Asupra recursului în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Reșița prin sentința penală nr. 92 din 6 februarie 2002 a condamnat pe inculpații:
- M.M.;
- R.E.,
- T.M.;
- S.E.;
la câte o pedeapsă rezultantă de 1.000.000 lei amendă.
- D.C. la o pedeapsă rezultantă de 2.000.000 lei amendă, toți pentru infracțiunile de insultă și calomnie, prevăzute de art. 205 și art. 206, cu aplicarea art. 33 și art. 34 lit. c) C. pen.
Totodată, inculpații au fost obligați, în solidar, să plătească 100.000.000 lei daune morale părții vătămate P.M.
S-a reținut că inculpații, în calitate de lucrători la Oficiul Poștal Bocșa I, au transmis redacției ziarului T. (numărul 148 din 28 iunie 2001) o scrisoare deschisă în care acuzau partea vătămată P.M., dirigintă a unității menționate, de incompetență profesională și comportament abuziv, unele afirmații calomnioase fiind de natură a atrage chiar răspunderea penală a acesteia.
Prin decizia penală nr. 197 din 17 iunie 2002 a Tribunalului Caraș Severin a respins recursul declarat de inculpați.
Împotriva hotărârilor sus-menționate, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza II C. proc. pen., procurorul general a declarat recurs în anulare considerând că instanțele au apreciat greșit că în cauză nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a probei verității.
Recursul în anulare este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 206 C. pen., afirmarea ori imputarea, în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate, privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public, constituie infracțiunea de calomnie.
Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 207 din același cod, proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim.
Prin „interes legitim” se înțelege interesul protejat de lege, temeinic și serios, a cărui apărare justifică darea în vileag a realității imputării sau a afirmației făcute.
În speță, cei patru inculpați, lucrători la Oficiul poștal Bocșa I au transmis redacției ziarului T., o scrisoare deschisă, în care imputau părții vătămate P.M., diriginta oficiului, incompetența profesională și comportament abuziv, unele de natură a atrage chiar răspunderea penală a acesteia.
Inculpații au solicitat la prima instanță proba cu mai mulți martori, depunând la dosar lista acestora pentru a face proba verității celor imputate părții vătămate, dar Judecătoria Reșița, prin încheierea din 21 noiembrie 2001, a respins proba, fără nici o motivare.
În recursul declarat, inculpații au criticat sentința și sub acest aspect, dar instanța a respins această critică, motivând că prima instanță a respins corect proba cu martori solicitată de inculpați, întrucât afirmațiile sau imputările nu au fost săvârșite pentru apărarea unui interes legitim.
Ori, cele afirmate sau imputate părții vătămate P.M., diriginta Oficiului poștal Bocșa I, de către inculpați, se referă la modul în care își desfășura partea vătămată atribuțiile de serviciu, cu repercusiuni negative asupra activității oficiului în ansamblu, cât și asupra activității personalului, inclusiv a inculpaților, creându-se, totodată, un mediu neprielnic de lucru care a dus la scăderea serviciilor poștale.
În această situație, evident inculpații au un interes legitim pentru a da în vileag faptele imputate părții vătămate și deci proba verității este admisibilă, astfel greșit a fost respinsă cererea inculpaților pentru administrarea probei cu martorii solicitați de inculpați, în legătură cu această apărare.
Considerând că procedeul greșit al instanței constituie cazul prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen., urmează ca în baza art. 4141 alin. (2) C. proc. pen., a se admite recursul în anulare, a casa hotărârile atacate și a se trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Reșița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 92 din 6 februarie 2002 a Judecătoriei Reșița și deciziei penale nr. 187 din 17 iunie 2002 a Tribunalului Caraș Severin, privind pe inculpații M.M., R.E., T.M., S.E. și D.C.
Casează hotărârile atacate și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Reșița.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 iulie 2003.