Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 105 din 24 mai 2001, pronunțată de Tribunalul Sibiu, inculpatul L.M. a fost condamnat după cum urmează:
- 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 C. pen., art. 28 alin. (1) lit. c) și art. 29 din Legea nr. 12/1974;
- 3 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe termenul de încercare de 2 ani și 6 luni.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că inculpatul L.M. a transportat două persoane în zona lacurilor aparținând de S.C. P. S.A. Sibiu, firma M. Aici, după ce a descărcat uneltele de pescuit, inculpatul a constatat că paznicii fermei se aflau într-o acțiune de control. Inculpatul a pornit mașina și s-a deplasat fără să oprească la barajul format de paznici. În această situație partea vătămată V.C. s-a urcat pe mașină cu intenția de a-l împiedica pe inculpat să se sustragă controlului.
Inculpatul a circulat pe un drum sinuos, pe o porțiune de 3 km cu viteza de 60 km/h, timp în care partea vătămată se afla pe portbagajul autoturismului. Când inculpatul a oprit, partea vătămată a coborât în șanț, luxându-și piciorul stâng. Raportul de expertiză a stabilit că partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 17-18 zile îngrijiri medicale.
A concluzionat instanța că fapta inculpatului de a-l ajuta pe coinculpatul S.G. (condamnat în această cauză) în încercarea de a pescui puiet și reproducători de pește, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 20 C. pen., cu art. 28 alin. (1) lit. c) și art. 29 din Legea nr. 12/1974.
Cu privire la infracțiunea de tentativă la omor calificat cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, instanța a constatat că fapta inculpatului prin care s-au produs vătămări unuia dintre paznici nu poate fi încadrată în tentativă la omor calificat ci în infracțiunea de vătămare corporală din culpă, dispunând schimbarea încadrării juridice.
A motivat instanța că din probele administrate rezultă că vătămarea paznicului V.C. nu s-a produs în timpul cât inculpatul a transportat victima pe capota autoturismului. Prin urmare, în cauză lipsește intenția de a pune în primejdie viața victimei, inculpatul făcându-se vinovat de infracțiunea de vătămare corporală din culpă, întrucât putea să prevadă că victima s-ar putea răni coborând de pe mașină.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, prin care a fost criticată schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală din culpă, a fost admis prin decizia penală nr. 4 din 15 ianuarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.
Prin decizia sus-menționată, a fost desființată în parte sentința atacată și s-a dispus condamnarea inculpatului L.M. la 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. f) și i) C. pen.
În urma contopirii acestei pedepse cu pedeapsa de 6 luni aplicată de instanța de fond, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.
Instanța de apel, pe baza probelor administrate a reținut că victima a fost obligată, pentru a evita accidentul, să sară de pe capota autoturismului condus de inculpat, susținându-se cu mâinile de portbagajul metalic.
Deși avea cunoștință de existența părții vătămate pe capota autoturismului susținându-se de portbagajul metalic, inculpatul a condus autoturismul în zig-zag și cu viteză, cu intenția vădită de a scăpa de persoana paznicului și de consecințele unui eventual control efectuat de acesta.
Prin urmare, inculpatul a creat o stare de pericol pentru viața victimei, prevăzând și acceptând posibilitatea uciderii acesteia.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs criticând-o cu privire la reținerea greșită în sarcina sa a infracțiunii de tentativă la omor calificat și a solicitat casarea acesteia și menținerea sentinței penale pronunțate de instanța de fond.
Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 2228 din 26 aprilie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
A motivat instanța de recurs că situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost temeinic și legal stabilite de instanța de apel.
Recurentul inculpat a avut reprezentarea pericolului creat pentru viața victimei și a acceptat producerea rezultatului letal, prin aruncarea acesteia de pe capota mașinii.
Acest lucru rezultă din circumstanțele în care s-a produs accidentul, inculpatul circulând cu autoturismul în mod sinuos, cu viteză de 60 km/h, împrejurări în care alunecarea victimei de pe capotă era mai mult decât posibilă, numai rezistența fizică a părții vătămate făcând ca rezultatul letal să nu se producă.
Partea vătămată s-a aruncat pe capota autoturismului condus de inculpat pentru a încerca să-l oprească, în îndeplinirea atribuțiilor sale de control, iar gestul inculpatului de a nu opri l-a surprins, fiind nevoit să se agațe de portbagajul mașinii.
A concluzionat instanța de recurs că hotărârea atacată este legală și temeinică sub toate aspectele și nu se impune modificarea ei.
Prin decizia nr. 3813 din 17 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție a fost admisă contestația în anulare formulată de condamnatul L.M. împotriva deciziei penale nr. 2228 din 26 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.
