Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 327 din 23 iulie 2012 a Tribunalului Giurgiu, în baza art. 334 C. proc. pen., a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..
În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.M.D. la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 10 mai 2012 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 17 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate minore E.N.I., reprezentată de mama sa M.D., suma de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale.
În baza art. 7 Legea nr. 76/2008, privind Organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de la inculpatul D.M.D. de probe biologice.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.400 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut din examinarea probelor administrate în cauză în faza de urmărire penală (declarațiile părții vătămate minore E.N.I.; declarațiile mamei părții vătămate minore numita M.D.; declarațiile inculpatului D.M.D. date în cursul urmăririi penale și prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptei, declarații ce se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice și raportul de primă expertiză medico-legală), coroborate cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei, că în perioada februarie-mai 2012, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții, inc. D.M.D., prin amenințare și constrângere, profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința, a obligat-o în mod repetat pe minora E.N.I., în vârstă de 10 ani (fiica sa vitregă) să întrețină raporturi sexuale orale, în locuința comună din localitatea G., județul Giurgiu.
Prin declarația dată în instanță, inculpatul a arătat că solicită aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., învederând totodată că recunoaște fapta descrisă în rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și pe care și le însușește.
În ceea ce privește cererea formulată de reprezentantul parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Tribunalul a apreciat că este întemeiată, având în vedere că din cuprinsul actelor aflate la dosar rezultă că partea vătămată minoră este fiica vitregă a inculpatului, fiind incidente dispozițiile alin. (2) lit. b1) ale art. 197 C. pen., partea vătămată minoră fiind un membru al familiei și în consecință, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., dar ținând seamă, atât de pericolul social sporit al faptei săvârșite de inculpat, ce rezidă din modul și mijloacele de comiterea a infracțiunii, dar și persoana inculpatului care a adoptat o atitudine sinceră în cursul procesului penal concretizată în recunoașterea faptei comise, lipsa antecedentelor penale, Tribunalul a apreciat că un cuantum al pedepsei de 12 ani închisoare, pedeapsă ce urmează să fie executată în regim de detenție și o pedeapsă complementară de 6 ani de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., după executarea pedepsei principale, este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului.
Prin declarația dată în faza cercetării judecătorești, partea vătămată minoră E.N.I., audiată în prezența reprezentantului său legal, M.D., nu s-a constituit parte civilă în cauza de față, motivat de faptul că inculpatul nu dispune de mijloace financiare pentru a-i achita eventualele despăgubiri materiale sau daune morale.
Deși partea vătămată minoră nu s-a constituit parte civilă în cauză, instanța este obligată potrivit art. 17 C. proc. pen. să se pronunțe din oficiu asupra despăgubirilor civile, așa încât, Tribunalul a apreciat că se impune acordarea de daune morale părții vătămate, având în vedere, pe de o parte că la momentul săvârșirii infracțiunii de către inculpat, aceasta era minoră (10 ani), vârstă la care traumele psihice sunt mult mai puternice și persistă o perioadă îndelungată dată fiind și natura infracțiunii iar pe de altă parte dată fiind și natura relațiilor existente între inculpat și partea vătămată minoră, inculpatul fiind tatăl vitreg al minorei, acordarea daunelor morale impunându-se în vederea asigurării părții vătămate minore a mijloacelor financiare necesare consilierii acesteia.
Față de cele arătate mai sus, Tribunalul în baza art. 17 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a obligat inculpatul să plătească părții vătămate minore E.N.I., reprezentată de mama sa M.D., suma de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.
Împotriva sentinței Tribunalului Giurgiu a declarat apel inculpatul D.M.D., solicitând reducerea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., urmând a se avea în vedere conduita sinceră avută pe parcursul procesului penal.
Prin decizia penală nr. 284/A din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul D.M.D. împotriva sentinței penale nr. 327 din 23 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu.
A desființat în parte sentința penală apelată, numai în ce privește schimbarea încadrării juridice a infracțiunii deduse judecății și, rejudecând în fond a înlăturat dispozițiile prevăzute de art. 334 C. proc. pen., aplicate prin sentința apelată, menținând încadrarea juridică a infracțiunii potrivit rechizitoriului, respectiv cea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..
În temeiul art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpatului D.M.D. la o pedeapsă de 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen..
A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen..
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., a dedus prevenția inculpatului, de la data de 10 mai 2012 până la data pronunțării deciziei.
În temeiul art. 383 alin. (11) și art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul de 200 RON pentru avocatul din oficiu desemnat pentru inculpat, a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.
S-a reținut că instanța de fond a examinat temeinic mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, motivat de faptul că inculpatul a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor administrate în această fază procesuală și aplicarea art. 3201 C. proc. pen..
În aceste condiții, așa cum rezultă din probele administrate, coroborate cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a împrejurărilor comiterii faptei și a vinovăției cu care a acționat, s-a constatat existenta infracțiunii și vinovăției inculpatului.
În ce privește încadrarea juridică a infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul s-a constatat că greșit a dispus schimbarea acesteia față de cea reținută prin rechizitoriu.
Astfel, din actele dosarului s-a constatat că victima minoră era fiica dintr-o altă căsătorie a soției inculpatului, dar inculpatul nu a adoptat-o pe minoră pentru a aprecia că filiația față de inculpat a fost stabilită și sub aspect juridic, pentru a se putea considera că infracțiunea a fost comisă asupra unui membru al familiei, cerință impusă de art. 197 alin. (2) lit. b1) C. pen..
