Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 11 iunie 2003, pronunțată în dosarul nr. 2243/P/2003, Curtea de Apel Timișoara, a menținut măsura arestării preventive a recurenților inculpați, printre care și a recurentului inculpat B.M., conform art. 300 alin. (3) C. proc. pen., și a amânat judecarea cauzei la data de 26 iunie 2003, pentru a se cita toți inculpații.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul B.M. a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru motivele ce urmează:
Potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Or, în cauză dispozițiile art. 141 C. proc. pen., (în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 281/2003), referitoare la calea de atac împotriva încheierii pronunțată de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive, nu prevăd posibilitatea atacării separate cu recurs a încheierii prin care se dispune menținerea măsurii arestării preventive.
Totodată, dispozițiile art. 160d alin. (1) C. proc. pen., introduse prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, dispoziții care se referă la arestarea și prelungirea arestării inculpatului condamnat de instanța de fond, de asemenea nu prevăd posibilitatea atacării cu recurs a încheierilor prin care instanța de apel sau instanța de recurs, prelungește măsura arestării preventive în aceste faze de soluționare a cauzei.
Oricum, dispozițiile Legii nr. 281/2003, privind arestarea preventivă, sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a legii, respectiv de la 1 iulie 2003, conform art. XI pct. 1 din lege, și, prin urmare, nu sunt aplicabile în cauză.
În speță, art. 141 C. proc. pen., în redactarea anterioară datei de 1 iulie 2003, nu prevedea separat, calea de atac a recursului împotriva unor încheieri pronunțate în temeiul art. 300 alin. (3) C. proc. pen.
Conform art. 3851 alin. (2) teza I C. proc. pen., încheierea pronunțată în cauză în recurs, este definitivă, neputând fi atacată nici separat și nici odată cu decizia definitivă pronunțată de instanța de recurs (în speță, decizia penală nr. 552/R din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara).
În consecință, Curtea va respinge, ca inadmisibil recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 700.000 lei din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii de ședință din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 august 2003.