teren.
La sfârşitul lunii octombrie, R.S. a fost sunat de inculpatul A.I. care i-a spus că a întocmit formalităţile pentru 50 ha teren.
Partea vătămată R.S. i-a cerut acte doveditoare, iar inculpatul i-a trimis prin fax procurile date de proprietari. Partea vătămată a constatat că suprafaţa de teren nu este de 50 ha şi i-a solicitat să-i trimită toate procurile, moment în care inculpatul A.I. i-a spus că i s-a stricat faxul.
Fiind convinsă că inculpatul a cumpărat 50 ha teren, partea vătămată i-a mai trimis, în data de 10 noiembrie 2006, încă 32.000 euro, pentru achiziţionarea a încă 50 ha teren şi a plătit, totodată, şi comisionul către Ş.I., conform înţelegerilor dintre părţi.
În luna decembrie 2006, partea vătămată a venit în România să semneze actele autentice pentru cele 100 ha teren despre care ştia că sunt cumpărate.
Partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul şi a constatat că acesta are acte autentice doar pentru suprafaţa de 23,63 ha teren. L-a întrebat unde sunt actele pentru restul suprafeţei, moment în care inculpatul i-a prezentat copii de pe mai multe titluri de proprietate, xerocopiate doar pe faţă, unde este trecută suprafaţa totală a terenurilor, pe verso fiind locaţia exactă a parcelelor, care nu coincidea în totalitate cu cea stabilită conform înţelegerii, afirmând că actele sunt la notar, iar în două săptămâni pot fi semnate actele autentice.
Partea vătămată a adunat suprafeţele de teren de pe titlurile de proprietate prezentate de inculpat şi a constatat că sunt în total 90 ha. La notar, partea vătămată a semnat actele pentru suprafaţa de 23,63 ha teren.
Tot atunci, inculpatul A.I. a întrebat partea vătămată dacă nu doreşte să cumpere teren într-o zonă alăturată celei convenite iniţial. Au mers împreună şi au văzut terenul, iar partea vătămată R.S. a fost de acord să cumpere.
Au încheiat contractul din 8 decembrie 2006, prin care A.I. se obliga să cumpere părţii vătămate teren agricol pe raza comunei R. (200 ha), în punctele I. 2 şi I. 3, stabilind un preţ de 600 euro/ha. Pentru achiziţionarea acestor terenuri, partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 7.000 euro (din care 5.800 euro în bani şi 1.200 euro reprezintă contravaloarea unui calculator).
Tot în cursul lunii decembrie 2006, inculpatul A.I. l-a sunat pe R.S. şi i-a spus că există posibilitatea de a cumpăra mai mult teren. Partea vătămată i-a trimis 20.000 euro în data de 20 decembrie 2006.
La sfârşitul lunii ianuarie 2007, partea vătămată l-a sunat pe inculpat pentru a-l întreba care este situaţia cu terenurile, întrucât avea câteva zile libere şi dorea să vină în România. Inculpatul nu a răspuns Ia telefon, iar partea vătămată a început să se îngrijoreze. Atunci a primit un e-mail de la fiul inculpatului, în care era anunţat că tatăl său cheltuise banii pe care i-a trimis partea vătămată şi că, dacă vrea să mai cumpere un teren, să mai trimită bani.
În vederea recuperării prejudiciului, partea vătămată i-a solicitat să facă un angajament de plată la notariat, autentificat la 30 ianuarie 2007, angajament de plată care a fost pus în executare, însă prejudiciul nu a fost recuperat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, din cele reţinute ca situaţie de fapt de către curtea de apel, rezultă că inculpatul A.I. a indus în eroare partea civilă prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase. Aceste împrejurări sunt mai mult decât evidente şi corect reţinute în decizia primei instanţe de control judiciar, astfel: primirea de către inculpat a sumei de 32.000 euro pentru achiziţionarea a 50 ha teren; achiziţionarea unei suprafeţe de 23,63 ha teren, dar comunicarea către partea civilă a încheierii actelor pentru suprafaţa de 50 ha teren, „defectarea faxului” la momentul transmiterii „actelor doveditoare” pentru achiziţia celor 50 ha teren urmată de comunicarea existenţei posibilităţilor pentru achiziţionarea a încă 50 ha teren, pentru care inculpatul mai primeşte 32.000 euro; prezentarea de înscrisuri cu aparenţă de realitate (copii parţiale ale unor titlurilor de proprietate); prezentarea unor suprafeţe de teren agricol ce puteau fi cumpărate de partea civilă şi primirea sumei de 7.000 euro, pentru ca în final să fie prezentată posibilitatea de achiziţionare a unei importante suprafeţe de teren pentru care mai primeşte 20.000 euro.
Amăgirea părţii civile s-a realizat prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase apte să realizeze inducerea în eroare a părţii civile, toate acestea fiind efectuate pentru obţinerea unor foloase materiale injuste, cu consecinţa prejudicierii părţii civile, aşa încât faptele inculpatul A.I. constituie infracţiunea de înşelăciune.
Sub aspectul laturii civile, întrucât vinovăţia inculpatului este dovedită, se constată că prejudiciul cauzat de inculpatul A.I. prin infracţiunea de înşelăciune este de 59.000 euro, cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, ale cărei dispoziţii rămân menţinute ca urmare a desfiinţări deciziei recurate, în sensul obligării inculpatul A.I. să-i achite părţii civile societatea B. suma de 59.000 euro cu titlu de despăgubiri civile, cuantum ce este inclus în suma înscrisă în angajamentul de plată dat de inculpat şi autentificat la 30 ianuarie 2007 şi care constituie titlu executoriu.