Din relațiile comunicate în apel de Consiliul Local al Municipiului Giurgiu, s-a constatat că în privința minorei E.N.I. nu s-au îndeplinit forme de adopție de către inculpatul D.M.D..
Astfel s-a apreciat că, încadrarea juridică a infracțiunii ca fiind cea prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. (cum este menționată și în rechizitoriu), sentința fiind nelegală sub acest aspect, așa încât apelul a fost admis numai în privința acestei constatări de nelegalitate. S-a menționat faptul că, deși victima minoră locuia împreună cu inculpatul și soția acestuia (mama victimei), în lipsa unei hotărâri judecătorești de adopție, victima nu poate fi circumscrisă categoriei membrilor de familie în sensul art. 1491 C. pen., aceasta, având în vedere că noțiunea de „rude apropiate" este definită de art. 149 C. pen., unde se face trimitere la „persoanele devenite (rude apropiate) prin adopție", ceea ce în cauză nu a intervenit.
Cât privește critica de netemeinicie, s-a apreciat că instanța de fond a făcut corect aplicarea cerințelor art. 72 C. pen., stabilind o pedeapsă în limitele prevăzute de lege reduse cu o treime, pedeapsă menținută și de instanța de apel, dar instanța de fond a analizat temeinic și împrejurările comiterii faptei, natura, gravitatea și pericolul social ridicat al unei astfel de infracțiuni, având în vedere că victima avea o vârstă sub 10 ani, inculpatul profitând nu doar de această situație, dar și de starea personală a victimei - era fiica soției sale, din altă căsătorie, psihicul său fiind afectat și de această situația în care se afla.
S-a apreciat că victima, în naivitatea specifică vârstei a avut încredere în inculpat (care era soțul mamei sale), dar inculpatul s-a comportat cu o lipsă totală de înțelegere și sprijin, ceea ce denotă o periculozitate sporită a acestuia. Poziția procesuală sinceră a inculpatului a fost avută în vedere la stabilirea pedepsei, alte circumstanțe personale ce pot avute în vedere nu se regăsesc în privința inculpatului, iar reținerea art. 74 lit. c) nu este justificată doar de poziția sinceră avută pe parcursul procesului (sub acest aspect s-a reținut art. 3201 C. proc. pen.).
Curtea a reținut că natura juridică a celor două reglementări este diferită, pe când art. 3201 C. proc. pen. stipulează o cauză de reducere a pedepsei, care intervine obligatoriu, dacă sunt îndeplinite cerințele textului, art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., reglementează o împrejurarea calificată drept circumstanță atenuantă, cu consecința reducerii pedepsei, în alte limite, dar aplicarea acesteia reprezintă o vocație pentru inculpat, instanța fiind cea care stabilește modul în care o asemenea circumstanță este luată în considerare. De asemenea, în cazul incidenței art. 3201 C. proc. pen., inculpatul, când face o asemenea recunoaștere, acceptă ca stabilirea vinovăției să aibă loc doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe când la incidența art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. sunt avute în vedere și aspecte ce privesc poziția procesuală a inculpatului după comiterea infracțiunii, prezentarea în fața autorităților și comportarea sinceră în cursul procesului. Astfel, aplicarea art. 3201 C. proc. pen. nu face inaplicabile dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., dar nici nu implică reținerea automată a acestora, iar în cauză nu se justifică aplicarea în favoarea inculpatului a acestor circumstanțe.
Curtea a apreciat considerentele arătate relevă că și sancționarea fermă a inculpatului este justificată, cum a procedat și prima instanță, nerezultând niciun temei de reindividualizare a pedepsei.
Așa fiind, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul inculpatului și a fost desființată sentința doar în limitele precizate.
Împotriva deciziei penale nr. 284/A din 22 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs inculpatul D.M.D., invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. - pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. în acest sens a solicitat reducerea cuantumului pedepsei de 12 ani închisoare, urmând a se avea în vedere circumstanțele personal favorabile, necunoscut cu antecedente penale, cu o comportare sinceră în proces.
Recursul inculpatului D.M.D. este nefondat urmând a fi respins ca atare.
Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului D.M.D. pentru fapta săvârșită, au fost avute în vedere corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., natura și gravitatea faptei comise - viol, circumstanțele reale în care a fost săvârșită - asupra unei minore în vârstă de 10 ani, fiica soției inculpatului-recurent, urmările produse, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, cu o conduită sinceră în proces.
Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege - 12 ani închisoare, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale), cât și pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat.
Inculpatul este necunoscut cu antecedente penale, însă această împrejurare este insuficientă a conduce la reținerea circumstanțelor atenuante și implicit la reducerea pedepsei sub minimul special, în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei.
Totodată, se reține că în condițiile aplicării dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptei reținute în actul de sesizare a instanței, nu mai poate fi valorificată ca și circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) teza II C. pen., întrucât nu i se poate acorda o dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu prevederile art. 3201 C. proc. pen. numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii, alta decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., ceea ce nu se identifică în cauză.
În raport de criteriile enunțate, reducerea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată recurentului inculpat D.M.D. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în formă continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., nu se justifică.
Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.M.D. împotriva deciziei penale nr. 284/A din 22 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la data de 10 mai 2012 la 15 ianuarie 2013, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.D. împotriva deciziei penale nr. 284/A din 22 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 10 mai 2012 la 15 ianuarie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2013.