A fost desființată sus-menționata decizie și s-a fixat termen la 10 decembrie 2002, pentru soluționarea recursului declarat de inculpat.
Examinând recursul declarat de inculpat prin care invocă că greșit s-a reținut vinovăția sa pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat și a solicitat achitarea, instanța de recurs reține următoarele:
Concluzia la care a ajuns instanța de apel când a reținut vinovăția inculpatului pentru tentativă la omor calificat este rezultatul aprecierii greșite a probelor administrate care a dus la reținerea unei situații de fapt care nu are suport probator.
În cauză nu se contestă că în ziua de 9 noiembrie 1999, în jurul orei 19,00, inculpatul a transportat cu autoturismul său pe coinculpatul S.G. și o altă persoană rămasă neidentificată la iazul aparținând S.C. P. S.A. Sibiu, pentru a pescui cu setcă, deținută de coinculpat fără autorizație.
S.G. a scos setca și barca din portbagajul autoturismului cu intenția de a o introduce în iaz, constatând însă la o anume distanță prezența paznicilor iazului care se aflau într-o acțiune de control.
Pe partea cealaltă a lacului se aflau și 3 lucrători de poliție, îmbrăcați civil.
În sarcina inculpatului L.M. corect s-a reținut infracțiunea prevăzută de art. 26 combinat cu art. 20 C. pen., raportate la art. 28 alin. (1) lit. c) și art. 29 din Legea nr. 12/1974, iar pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată a fost just individualizată.
Probatoriul administrat la urmărirea penală și instanță confirmă că, sesizând prezența paznicilor, inculpatul a scos plăcuța din spate a autoturismului cu numărul de înmatriculare și, în intenția de a nu fi identificat, a plecat cu autoturismul.
Întrucât drumul de acces către șosea fusese blocat de paznici cu 2 autoturisme la o distanță de circa 50 m de locul unde se afla inculpatul, în momentul în care inculpatul s-a deplasat cu autoturismul și a ajuns în dreptul blocajului, paznicii au lovit cu pumnii în mașină, iar V.N. (fratele părții vătămate) avea în mână un cuțit, lovind mașina cu acest obiect.
Edificatoare pe aceste aspecte sunt declarațiile martorilor M.N., unul dintre paznici „Inculpatul venea spre noi, avea 2-3 km la oră, i-am făcut semn să oprească, dar nu a oprit. Noi toți am vrut să-i reținem mașina, am dat cu toții cu pumnii în mașină. V.N. avea un cuțit cu care speria oamenii”; N.C. „V.N. avea în mână un cuțit cu care lovea în mașină”.
În împrejurările arătate și în condițiile în care inculpatul a refuzat să oprească autoturismul, partea vătămată V.C., în dorința de a-l imobiliza pe inculpat, a sărit pe capota mașinii, s-a agățat de portbagajul metalic, apoi s-a urcat pe acest portbagaj și a stat culcat pe plafonul mașinii ținându-se de portbagajul metalic și cu picioarele pe parbriz.
După parcurgerea unei distanțe scurte de circa 50 m, în momentul în care a intrat pe drumul asfaltat cu direcția de mers spre Ocna Sibiului, inculpatul a redus viteza, invitând partea vătămată să coboare, dar aceasta a refuzat.
În urmărirea inculpatului care se deplasa cu viteză de până la 60 km/h s-au angajat două autoturisme, unul al lucrătorilor de poliție și altul al paznicilor, care au reușit să-l blocheze pe inculpat după parcurgerea a circa 3 km pe drumul asfaltat.
În aceste împrejurări inculpatul a oprit autoturismul refugiindu-se către un chioșc. Partea vătămată, după ce autoturismul a oprit, s-a dat jos de pe mașină și ulterior, în intenția de a-l imobiliza pe inculpat, a vrut să-i pună o piedică acestuia, fracturându-și glezna stângă, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală.
Aspectele reținute sunt confirmate de declarațiile părții vătămate V.C., declarațiile inculpatului și nu sunt combătute de celelalte probe administrate în cauză.
Pe acest aspect partea vătămată V.C. declară: „Ai mei colegi au urmărit autovehicolul, au reușit să-i blocheze drumul, moment în care cel care era la volan a deschis ușa și a fugit într-un chioșc. Eu am sărit de pe capotă ca să-l împiedic, moment în care la piciorul stâng mi s-a produs o entorsă”; „Este adevărat că după ce a intrat pe drumul asfaltat, inculpatul a încetinit mașina și mi-a spus să mă dau jos, eu însă i-am spus că nu vreau, voiam să-l urmăresc cine e și ce are la el.