Recursul părţii civile va fi respins, deoarece tinde a reforma starea de fapt reţinută de către instanţa de control judiciar.
Sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, odată cu admiterea recursului Ministerului Public, în raport cu starea de fapt reţinută de către curtea de apel, se va face şi aplicarea art. 5 C. pen.
Aşadar, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 28 martie 2013 şi până la data soluţionării recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează înşelăciunea, a fost abrogat Codul penal anterior şi a intrat în vigoare un alt Cod penal.
În aceste condiţii, în examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de intimatul inculpat A.I., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să analizeze:
● Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat (în examinarea acestui criteriu, se va verifica dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică);
● Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului (în examinarea acestui criteriu, se va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei).
Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat:
Art. 215 C. pen. anterior - Înşelăciunea
(1) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de Ia 6 luni la 12 ani.
(2) …
(3) Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.
(4) …
(5) Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 244 C. pen. - Înşelăciunea
(1) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.I., acuzaţia acestuia a constat în aceea că începând cu data de 6 noiembrie 2006 a indus în eroare partea civilă şi a menţinut-o în această stare pentru executarea în continuare a contractului până în data de 30 ianuarie 2007, cauzându-i un prejudiciu de 59.000 euro, scopul fiind obţinerea pentru sine a unui folos material.
Legea nouă, care prevede o pedeapsă ale cărei limite sunt mai mici şi care nu mai incriminează distinct forma de înşelăciune în convenţii, este mai favorabilă.
Este de subliniat faptul că abrogarea unora din textele de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză (alin. 3 al art. 215 C. pen. anterior) nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor, întrucât dezincriminarea operează in rem, înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat, de înşelăciune în convenţii, însă cu trimitere expresă la forma de bază (alin. 1 al art. 215 C. pen. anterior), care este şi în prezent incriminată (art. 244 alin. 1 C. pen.). Ca urmare, se va reţine varianta tip a infracţiunii de înşelăciune.
Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei:
Legea nouă, care nu mai incriminează înşelăciunea în convenţii, prevede limite de pedeapsă cu închisoarea, respectiv de la 6 luni la 3 ani închisoare.
Legea veche, mai aspră, prevedea, pe lângă caracterul calificat, şi creşterea limitelor de pedeapsă între 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, atunci când fapta avea consecinţe deosebit de grave, cum este cazul de faţă.
Sub vechea incriminare, mai aspră, prima instanţa a aplicat o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, la individualizarea căreia a avut în vedere, printre altele, conduita bună avută înainte de săvârşirea faptei şi a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa judiciară atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, situaţie faţă de care pedeapsa aplicată s-a situat sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă.
Această circumstanţă judiciară atenuantă nu mai poate fi reţinută sub actuala reglementare, întrucât nu mai este prevăzută de lege, dar chiar şi aşa legea nouă este mai favorabilă, deoarece prevede un minim special mai mic decât minimul Ia care se putea ajunge ca urmare a reţinerii circumstanţelor judiciare atenuante de sub vechea reglementare.
Cu privire la reţinerea formei de săvârşire a faptei, în forma continuată prevăzută în art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, se observă că legea nouă este mai favorabilă, deoarece există o identitate a subiectului pasiv împotriva căruia s-au exercitat actele materiale de înşelăciune ale inculpatului, iar conform art. 35 alin. (1) C. pen. tratamentul sancţionator ce ar fi putut fi aplicat potrivit legii anterioare (art. 41 alin. 2, art. 42, art. 34 C. pen. anterior - spor facultativ de până la 5 ani) este mai aspru decât cel al legii penale în vigoare (art. 35 alin. 1, art. 36 C. pen. - majorare facultativă cu cel mult 3 ani).
Dată fiind împrejurarea că la individualizarea pedepsei instanţa de fond s-a orientat sub minimul special prevăzut de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, va proceda la individualizarea pedepsei către minimul special prevăzut de legea stabilită ca fiind mai favorabilă, deoarece individualizarea pedepsei nu mai poate fi reapreciată de către instanţa de recurs, care are obligaţia de a efectua o transpunere proporţională a pedepsei stabilite pe legea anterioară în intervalul de pedeapsă prevăzut de legea nouă, mai favorabilă.
De asemenea, nici cu privire la modalitatea de executare nu poate interveni o reevaluare din perspectiva unei noi individualizări în recurs, astfel încât modalitatea de executare cu privare de libertate este intrată în puterea lucrului judecat şi nu poate face obiectul unei reevaluări cu reţinerea incidenţei textelor referitoare la suspendarea executării pedepsei în cele două variante, respectiv nu pot fi incidente art. 81 sau art. 861 C. pen. anterior.
Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă. Cum legea nouă este mai favorabilă, se observă că, potrivit art. 244 alin. (1) C. pen., fapta de înşelăciune nu prevede aplicarea de pedepse complementare şi, ca urmare, pedepsele accesorii sunt excluse de la aplicare.
Aşadar, legea nouă este mai favorabilă şi va retroactiva, urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei nr. 48 din 28 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a casat în totalitate decizia atacată şi în parte sentinţa penală nr. 157 din 14 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Vaslui, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi, rejudecând în aceste limite:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, a schimbat încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.I. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
A respins, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă societatea B. - prin reprezentant R.S. împotriva deciziei nr. 48 din 28 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.