Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința penală nr. 36 din 18 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Călărași, inculpatul V.G a fost condamnat la 18 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) și i) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
S-a menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 10 octombrie 2001, la zi.
În baza art. 113 C. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la tratament medical în timpul executării pedepsei.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului corp delict sau c/v acestuia de 20.000 lei.
Inculpatul a fost obligat la 25.000.000 lei despăgubiri către partea civilă C.I.
Analizând actele dosarului instanța a reținut în fapt următoarele:
În noaptea de 7 octombrie 2000, numitului P.I. i-a dispărut o vacă din curte, motiv pentru care acesta s-a prezentat la poliție și a reclamat că i s-a furat animalul.
Poliția nu a întreprins însă nimic, iar P.I. s-a hotărât să caute singur bovina și pe autorul sustragerii.
În noaptea de 8 octombrie 2001, P.I. și M.H. s-au dus acasă la inculpat acuzându-l că a furat animalul.
Inculpatul a negat că ar fi sustras bovina afirmând că, în noaptea anterioară a fost plecat din sat în localitatea Cucuieți, unde fratele său a și rămas pentru a o ajuta pe B.V. la renovarea casei și pentru a-i convinge a plecat cu cei doi și cu C.P. la Cucuieți.
Aici, numita B.V. le-a confirmat că fratele inculpatului, numitul V.M. se află la domiciliul ei, dar le-a spus că doarme și nu-l poate trezi. Deși inculpatul a insistat să-l cheme pe fratele său martora nu a fost de acord.
În aceste condiții P.I. a devenit violent și l-a lovit pe inculpat trântindu-l la pământ, apoi l-a imobilizat și în fața martorei i-a spus că-l va închide în pivniță și îl va omorî ca pe hoții de cai.
Inculpatul a fost dus apoi la locuința lui P.I. unde a fost închis în pivniță până dimineața, fiind atenționat să spună unde este vaca.
Dimineața P.I. a aflat că animalul care îi dispăruse a fost găsit și în aceste condiții l-a scos pe inculpat din beci și l-a dus până în centrul satului Gălbinași.
Inculpatul s-a dus acasă și a luat un cuțit după care a revenit în centrul satului hotărât să se răzbune.
La șosea l-a văzut pe C.G., bunicul lui C.P., s-a apropiat de acesta și l-a înjunghiat de 4 ori în zona hemitoracelui stâng. După ce victima a căzut la pământ inculpatul a fugit acasă și la intervenția martorei B.V., care venise să-l ia la muncă, s-a dus la poliție și s-a predat.
Din raportul de constatare medico-legală întocmit de I.M.L. București s-a reținut că moartea victimei C.G. a fost violentă și s-a datorat șocului hemoragic consecința unor plăgi înjunghiate toracic stâng penetrante, cu plăgi pleuro-pulmonare stângi și plăgi tăiate braț și antebraț stâng, cu secțiune de arteră brahială. Leziunile care au determinat decesul au fost produse prin lovire repetată cu un obiect tăietor înțepător.
Prin decizia penală nr. 845 din 19 decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat care a fost obligat la plata despăgubirilor către stat.
Instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost corect stabilită, precum și faptul că este neîntemeiată cererea inculpatului de a se înlătura agravanta de la lit. a) a art. 175 C. pen., întrucât fapta a fost comisă cu premeditare, inculpatul înarmându-se cu un cuțit pe care apoi l-a și folosit la săvârșirea infracțiunii.
S-a mai reținut că dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., nu-și găsesc aplicabilitatea, întrucât inculpatul nu a comis fapta în stare de provocare ci pentru a se răzbuna.
S-a constatat că inculpatul a acționat cu discernământ scăzut, împrejurare avută în vedere de prima instanță, care a și luat față de inculpat măsura prevăzută de art. 113 C. pen.
Instanța de apel a mai apreciat că pedeapsa a fost just individualizată.
Inculpatul a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 9, 17, 171 și 14 C. proc. pen.
S-a arătat în motivarea recursului că decizia instanței de apel nu este motivată în fapt, că hotărârea este contrară legii, întrucât concluziile medico-legale psihiatrice sunt în contradicție cu conținutul acestuia, astfel încât, se impune efectuare unei noi expertize, motiv pentru care s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 174 – art. 175 lit. i), întrucât fapta nu a fost comisă cu premeditare.
S-a solicitat de asemenea aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate cât și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., este neîntemeiat, întrucât hotărârea instanței de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, iar motivarea nu contrazice dispozitivului hotărârii.