După ce inculpatul a oprit mașina și a fugit, m-am dat jos de pe mașină, era un șanț și era piatră și mi-am luxat piciorul. Revin și arăt că eu am coborât și când am vrut să-i pun piedică inculpatului ca să nu fugă, am făcut entorsă la piciorul stâng”.
La rândul său, inculpatul în declarațiile de la urmărirea penală și instanță a redat constant: „Când am ajuns la ieșirea în drumul județean, am oprit și i-am spus să se dea jos, lăsând geamul de la portieră jos și strigând la el să coboare, dar a refuzat”.
Așa cum s-a mai arătat, celelalte probe administrate în cauză nu confirmă împrejurări care să conducă la reținerea unei alte situații de fapt.
Pe acest material probator, greșit instanța de apel a reținut în sarcina inculpatului vinovăția pentru tentativă la omor calificat, constând în aceea că partea vătămată s-a aflat în pericol de a fi accidentată și pentru a evita acest lucru a fost obligată să sară pe capota autoturismului condus de inculpat, prinzându-se cu mâinile de portbagajul metalic.
Concluzia instanței de apel pe acest aspect a avut la bază un fragment din declarația părții vătămate dată la urmărirea penală „Ca să nu fiu prins între autoturism și TV, am fost nevoit să sar pe capota acestuia”, făcând abstracție de declarațiile părții vătămate în instanță și a celorlalți martori oculari audiați.
Nu se poate contesta că partea vătămată a acționat cu intenția de a-l imobiliza pe inculpat care a refuzat să oprească autoturismul și, profitând de împrejurarea că acesta conducea autoturismul cu o viteză redusă de circa 2 km/h, s-a aruncat pe capotă susținându-se de portbagajul metalic și de aici pe plafonul autoturismului. Cu aceeași intenție partea vătămată a acționat și când a coborât, în timp ce autoturismul staționa, angajându-se în urmărirea inculpatului. Încercând să-i pună o piedică inculpatului, partea vătămată a suferit o entorsă la piciorul stâng.
Fapta inculpatului de a circula cu autoturismul pe șosea pe o distanță de 3 km, cu o viteză de circa 60 km/h, în condițiile în care partea vătămată se afla deasupra plafonului autoturismului ținându-se de portbagajul metalic, victima ajungând în această postură din proprie inițiativă și refuzând să coboare la solicitarea inculpatului, nu îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Pentru existența tentativei este necesar ca inculpatul să săvârșească acte materiale ce constituie elemente ale conținutului infracțiunii de omor calificat.
În cauză nu există nici un act material săvârșit de inculpat care să demonstreze că a acționat cu intenția de a ucide partea vătămată sau că a acceptat producerea acestui rezultat.
Prezența părții vătămate pe plafonul autoturismului se datorează acțiunii acesteia de a-l împiedica pe inculpat să se sustragă, asumându-și riscul de a se accidenta, ceea ce nu s-a întâmplat, întrucât a avut posibilitatea să se susțină fără probleme de portbagajul metalic.
Eventualul pericol potențial, pe care victima și l-a asumat prin aceea că la solicitarea inculpatului a refuzat categoric să coboare de pe plafonul autoturismului, nu caracterizează infracțiunea de omor rămasă în faza de tentativă.
De asemenea, inculpatul nu este nici autorul accidentării părții vătămate, datorate acțiunii acesteia de a pune piedică inculpatul, în intenția de a-l împiedica să se sustragă.
În raport de cele reținute recursul declarat de inculpat este fondat, urmând a fi admis în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.
Dispunând casarea deciziei penale atacate se va dispune achitarea inculpatului în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. f) și i) C. pen.
Se va constata că inculpatul a executat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în cauză prin arest preventiv în perioada 20 ianuarie 2000 – 27 martie 2000 și prin executarea pedepsei prin mandat definitiv emis în prezenta cauză, cu începere de la 23 mai 2002, până în prezent.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul L.M. împotriva deciziei penale nr. 4/ A din 15 ianuarie 2002 a Curții de Apel Alba-Iulia.
Casează decizia penală atacată cu privire la condamnarea inculpatului L.M. pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. f) și i) C. pen.
Înlătură dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul L.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. f) și i) C. pen.
Constată că inculpatul a executat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 cu referire la art. 28 alin. (1) lit. c) și art. 29 din Legea nr. 12/1974 prin arest preventiv de la 20 ianuarie 2000, la 27 martie 2000 și prin executarea cu mandat definitiv emis în prezenta cauză cu începere de la 23 mai 2002 până în prezent.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului aflat în executarea pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare, conform mandatului de executare nr. 138 din 14 mai 2002 emis de Tribunalul Sibiu, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2003.