Achitare. Măsuri asigurătorii
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Apelul
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- apel
C. proc. pen., art. 353 alin. (3)
Protocolul 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1
În cazul în care instanţa de apel a dispus achitarea, cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, dispoziţiile Codului de procedură penală privitoare la menţinerea măsurilor asigurătorii se interpretează în lumina prevederilor art. 53 din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul că menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului nu se dispune automat, prin efectul legii, ci numai dacă se constată că măsura este proporţională cu situaţia care a generat-o.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3953 din 10 decembrie 2013
Prin sentinţa nr. 807 din 21 septembrie 2012, pronunţata de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, s-a dispus, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnarea inculpatei P.R. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionata a executării pedepsei, stabilind termen de încercare în condiţiile art. 82 C. pen. pe o perioada de 5 ani, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare a suspendat executarea pedepselor accesorii.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.M.
A obligat pe inculpată către partea civilă P.M. la plata sumei de 68.293 euro, daune materiale reprezentând valoarea estimată a apartamentului în litigiu la data săvârşirii faptei, respectiv decembrie 2006.
A respins cererea formulată de partea civilă P.M. privind obligarea inculpatei la plata daunelor materiale, în cuantum de 20.000 euro, reprezentând contravaloarea chiriei pe care ar fi putut să o încaseze de pe apartamentul în litigiu, precum şi daunele morale solicitate, în cuantum de 10.000 euro.
A menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din 1 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti asupra imobilului aparţinând inculpatei P.R. situat în Bucureşti, strada F.
A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de partea civilă P.M. de instituire a sechestrului asigurător asupra altor bunuri imobile aparţinând inculpatei.
Prin decizia nr. 85/A din 19 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de apelanta parte civilă P.M.
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de apelanta inculpată P.R. împotriva sentinţei nr. 807 pronunţată la 21 septembrie 2012 de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală.
A desfiinţat sentinţa atacată şi, în fond, rejudecând:
În temeiul art.11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpata P.R. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată latura civilă.
Împotriva deciziei nr. 85/A din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă P.M., invocând cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de partea civilă P.M. sunt nefondate.
Cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de parchet şi de partea civilă, nu este incident în cauză.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârea este supusa casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşita aplicare a legii.
Dispoziţiile legale enunţate au în vedere situaţiile în care instanţa nu aplică prevederi legale (penale sau civile) obligatorii (spre exemplu, nu aplică prevederile art. 37 C. pen., referitoare Ia recidivă); aplică dispoziţii legale neprevăzute de lege sau aplică greşit prevederi legale care trebuiau aplicate (spre exemplu, aplicarea greşită a prevederilor art. 37 C. pen. sau greşita aplicare a legii civile prin înlăturarea solidarităţii la despăgubirea morală a părţii civile, în condiţiile în care fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită de mai mulţi inculpaţi).
În speţă, criticile recurenţilor se referă la greşita achitare a inculpatei P.R. dispusa în apel pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
S-a motivat, în esenţă, că probele administrate constând în depoziţiile martorilor şi înscrisuri dovedesc vinovăţia inculpatei şi relevă intenţia cu care a acţionat, în scopul obţinerii unui folos material injust, fiind întrunite condiţiile legale pentru răspunderea penală a inculpatei.
Examinarea criticilor formulate nu se poate realiza, însă, prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., pentru că nu se integrează în niciuna dintre situaţiile enumerate.
În fapt, recurenţii solicită o reapreciere a mijloacelor de probă administrate - declaraţiile martorilor B.L., A.E., A.A., C.E., B.N., C.G., E.R., R.C., C.V., S.D., părţii vătămate P.M., înscrisuri - cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea pe baza căreia instanţa de apel a dispus achitarea inculpatei şi care să conducă la condamnarea acesteia în recurs.
O astfel de analiză se putea realiza anterior modificării dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013 numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
În actuala reglementare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, motivul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat.
Constatând că motivele invocate de recurenţi nu pot fi analizate în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi nici nu se încadrează în vreun alt caz dintre cele enumerate în art. 3859 alin. (1) pct. 1, 3-6, 12-16 C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile parchetului şi părţii civile P.M.
În ceea ce priveşte omisiunea instanţei de apel de a menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 1 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti asupra imobilului aparţinând inculpatei P.R., în temeiul dispoziţiilor art. 353 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (4) C. proc. pen., se reţin următoarele:
Prin ordonanţa din 1 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului din municipiul Bucureşti, strada F., aparţinând inculpatei P.R.
Instanţa de apel a dispus achitarea inculpatei sub aspectul infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., iar în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată latura civilă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin. (3) C. proc. pen., când instanţa nu s-a pronunţat asupra acţiunii civile potrivit art. 346 alin. ultim (când pronunţă achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. b ori încetarea procesului penal pentru vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f şi j, precum şi în caz de retragere a plângerii prealabile), măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice persoană fizică sau juridică are dreptul Ia respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Se apreciază că instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului inculpatei îi restrânge acesteia exerciţiul dreptului de proprietate privată garantat de art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei.
Măsura dispusă este prevăzută de lege - art. 163 C. proc. pen., era necesară într-o societate democratică pentru desfăşurarea instrucţiei penale şi în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, însă nu este proporţională cu scopul urmărit. În acest sens, se are în vedere că durează de 6 ani şi 9 luni, iar inculpata - proprietarul imobilului a fost achitată pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Ca atare, se apreciază că dispoziţiile art. 353 alin. (3) C. proc. pen., care instituie menţinerea măsurilor asigurătorii în situaţia când se pronunţă achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nu se pot aplica automat, prin efectul legii, dacă se constată că măsura nu este proporţională cu situaţia care a generat-o.
Prin durata sa excesivă - 6 ani şi 9 luni - se menţine nejustificat o stare de incertitudine privind exercitarea dreptului de proprietate pentru o perioadă prea lungă de timp şi, din aceste motive, prin raportare Ia textele legale enunţate nu se impune menţinerea sechestrului asigurător instituit de procuror la data de 1 martie 2007 asupra imobilului inculpatei.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de partea civilă P.M. împotriva deciziei nr. 85/A din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, privind pe intimata inculpată P.R.