Nici motivul de recurs vizând necesitatea efectuării unei noi expertize psihiatrice nu este fondat, întrucât cele constatate prin expertiză nu contrazice în nici un fel concluzia că la data comiterii faptei inculpatul a prezentat o reacție impulsivă în cadrul unei tulburări organice de personalitate la o persoană supusă anterior comiterii faptei unui abuz psihologic și fizic, că inculpatul a avut diminuată capacitatea de apreciere critică asupra faptei, față de care discernământul a fost scăzut, precum și concluzia că inculpatul prezintă o tulburare organică de personalitate pe fond microsechelar, confirmat E.E.G., și depresie reactivă, afecțiuni ce impun aplicarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen.
Curtea constată însă, că este fondat motivul de recurs privind greșita încadrare juridică a faptei, întrucât din probe nu rezultă că omorul a fost comis cu premeditare.
Acțiunea premeditată este o acțiune îndelung gândită sau desfășurată pe baza unei meditații anterioare, a unei chibzuințe anticipate. Ea presupune nu numai o hotărâre prealabilă, dar și activități materiale pregătitoare, care să exteriorizeze această hotărâre.
În speță, din analiza actelor dosarului rezultă că inculpatul, după ce a fost eliberat din beci s-a dus acasă, a luat un cuțit în ideea de a se apăra dacă se întâlnește cu cei care l-au sechestrat și a revenit în centrul satului unde s-a întâlnit cu victima căreia i s-a plâns de tratamentul la care fusese supus în cursul nopții de nepotul și de alte rude ale acesteia.
Potrivit declarațiilor inculpatului din faza de urmărire penală victima i-a spus că din partea ei puteau să-l și omoare, afirmație care l-a enervat pe inculpat și în aceste condiții a scos cuțitul și l-a înjunghiat de mai multe ori pe C.G.
Așa fiind, Curtea reține că nu a existat nici o hotărâre anterioară de a ucide victima, inculpatul acționând spontan, iritat de poziția victimei față de comportarea celor care îl sechestraseră.
Simplul fapt că inculpatul a luat de acasă un cuțit nu constituie, în aceste condiții, o activitate materială de pregătire a acțiunii de suprimare a vieții lui C.G., așa încât, în mod eronat s-a reținut că omorul a fost comis cu premeditare, încadrarea faptei în dispozițiile art. 175 lit. a) C. pen., fiind greșită.
Curtea constată, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a reține că fapta a fost săvârșită în stare de provocare.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
În speță, însă, victima nu a făcut altceva decât să manifeste indiferență față de cele ce i se întâmplaseră inculpatului în cursul nopții, ceea ce nu constituie însă provocare în temeiul art. 73 lit. b).
Este de necontestat faptul că inculpatul se afla într-o stare de tulburare, dar aceasta a fost determinată de tratamentul la care a fost supus de alte persoane, nu de către victimă.
Așa fiind, Curtea constată că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a se reține circumstanța atenuantă a provocării.
Pe de altă parte însă, starea psihică a inculpatului în momentul comiterii faptei nu poate fi ignorată.
Astfel, rezultă cu certitudine din actele dosarului că inculpatul a fost lipsit ilegal de libertate cu puțin timp înainte de comiterea faptei.
Noul raport de expertiză medico-legală psihiatrică a concluzionat că abuzul psihologic și fizic la care a fost supus inculpatul a determinat o reacție impulsivă în cadrul unei tulburări organice de personalitate pe fond microsechelar, inculpatul având diminuată capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptei comise, față de care discernământul a fost scăzut.
Aceste împrejurări constituie în opinia Curții, circumstanțe atenuante potrivit art. 74 C. pen., care greșit nu au fost reținute în favoarea inculpatului, pedeapsa fiind astfel greșit individualizată.
Constatându-se existența cazurilor de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 și respectiv 14 C. proc. pen., va admite recursul inculpatului și conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa hotărârile cu privire la încadrarea juridică a faptei și la individualizarea pedepsei.
Rejudecând, Curtea va schimba încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. și făcând aplicarea art. 74 C. pen., va aplica inculpatului în condițiile art. 76 alin. (2) C. pen., o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege, care să corespundă gravității faptei comise, având în vedere și vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale și starea de sănătate a inculpatului.
Se vor menține celelalte dispoziții.
Se va deduce la zi durata arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva deciziei penale nr. 845 din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Casează decizia atacată și sentința penală nr. 36 din 18 aprilie 2002 a Tribunalului Călărași numai cu privire la încadrarea juridică a faptei și pedeapsa principală aplicată.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) și i) C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
În baza art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul V.G. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Menține celelalte dispoziții.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 10 octombrie 2001, până la 18 iunie 2003.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2003.