Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 45 din 1 iulie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 455 raportat la art. 453 lit. b) C. proc. pen., a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii, formulată de condamnata M.N. și a dispus întreruperea executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 48 din 20 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, de la data rămânerii definitive a sentinței și până la încetarea stării de graviditate a condamnatei.
În motivarea sentinței, curtea a invocat prevederile art. 455 raportate la art. 453 lit. b) C. proc. pen., reținând că petiționara condamnată este însărcinată, existând și o amenințare de avort, situație care impune întreruperea executării pedepsei închisorii.
Împotriva acestei sentințe, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs.
În motivarea recursului, parchetul a susținut că a fost încălcat dreptul la apărare al condamnatei, deoarece la data când au avut loc dezbaterile asupra cauzei, condamnata nu a fost prezentă, fiind doar reprezentată de apărătorul ales.
S-a invocat și decizia nr. 187 din 8 mai 2003 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 460 alin. (2) C. proc. pen.
În ședința din 31 iulie 2003, procurorul a extins motivele de recurs, considerând că instanța nu a fost legal sesizată, deoarece cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii nu a fost semnată de condamnată, iar avocata care a semnat nu a prezentat delegația sa la dosarul cauzei.
Recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează:
Potrivit art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață, poate fi întreruptă în cazurile și în condițiile prevăzute în art. 453, la cererea persoanelor arătate în alin. (2) al aceluiași articol.
Potrivit art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi amânată când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de 1 an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
În speță, Curtea de apel a aplicat corect aceste prevederi legale, dispunând întreruperea executării pedepsei închisorii la cererea condamnatei M.N., (având o sarcină gemelară și amenințare de avort) până la încetarea stării de graviditate.
Motivele de recurs invocate de parchet: primul vizând încălcarea dreptului la apărare al condamnatei, care nu a fost prezentă la dezbateri, fiind apărată doar de avocatul ales, și al doilea, invocat oral de reprezentanta parchetului, vizând o nelegală sesizare a instanței cu cererea de întrerupere a executării pedepsei semnată de un avocat care nu a prezentat delegația sa la dosar, nu sunt fondate pentru motivele ce urmează:
Potrivit art. 174 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. [astfel cum a rămas după declararea ca neconstituțională a dispoziției, numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecății este amenda sau închisoarea de cel mult un an, de către Curtea Constituțională prin decizia nr. 145 din 14 iulie 2000, publicată în (M.Of., nr. 665/16.12.2000)], inculpatul poate fi reprezentat de avocat.
Alin. (2) al aceluiași articol prevede dreptul instanței de judecată, în toate cazurile în care legea admite reprezentarea inculpatului, să dispună aducerea acestuia, când găsește necesară prezența.
În speță, petiționara condamnată, internată în Spitalul Maternitate Polizu, având o sarcină gemelară cu amenințare de avort, putea fi reprezentată de apărătorul său ales, iar instanța nu a considerat că ar fi necesară prezența acesteia.
Pe de altă parte, prin admiterea cererii sale de întrerupere a executării pedepsei, petiționara condamnată nu a suferit nici o vătămare a pretinsei încălcări a dreptului său la apărare, iar parchetul nu putea invoca în numele petiționarei, o încălcare a dreptului la apărare, cât timp aceasta nu a declarat recurs și nici nu avea interes să declare.
Referitor la al doilea motiv de recurs (oral), formulat de parchet, Curtea constată că nu poate determina casarea sentinței, deoarece Curtea de Apel București a fost legal investită cu soluționarea cererii de întrerupere a executării pedepsei, semnată de un avocat, chiar dacă ulterior petiționara a fost reprezentată de un alt apărător ales. Împrejurarea că primul apărător a omis să depună la dosar delegația sa, nu poate determina sancțiunea nulității sesizării instanței și respectiv, casarea cu trimitere a cauzei.
În consecință, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 45 din 1 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe condamnata M.N.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 iulie 2003.