Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 777/PA/2002 din 27 iunie 2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului minor R.T.E., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 din același cod.
În fapt, s-a reținut că, în ziua de 13 decembrie 2001, în jurul orelor 19,00, inculpatul R.T.E., profitând de faptul că partea vătămată A.A.R., vânzătoare la magazinul S.C. A. SRL din localitatea Mătăsari, județul Gorj, se afla la baie, a sustras, a sustras din coșul cu bani, mai multe bancnote de 50.000 lei, respectiv, 100.000 lei.
În timp ce selecta bancnotele sustrase, a apărut partea vătămată care i-a luat banii din mână. Pentru că a intenționat să-l conducă la Postul de Poliție, inculpatul a îmbrâncit-o, reușind să fugă.
Prin sentința penală nr. 285 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului Gorj, inculpatul R.T.E. a fost condamnat, în baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și e), cu aplicarea art. 99 C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, în condițiile art. 86 C. pen., stabilind un termen de încercare de 5 ani.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 88 din 4 martie 2003, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru nelegalitatea sentinței, ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
În motivarea recursului se arată că hotărârea Tribunalului Gorj, menținută de Curtea de Apel Craiova, este nelegală pentru că s-a dat o greșită încadrare juridică faptei comise de inculpatul R.T.E., art. 20 și art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., din probele administrate în cauză, rezultând că este vorba de o infracțiune de tâlhărie consumată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen.
Astfel, potrivit declarației părții vătămate A.A.R., inculpatul a fost surprins după ce a sustras bancnote de 100.000 lei și, respectiv 50.000 lei, din cutia cu bani a magazinului. Partea vătămată i-a luat din mână banii, după care inculpatul, încercând să scape, a îmbrâncit-o, aceasta căzând pe scările magazinului.
Pe de altă parte, inculpatul, în declarația de făptuitor, recunoaște că „în momentul când doream să introduc bancnotele în buzunar, a apărut vânzătoarea care m-a prins de mână și mi-a luat bancnotele.” În mod asemănător, a declarat inculpatul și cu ocazia audierii din 17 aprilie 2002, iar la data de 26 iunie 2002, fiind audiat de către procuror, declară că a fost surprins în timp ce selecta bancnotele.
Se poate constata, așadar, se menționează în recurs, că atâta vreme cât banii au fost luați din cutie și se aflau în mâna inculpatului, furtul acestora s-a consumat, ei ieșind din sfera de stăpânire a proprietarului. Așa se explică și faptul că inculpatul înainte de a-i introduce în buzunar, i-a „selectat”.
Această operațiune nu putea fi efectuată decât dacă banii sustrași îi aparțineau deja.
Prin urmare motivarea instanței, în sensul că banii reținuți nu au fost sustrași, ei fiind doar selectați, este greșită și interpretată greșit, din punct de vedere al încadrării juridice.
Fiind consumate ambele acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii complexe de tâlhărie, încadrarea juridică corectă este, astfel, în dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. d) și e) nu în dispozițiile art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen.
Pentru aceste motive, în conformitate cu art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate anterior în cauză și, pe fond, schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul R.T.E., din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este nefondat.
După cum se poate ușor constata, în susținerea motivului de nelegalitate, se invocă, probe, administrate, în întregime, în faza de urmărire penală, inclusiv, la procuror, care, n-au fost interpretate altfel decât le-a interpretat instanța ci, dimpotrivă, la fel, procurorul, care a instrumentat dosarul arătând expres „Fapta comisă de învinuitul minor R.T.E., în modalitatea descrisă (de fapt, cea reținută de instanța de fond), realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de tâlhărie, fiind prevăzută de art. 20 și art. 21, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm C. pen.”, procedând la punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 și art. 21 raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.
Rezultă astfel, că interpretarea dată probelor de către instanțe nu le aparține fiind, de fapt, cea care se impune, în raport cu prevederile legii, impunându-se tuturor participanților, la procesul penal, inclusiv, procurorului.
Curtea, apreciind asupra recursului, constată că, nu poate fi primită interpretarea din motivarea acestuia, nefiind corect, riguros științific, că simpla ridicare a bancnotelor din cutie, moment în care a apărut vânzătoarea, care l-a apucat de mână și i le-a luat, ar realiza conținutul infracțiunii de furt consumat.
Atunci când art. 211 prima teză, din alin. (1) C. pen., vorbește de „Furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări”, are în vedere un furt cu adevărat, adică o apropiere, nu numai strict materială, ci și juridică, a bunului, adică, luarea bunului mobil, scoaterea acestuia din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși, pe nedrept.
Or, în speță, inculpatul, deși prin luarea bancnotelor din cutia vânzătoarei și le-a apropiat, pe moment, material, n-a reușit să și le apropie juridic, să și le însușească, introducându-le în buzunar, deoarece, surprins de vânzătoare, acesta, exercitându-și posesia și detenția juridică avută asupra banilor i-a smuls, din mâna inculpatului. De fapt, aceasta și explică, caracterul licit legitim, al faptei vânzătoarei, de a smulge banii, din mâna inculpatului. Dacă banii, luați pe moment, din cutia vânzătoarei, ar fi fost deja însușiți, scoși din sfera de stăpânire a proprietarului, aparținându-i, deja inculpatului, înainte de a dispune de ei, prin introducerea în buzunar sau în alt mod, așa cum se susține în recurs, ar însemna că fapta vânzătoarei de a-i smulge bancnotele din mână, ar putea intra, ea însăși, sub incidența legii penale, ca tâlhărie, ceea ce, desigur, nu este admis.
Să mai observăm, interpretarea greșită ce se dă în recursul parchetului, noțiunilor de „furt” și „întrebuințare de violențe,” atunci, când, se afirmă: „Fiind consumate ambele acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii complexe de tâlhărie, încadrarea juridică corectă este”, în ciuda textului art. 211 alin. (1) C. pen., care vorbind de „Furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări, are în vedere nu „acte materiale” ci, în primul rând „furtul” ca infracțiune, act de conduită, obiectiv și subiectiv, în același timp, numai acesta săvârșit prin alte acte de conduită (întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, etc.), putând contura conținutul complex al infracțiunii de tâlhărie.
În raport de cele arătate, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva deciziei Curții de Apel Craiova apărând ca nefondat, va trebui privit și respins, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1lit. b) C. proc. pen., menținându-se, astfel, hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 88 din 4 martie 2003 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul R.T.E.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2003.