Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 380 din 18 decembrie 2002, Tribunalul Vrancea, secția penală, a condamnat pe inculpatul D.M. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestului preventiv de la 20 iunie 2002 la zi.
S-a dispus obligarea inculpatului la restituirea unei salbe din aur, formată din 10 monede de 3,5 grame sau la plata contravalorii acesteia de 75.000.000 lei.
În considerentele sentinței, instanța a reținut că în ziua de 19 iunie 2002, inculpatul aflat în municipiul Focșani la un târg de vite, întâlnind-o pe partea vătămată C.G. de etnie romă, a smuls de la gâtul acesteia o salbă formată din 10 galbeni de aur, după care a fugit de la locul faptei. Ulterior, inculpatul a luat un taxi și însoțit de martorul T.C. a plecat în municipiul Bârlad.
Prin decizia penală nr. 73/A din 11 februarie 2003, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. În motivele de apel, în principal, inculpatul solicita achitarea susținând că nu el a săvârșit fapta, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că inculpatul este cel care a săvârșit fapta, fiind recunoscut de partea vătămată și necontestându-se chiar de către inculpat, că se afla în zona în care s-a săvârșit fapta. Cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, s-a reținut că este bine individualizată în raport cu pericolul social al faptei și al inculpatului, infractor recidivist, specializat în săvârșirea unor fapte de asemenea natură.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs susținând, în principal, că nu este vinovat de săvârșirea faptei, iar, în subsidiar, că pedeapsa aplicată nu a fost bine individualizată fiind excesivă.
Recursul este nefondat sub ambele aspecte invocate.
Astfel, sub aspectul nevinovăției inculpatului, susținerile acestuia nu au nici un suport probator. Din declarația părții vătămate C.G., a procesului verbal de recunoaștere din grup de persoane, din 20 iunie 2002, precum și din declarația martorului T.C. (care l-a însoțit pe inculpat atât la venirea cât și la plecarea din municipiul Bârlad și care a văzut la acesta, cu ocazia plecării rapide cu taxiul, salba cu monede de aur), a rezultat fără nici un dubiu, că inculpatul D.M. este acela care a săvârșit fapta de tâlhărie. Împrejurarea că, inițial partea vătămată, minoră, a indicat o altă persoană ca fiind autorul faptei, este lipsită de relevanță, deoarece ulterior aceasta l-a indicat pe inculpat. De altfel, între cele două persoane există o asemănare, care a indus-o inițial în eroare pe partea vătămată cu prilejul identificării. La cererea părții vătămate, întrucât avea îndoieli cu privire la prima persoană indicată ca autor, s-a organizat a doua zi o nouă identificare din grup, ocazie cu care inculpatul a fost cel identificat. Aceste împrejurări au fost relatate atât de martorul G.T., tatăl părții vătămate, în declarația dată în prima instanță, cât și de partea vătămată martorul T.C. a explicat de ce în declarațiile date în cursul urmăririi penale nu a relatat întregul adevăr, menționând că a fost atenționat de fratele inculpatului să fie atent ce declară în legătură cu D. Or, această atenționare nu ar fi fost necesară dacă inculpatul ar fi fost nevinovat.
Potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile învinuitului sau inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Or, în cauză declarațiile inculpatului, prin care acesta nu recunoaște săvârșirea faptei, nu numai că nu se pot corobora cu alte probe, ci dimpotrivă sunt infirmate de probele administrate în cauză.
În consecință, Curtea constată că instanțele au reținut corect vinovăția inculpatului, neexistând nici un dubiu din care să rezulte că inculpatul nu ar fi autorul faptei.
Recursul este nefondat și sub aspectul individualizării pedepsei.
Curtea constată că avându-se în vedere gravitatea faptei (tâlhărie, care a produs o pagubă de 75 milioane lei), pericolul social pe care îl prezintă inculpatul, infractor recidivist, pedeapsa aplicată a fost bine individualizată de instanțe, în raport cu prevederile art. 72 C. pen.
Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive de la 20 iunie 2002 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.300.000 lei, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 73/A din 11 februarie 2003 a Curții de Apel Galați.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 20 iunie 2002 la 9 iulie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 iulie 2003.