Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.575/P din 10 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Timiș, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul A.M. ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
A.M. a fost condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prin sentința penală nr.557 din 21 iunie 2000 a Tribunalului Timiș, a cărei revizuire s-a solicitat pentru motivul că nu el este autorul infracțiunii ci o altă persoană, respectiv K.L., fiind obligat să recunoască fapta întrucât a fost forțat de organele de anchetă.
S-a mai reținut că cererea formulată de condamnat nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art.394 C.proc. pen.., iar o altă cerere de revizuire a aceleiași sentințe, pe alt motiv, a fost respinsă de Tribunalul Timiș.
Curtea de Apel Timișoara prin decizia penală nr. 380 din 22 octombrie 2003 a respins apelul formulat de condamnat.
Împotriva acestor hotărâri condamnatul a declarat recurs, prin care a reiterat motivele invocate în cererea introductivă și în apel, și anume că nu este vinovat, sens în care a propus audierea unor martori și efectuarea unei expertize a scrisului.
Recursul nu este fondat.
Articolul 394 C. proc. pen. prevede în mod expres și limitativ cazurile de revizuire a unei hotărâri judecătorești.
Cererea formulată de condamnat, întemeiată pe dispozițiile aliniatului 1 din textul mai sus menționat nu întrunește cerințele acestui text, întrucât împrejurarea puțin nouă, pe care tinde să o dovedească, prin mijloacele de probă invocate, a fost cunoscută de instanța de fond și de instanțele de control judiciar. În această situație, este vorba doar de un mijloc de probă nou, în completarea dovezilor administrate; or, pe calea revizuirii nu este posibil să se continuie judecata prin prelungirea administrării unor mijloace de probă pentru dovedirea unor împrejurări ce erau cunoscute de instanțele care au judecat cauza.
Apărările formulate de condamnat, că nu el a comis infracțiunea de tâlhărie, au fost avute în vedere în cursul procesului penal și considerate neîntemeiate, iar Curtea Supremă de Justiție prin decizia penală nr.458 din 31 ianuarie 2001, a respins recursul formulat de condamnat, avându-se în vedere că din probele dosarului (inclusiv din primele declarații ale condamnatului) rezultă vinovăția acestuia.
Ca atare, recursul declarat de revizuient nu este fondat și în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală va fi respins.
Conform art.192 alin. (2) din același cod, revizuientul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A.M. împotriva deciziei penale nr.380/A din 22 octombrie 2003 a Curții de Apel Timișoara.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 16 ianuarie 2004.