Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 349/D din 8 octombrie 2002, Tribunalul Bacău, secția penală, a condamnat pe inculpatul S.C. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii de 24 ore și arestul preventiv, începând cu data de 9 iulie 2002 la zi.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 50.000 lei, sumă ce nu a servit la despăgubirea părții vătămate.
În considerentele sentinței, instanța a reținut că, la data de 14 mai 2002, din municipiul Bacău, inculpatul a acostat-o pe minora G.M., în vârstă de 15 ani, care venea de la școală cu ghiozdanul în spate și i-a cerut să-i dea banii pe care-i avea asupra ei. Întrucât minora a spus că nu are bani, inculpatul a lovit-o cu pumnul, cu picioarele, și a ars-o cu o țigară pe mână, după care i-a smuls ghiozdanul din spate, l-a deschis și a aruncat pe jos bunurile aflate în el (caiete, cărți, rechizite, carnetul de sănătate, o rețetă medicală și un portofel cu suma de 50.000 lei). Inculpatul a luat portofelul din care a scos bancnota de 50.000 lei, pe care și-a însușit-o, după care a rupt și aruncat pe jos rețeta și carnetul de sănătate al minorei. Apoi a amenințat-o pe minoră că o va omorî, dacă va spune părinților ce s-a întâmplat. Minora a declarat în instanță că, deși nu a recuperat suma de 50.000 lei, nu se constituie parte civilă în cauză.
Inculpatul nu a recunoscut fapta, pretinzând că nu s-a întâlnit în acea zi cu partea vătămată. Declarația sa este infirmată de declarațiile martorilor oculari P.E., M.A., S.D., precum și de declarația părții vătămate.
Prin decizia penală nr. 3 din 7 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Instanța de apel a reținut, de asemenea, vinovăția inculpatului și a apreciat că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, susținând, în principal, că nu este vinovat de săvârșirea faptei, iar în subsidiar, că pedeapsa aplicată este exagerată.
Recursul este nefondat, sub ambele aspecte.
Astfel, sub aspectul principal, referitor la greșita condamnare a inculpatului, Curtea reține netemeinicia acestui motiv, fapta inculpatului fiind dovedită cu declarațiile martorilor P.E.A., M.A. și S.D.A. care l-au văzut pe inculpat agresând-o pe partea vătămată și luându-i banii pe care i-a pus în buzunar. Partea vătămată a relatat, de asemenea, modul în care a acționat inculpatul (pe care anterior îl acuzase la poliție de tentativă de viol).
Potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Or, declarația inculpatului nu numai că nu se coroborează cu alte probe, dar este infirmată de declarațiile celor trei martori oculari, arătați mai sus, care l-au văzut pe inculpat sustrăgând, prin violență, bunuri care aparțineau părții vătămate.
Fapta inculpatului constituie infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani.
Sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea constată că pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului, a fost bine individualizată, avându-se în vedere atât persoana inculpatului, (infractor recidivist, nesincer), precum și pericolul social concret al faptei de tâlhărie.
În consecință, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 9 iulie 2002 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.300.000 lei, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 3 din 7 ianuarie 2003 a Curții de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 9 iulie 2002 la 20 iunie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2003.