Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mehedinți, prin sentința penală nr. 346 din 19 decembrie 2002, a condamnat, printre alții, pe P.L.A. la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (3) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din același cod.
Instanța a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus timpul arestării preventive de la 29 septembrie 2002, la zi, obligându-l, totodată, în solidar cu încă trei inculpați, la plata sumei de 2.400.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă P.R.A., precum și la 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, instanța a reținut, în fapt, că, în seara zilei de 28 septembrie 2002, partea vătămată P.R.A., care intenționa să plece în Iugoslavia cu autocarul, s-a deplasat la gara Drobeta Turnu Severin, pentru a-și cumpăra biletul necesar, după care a intrat într-un bar, unde a consumat băuturi alcoolice, cu martorele D.C.S. și C.D.
În momentul în care a achitat consumația, partea vătămată a fost observată de inculpat și amicii săi, inculpații L.D., R.L. și C.V., care se aflau la o masă alăturată și au sesizat că aceasta are o sumă importantă asupra sa, convenind să și-o însușească.
Partea vătămată, împreună cu martorele, au plecat cu un taxi de la bar la un restaurant, fiind urmăriți de către inculpat și prietenii săi, împărțindu-se în 2 grupuri: inculpații L.D. și R.L. au intrat în local și s-au așezat la o masă, alăturată de a lui P.L.A., iar ceilalți doi, inculpatul și C.V. au rămas în taxi.
După aproximativ treizeci de minute, partea vătămată împreună cu tinerele au plecat din local, fiind urmăriți îndeaproape de inculpați cu taxiul, condus de M.M.C., iar când s-au oprit pe o stradă din cartierul Crihada, inculpații, respectiv, R.L. i-a pulverizat părții vătămate un spray paralizant în față, după care toți patru l-au lovit și l-au trântit la pământ luându-i portofelul, în care se aflau 20 euro și 1.700.000 lei, precum și două sacoșe din plastic, în care se aflau unele obiecte de îmbrăcăminte.
După comiterea faptei, inculpații s-au întors la taximetrul care îi aștepta, au plătit cursa din banii luați de la partea vătămată și au continuat să bea cu cele două martore într-un restaurant și un bar, unde au fost găsiți de către organele de poliție.
Împotriva sentinței au declarat apel partea vătămată și toți inculpații, iar P.L.A. a solicitat, în principal, achitarea sa, deoarece el nu a fost prezent la comiterea faptei, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia nr. 69 din 24 februarie 2003, a respins apelul ca nefondat, întrucât inculpatul s-a solidarizat cu ceilalți trei inculpați în urmărirea și deposedarea părții vătămate de bunurile avute, astfel că în mod just prima instanță a reținut în sarcina sa, comiterea infracțiunii de tâlhărie, iar pedeapsa stabilită a fost corect individualizată.
În termen legal, inculpatul a declarat recurs, prin care consideră decizia netemeinică și nelegală în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei și gravitatea pedepsei, solicitând ca, prin admiterea recursului și casarea hotărârii, să se dispună, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (3) lit. a) și b), în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei care, față de datele sale personale este deosebit de aspră.
Examinând decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, pct. 17 și pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. Hotărârile sunt supuse casării „când s-a comis o eroare gravă de fapt” (art. 3859 alin. (1) pct. 18), în cazul în care contrar probelor neîndoielnice existente în cauză, instanța a cărei hotărâre a fost atacată cu recurs a confirmat condamnarea sau achitarea inculpatului, ori încetarea procesului penal față de acesta, conform prevederilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen., în temeiul unor fapte reținute în mod vădit greșit.
Pot fi însă erori grave de fapt, în sensul dispoziției în discuție, și acele greșeli în stabilirea situației de fapt, care au avut drept consecință o greșită încadrare juridică a faptei.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 221 alin. (1) C. pen.: „Primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obținerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material” constituie infracțiunea de tăinuire.
Revenind la cauză, din coroborarea declarațiilor inculpaților cu cele ale părții vătămate rezultă că inculpatul P.L.A. a fost prezent la deposedarea lui P.R.A. de bunurile aflate asupra sa, după ce i-au dat cu un spray în ochi și l-au lovit, în baza unei înțelegeri concomitente, nefiind în situația de a fi primit un bun aparținând persoanei vătămate, în condițiile absenței oricărei înțelegeri prealabile ori concomitente, aspecte de ordin obiectiv și subiectiv ce caracterizează infracțiunea de tăinuire.
În acest sens, partea vătămată relatează: „..În timp ce mă deplasam pe stradă, am fost acostat din spate de un individ care mi-a pulverizat spray lacrimogen în față, am simțit că în acel moment alți 2-3 indivizi m-au înconjurat, m-au prins de mână, iar din buzunarul de la spate al pantalonilor mi-au luat suma de 20 euro și cca. 1.700.000 lei, pe care-i aveam într-un portofel de culoare neagră cu două compartimente, unul cu fermoar și unul fără fermoar”.
Martorul M.M.C., conducătorul autoturismului în care s-au aflat inculpații, declară: ..”Din autoturism au coborât toți cei 4 indivizi, după ce în prealabil mi-au spus să îi aștept în fața vulcanizării .., unde am stat circa 15 minute .. La scurt timp au venit și cei patru indivizi, care s-au urcat în autoturism .. În autoturism cei patru indivizi au afirmat că au folosit un spray, fără să precizeze ce spray”.
Pe aceeași linie se situează și mărturisirea inculpatului R.L.: ..”L.D. și P.L.A. au plecat în întâmpinarea celor trei, iar eu cu C.V. am rămas în aproprierea autoturismului. În acele momente, de noi s-a apropiat D.; la foarte scurt timp la autoturism au venit și L.D. și P.L.A. având asupra lor o plasă și un portofel; precizez că portofelul îl avea L.D., iar plasa P.L.A. și datorită acestui fapt cred că ei au furat bunurile lui P.R.A.”
Edificatoare este însă declarația martorei D.C.S.: „După ce a pulverizat cu sprayul, toți patru au început să-l lovească pe P.R.A. Eu am fugit și m-am oprit după cca. 10 m și m-am uitat înapoi, văzând că P.R.A. este căzut la pământ, iar cei 4 îl loveau fiind aplicați asupra lui. P.R.A. striga: Lăsați-mă în pace .. lăsați-mă în pace ..”
Așa fiind, fapta inculpatului P.L.A. de a deposeda, împreună cu ceilalți trei inculpați, prin violență, într-un loc public, pe timp de noapte, folosindu-se de o substanță paralizantă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (3) lit. a) și b) C. pen. și nu aceea de tăinuire, prevăzută de art. 221, astfel cum rezultă din probele complet analizate și just apreciate de către cele două instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în stabilirea situației reale.
2. Nefondat se dovedește și motivul de recurs referitor la pedeapsa greșit individualizată, deoarece la stabilirea și menținerea ei, reprezentând, dealtfel, minimul prevăzut de lege, instanțele au luat în considerare gradul de pericol social concret al faptei săvârșite (în grup, de către patru autori), precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este încă deosebit de tânăr și la prima abatere de o asemenea gravitate.
În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazurilor de recurs invocate, nici a celor care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în baza art. 38515 alin. (1) pct. b din același cod, va respinge recursul declarat de inculpatul P.L.A., va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării preventive de la 29 septembrie 2002, la 17 iunie 2003 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.L.A., împotriva deciziei penale nr. 69 din 24 februarie 2003 a Curții de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 29 septembrie 2002, la 17 iunie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2003.