Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar se constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1170 din 3 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpatul R.Y. din art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 4 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul R.Y. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
S-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus durata arestării preventive a inculpatului de la 25 septembrie 2002, la zi.
În baza art. 117 C. pen., s-a aplicat inculpatului măsura de siguranță a expulzării după executarea pedepsei principale.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 19,5 grame rezină de cannabis rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, ambalată și sigilată cu sigiliu tip M.I. nr. 50155.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 11.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză, în ambele faze procesuale, tribunalul a constatat că situația de fapt a fost corect reținută prin rechizitoriul parchetului, astfel:
Inculpatul R.Y. este cetățean iordanian și a venit în România în anul 1983 pentru studii în Iași. Din anul 1999 a început să locuiască în București, acest imobil fiind închiriat de firma L.S.M. SRL unde lucra ca vânzător. De menționat este faptul că din același an a început să locuiască în România în mod ilegal, din datele de anchetă rezultând că în prezent este cercetat și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași pentru ridicarea unor sume de bani dintr-un cont bancar.
Începând cu vara anului 2001, inculpatul a început să consume „din curiozitate” cannabis și opiu pe care plătea sume diferite în dolari americani, ajungând la un moment dat să consume o dată sau de două ori pe săptămână aceste droguri cu cafea.
Aceste cantități de cannabis și opiu și le procura la început de la M.A. care a fost arestat la 15 martie 2002, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și prevăzută și pedepsită de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
M.A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 248/P/5 aprilie 2001 împreună cu inculpatul A.A. și acestuia din urmă fiindu-i reținute aceleași infracțiuni ca și primului.
Prin același rechizitoriu a fost disjunsă cauza față de „persoana necunoscută” care în data de 8 aprilie 2002 i-a solicitat lui M.A. opiu de la telefon, tranzacție care s-a și materializat, caseta cu această discuție fiind atașată la dosarul instanței de judecată privind pe M.A.
În cursul cercetărilor s-a stabilit că persoana necunoscută este R.Y., întrucât acesta utiliza din 1999 nr. de telefon care l-a înregistrat pe abonament firma L.S.M. SRL.
După arestarea lui M.A., inculpatul R.Y. a început să cumpere același tip de droguri de la alte persoane.
Existând informații că R.Y. deține droguri în locuința în care stătea fără forme legale din 1999, la data de 25 septembrie 2002 organele de poliție delegate de procuror au efectuat o percheziție domiciliară.
Cu acest prilej au fost găsite 20,00 grame cannabis și 0,08 grame netede de opiu, tipul drogurilor fiind stabilit prin concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 114963 din 25 septembrie 2002.
Fiind condus la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, inculpatul R.Y. a negat pentru început orice fel de legătură cu drogurile anterior menționate, argumentând în declarația din 25 septembrie 2002 că nu-și explică prezența acestora în locuința sa și că cineva s-a răzbunat pe el, punându-i-le în locuință.
Ulterior, în data de 28 septembrie 2002, a recunoscut că este consumator de droguri și că opiumul și cannabisul le-a cumpărat pentru consumul său, plătind pe întreaga cantitate 50 dolari americani.
În cursul cercetării judecătorești a fost ascultat inculpatul care a recunoscut și a regretat faptele.
De asemenea, tribunalul a constatat dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
În drept, fapta inculpatului de a deține diferite cantități de rezidă de cannabis și opium pentru consumul său fără drept întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Infracțiunea de consum de droguri are ca element material o acțiune care se prelungește (continuă, durează), în timp, în chip natural, chiar după momentul consumării până când încetează activitatea infracțională.
Ceea ce caracterizează elementul material al acestei infracțiuni este faptul că acesta se realizează printr-o dublă atitudine a făptuitorului și anume una comisivă prin care se creează starea infracțională și alta omisivă prin care se lasă ca starea infracțională să dureze, nu i se pune capăt.
În lumina acestor considerente, tribunalul a apreciat că infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 nu este infracțiune continuată ci continuă, așa încât a schimbat încadrarea juridică în acest sens.
În considerentele sentinței, prima instanță a mai făcut referiri la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, la modalitatea de executare a acesteia, la celelalte prevederi legale corespunzătoare măsurilor dispuse, precum și la cheltuielile judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul R.Y., fără a arăta motivele în scris.
În apel, cauza a fost amânată la 29 ianuarie 2003, constatându-se procedura nelegal îndeplinită cu apelantul inculpat arestat și neadus, fiind acordat termen pentru azi 12 februarie 2003.
La termenul de astăzi, apărătorul apelantului inculpat în concluziile orale, în dezbateri a solicitat în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului declarat de inculpat, nemulțumit de soluția dată de prima instanță cu privire la cuantumul pedepsei aplicate pe care o consideră prea aspră, în raport de situația de fapt rezultată în urma cercetării judecătorești.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 71/ A din 12 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul apelant R.Y. împotriva sentinței penale nr. 1170 din 3 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală.
S-a computat prevenția inculpatului de la 25 septembrie 2002, la zi.
Nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, cerând reducerea pedepsei și suspendarea executării acesteia, precum și înlăturarea măsurii expulzării, având un copil de un an și 4 luni, de întreținerea căruia e răspunzător.
Recursul este nefondat.
Examinându-se probatoriul administrat în raport de criticile aduse de recurent, precum și din oficiu, se reține că situația de fapt a fost corect stabilită și corespunzător acesteia și legii, este și încadrarea juridică.
În raport de împrejurările concrete în care s-a săvârșit infracțiunea și de urmările grave, inculpatul recurent făcând parte dintr-un grup de cetățeni străini, care nu numai că erau consumatori de droguri, dar se ocupau și cu vânzarea acestora, pedeapsa de 2 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, nu poate fi socotită excesivă.
Datele de caracterizare a recurentului și care din 1999 locuiește ilegal în România și a ajuns în anturajul susmenționat, justifică pe deplin și măsura expulzării sale și aplicată în baza art. 117 C. pen.
Se mai constată că invocarea paternității unui copil, recurentul a făcut-o doar oral și pentru prima dată abia în faza judecării recursului deși minorul se pretinde că are vârsta de un an și 4 luni, iar aplicarea măsurii expulzării de asemeni nu a fost contestată decât, tot abia în aceeași fază procesuală.
Pentru toate aceste considerente hotărârea atacată va fi menținută ca legală și temeinică sub toate aspectele, iar recursul respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Drept urmare, se vor aplica și prevederile art. 381 și art. 192 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.Y. împotriva deciziei penale nr. 71/ A din 12 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 25 septembrie 2002, la 4 iulie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul pentru interpret se va plăti din fondul Curții Supreme de Justiție.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2003.