Asupra recursului penal de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 284 din 25 iunie 2002, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul P.V.I. la 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) și d) C. pen.
Inculpatul a fost obligat să plătească părților civile P.V. și P.A. 10 milioane lei reprezentând cheltuieli de înmormântare.
S-a reținut că în data de 15 martie 2002, la domiciliul său, inculpatul a lovit cu pumnii și picioarele pe mama sa, P.F., provocându-i grave leziuni interne care i-au determinat decesul. După ce a ținut-o în casă trei zile, în noaptea de 18 martie 2002, inculpatul a înfășurat victima într-o pătură și a ascuns-o în grădină, într-o groapă săpată de el, unde a fost găsită de organele de urmărire penală la 23 martie 2002.
Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cât și inculpatul.
Parchetul a susținut că, pentru a asigura realizarea scopului represiv al legii penale, este necesară aplicarea pedepsei maxime.
Reiterând împrejurările concrete ale comiterii faptei, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, s-a arătat că pedeapsa maximă este necesară, în raport de impactul negativ, de proporții, produs în rândul comunității locale.
Inculpatul a solicitat, în principal, reducerea pedepsei și, în subsidiar, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 381 din 9 septembrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a desființat în parte sentința atacată și a majorat de la 20 ani la 25 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului.
Prin aceeași decizie, apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că situației de fapt și încadrarea juridică dată acesteia de către prima instanță sunt corecte.
Însă, cu privire la pedeapsa aplicată, a constatat că aceasta nu corespunde scopului represiv al legii penale.
Astfel, potrivit probelor administrate, inculpatul și-a omorât mama prin lovituri repetate. Apoi, a îngropat-o în grădina casei, ascunzând dispariția victimei, prin declarații mincinoase, mai multe zile.
S-a mai reținut că în comună, era de notorietate atitudinea violentă a inculpatului, care pe fondul consumului exagerat de alcool, o bătea și o alunga pe cea care i-a dat viață. De teama inculpatului, victima P.F. se ascundea fie în podul casei, fie în porumbar sau se refugia la fratele său, V.V.
Rudele apropiate nu au intervenit, tot din teama pe care inculpatul le-a insuflat-o prin comportamentul său agresiv.
Ca atare, în acest caz, numai aplicarea unei pedepse maxime poate avea efectul cerut de dispozițiile art. 52 C. pen.
Pentru aceleași considerente, apelul inculpatului a fost respins.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs solicitând, în principal, achitarea pentru că nu el a comis fapta, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Recursul declarat este nefondat.
În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut fapta, prezentând detalii cu privire la modul în care a acționat.
Este adevărat că acesta a revenit asupra declarațiilor date inițial, în fața instanței susținând că nu se face vinovat de săvârșirea faptei, victima decedând din cauza unor afecțiuni medicale anterioare, iar urmele de violență proveneau de la o căzătură produsă cu câteva săptămâni înainte.
Această susținere corect a fost înlăturată de instanțe, întrucât toate probele administrate în cauză se coroborează cu declarațiile date de inculpat în faza de urmărire penală.
În raport de situația de fapt stabilită, instanțele au dat și încadrarea juridică corespunzătoare.
În ceea ce privește pedeapsa, se constată că s-au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare a pedepsei referitoare la faptă și persoana infractorului care era cunoscut ca un om deosebit de violent, consumator de alcool, care și-a bătut mama până a omorât-o și care, în instanță, a avut o atitudine nesinceră.
Examinând cauza în raport și de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu sunt alte cazuri de casare susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, de instanță.
Pentru considerentele expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul P.V.I., ca nefondat.
Conform art. 88 C. pen., se va deduce timpul arestării preventive a inculpatului din pedeapsa aplicată, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului, din care onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.I. împotriva deciziei penale nr. 381 din 9 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 23 martie 2002, la 23 ianuarie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din fondul Ministerul Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2003.