Asupra recursului în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Militar București, prin sentința nr. 376 din 14 septembrie 1999, a condamnat pe inculpatul plt. T.C. la:
- 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod;
- un an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen. și
- 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 teza I C. pen.
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 a constatat că pedepsele stabilite sunt grațiate în întregime și condiționat și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 10 alin. (1) din aceeași lege.
A dispus anularea înscrisului fals.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că:
„Inculpatul a fost încadrat până în luna iulie 1997, la Brigada Poliției Rutiere, fiind mutat ulterior în cadrul Poliției orașului Costești, județul Argeș.
În noaptea de 24 ianuarie 1997, în jurul orei 01,00, în timp ce se afla în serviciu împreună cu plt. M.V., în zona Școala Herăstrău din București, acesta a oprit pentru control autoturismul condus de partea vătămată S.I.
După ce conducătorul autovehiculului oprit pentru control la întrebarea inculpatului i-a răspuns că a consumat 20 ml de vin și că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, a fost testat de acesta cu fiola alcoolscop, cerându-i să sufle în fiolă de două ori. Partea vătămată s-a conformat cerinței inculpatului care i-a spus apoi că fiola „s-a înverzit” și că îi va încheia proces-verbal de contravenție pentru conducerea autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice. Partea vătămată și martorii care o însoțeau, G.D. și S.P. i-au spus inculpatului că fiola nu și-ar fi schimbat culoarea și că pentru aceasta, partea vătămată i-a solicitat să fie condusă pentru recoltarea probelor biologice, însă inculpatul a refuzat-o și i-a întocmit proces-verbal de contravenție în care partea vătămată a menționat că a consumat 20 ml de vin, fiind sancționată astfel cu amendă, conform art. 44 pct. 3 din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966.
În continuare, inculpatul s-a deplasat la autoturismul de serviciu pentru a completa dovada de reținere a permisului de conducere al părții vătămate și la mențiunea făcută de acesta în procesul-verbal de contravenție a adăugat cifra „0” între cifra 20 și cuvântul „M.L.” deja înscrise, prin aceasta modificând valoarea declarată de partea vătămată.
După efectuarea acestor completări, inculpatul i-a înmânat părții vătămate copia de pe procesul-verbal de contravenție și dovada de reținere a permisului de conducere.
Partea vătămată, în jurul orelor 02,30, s-a prezentat la unitatea medico-legală unde i-au fost recoltate probe biologice pe baza cărora s-a stabilit lipsa alcoolemiei în sânge. În continuare, partea vătămată a sesizat organele de poliție cu privire la faptele descrise”.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul T.C. care a susținut că nu a săvârșit falsul material și uzul de fals, iar prin activitățile desfășurate nu a cauzat nici o vătămare intereselor părții vătămate S.I. și a solicitat achitarea.
Prin decizia nr. 145 din 4 mai 2000, Tribunalul Militar Teritorial București a admis apelul inculpatului, a desființat sentința atacată și a dispus achitarea sa, după cum urmează:
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.;
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., și
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal a declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București criticând-o pentru nelegalitate, susținând că printr-o greșită apreciere a probelor administrate în cauză, instanța de control judiciar a ajuns la concluzia nevinovăției inculpatului.
Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 149 din 26 aprilie 2001, a admis recursul declarat de Parchetul Militar, a casat decizia atacată și a menținut soluția de condamnare a inculpatului T.C., dată prin sentința nr. 376 din 14 septembrie 1999 de Tribunalul Militar București.
În baza art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I pct. 2, 71 și 8 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței nr. 376/1999 a Tribunalului Militar București, rămasă definitivă prin decizia nr. 149/2001 a Curții Militare de Apel, solicitând casarea acestor hotărâri, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., reținută în sarcina inculpatului, deoarece se apreciază că prin „Metodologia de constatare a contravenției de conducere sub influența alcoolemiei și de recoltare a probelor biologice”, elaborate de conducerea Brigăzii de Poliție Rutieră București și aplicată experimental, în lipsa unei avizări corespunzătoare din partea Inspectoratului General al Poliției și Ministerului de Interne, s-au încălcat flagrant dispozițiile legislației rutiere în vigoare, Decretul nr. 328/1966 și Regulamentul de aplicare a acestuia, motiv pentru care actul este nul, neputând produce efecte și prin urmare, inculpatul, în calitate de agent constatator, neconformându-se față de această metodologie, fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni; cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) și (2) C. pen., s-a apreciat că fapta, în condițiile concrete de comitere, nu îndeplinește condiția expresă prevăzută de textul incriminator de a fi de natură să producă efecte juridice, iar cât privește „infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., fapta nu există”.
Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de casare invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul în anulare nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Art. 246 C. pen., definește abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor ca fiind fapta funcționarului public, care, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Latura obiectivă a acestei infracțiuni constă în încălcarea îndatoririlor de serviciu, îndatoriri extrem de variate care trebuie să rezulte din diferite acte normative (legi, regulamente, statute disciplinare) sau din ordine, instrucțiuni sau dispoziții ale organelor competente.
Cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu, persoanele respective trebuie să țină seama și de anumite „norme tehnice”, neînscrise în actele normative, pe care trebuie să le cunoască pentru a putea să-și îndeplinească funcțiile pe care le dețin; așa fiind și metodologia elaborată de Brigada de Poliție Rutieră prin care se stabilea modalitatea concretă de aducere la îndeplinire, de către agenții de circulație, a normelor legale în domeniul rutier, cu ocazia verificărilor pe care le efectuau. În aceste cazuri, încălcarea „normelor tehnice” poate constitui o infracțiune de serviciu dacă sunt întrunite și celelalte cerințe prevăzute de textul care incriminează o astfel de faptă.
Elementul material al infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., se realizează fie prin neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, fie prin îndeplinirea lor defectuoasă, iar pentru existența acestei infracțiuni este necesar să se producă o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Între inacțiunea sau acțiunea făptuitorului și urmarea produsă trebuie să existe o legătură de cauzalitate, adică activitatea infracțională să fi fost cauza determinantă a vătămării produse.
Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se săvârșește numai cu intenție, care poate fi directă sau indirectă, ceea ce rezultă din chiar textul art. 246 C. pen., în care este cuprinsă mențiunea „cu știință”, ceea ce implică cerința intenției chiar pentru faptele săvârșite prin inacțiune.
Revenind la speță, se constată că prima instanță, dând o justă și completă interpretare probelor administrate în cauză a reținut în mod corect că, în noaptea de 23 ianuarie 1997, inculpatul, subofițer în cadrul Brigăzii Poliției Rutiere București și-a îndeplinit în mod abuziv îndatoririle de serviciu privind testarea cu fiola alcoolscop, obligând pe partea vătămată S.I. să sufle de două ori în aceeași fiolă, contrar metodologiei existente și a refuzat cererea acesteia de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, la o unitate sanitară, în scopul sancționării sale contravenționale pe nedrept și reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării.
Totodată, inculpatul nu a făcut „nici o mențiune în actele întocmite despre seria fiolei cu care a făcut testarea și nici despre faptul că partea vătămată acceptă/ refuză să meargă la o unitate sanitară pentru recoltarea de probe biologice, deși era obligat în acest sens, potrivit metodologiei elaborată de Brigada Poliției Rutiere, iar fiola respectivă nu a mai fost găsită, inculpatul declarând că s-a spart la predarea activității.
Pentru a agrava fapta părții vătămate, inculpatul a modificat în conținutul procesului verbal întocmit mențiunea făcută de aceasta în sensul că a consumat 20 ml vin, prin adăugarea unui „0” la cifra 20, astfel încât să rezulte că partea vătămată a consumat 200 ml vin.
Această stare de fapt reiese, fără putință de tăgadă din probele administrate în cauză și anume: declarațiile martorilor S.P.S. și G.D., care se coroborează cu declarațiile constante ale părții vătămate S.I., cu raportul de constatare tehnico-științifică, precum și cu buletinul de analiză întocmit de I.M.L. Prof. Dr. Mina Minovici București, obținut de partea vătămată la scurt timp după comiterea faptelor de către inculpat, precum și cu declarația martorului M.V., care în mai multe rapoarte și declarații a arătat că inculpatul i-a mărturisit că a mai adăugat un „0” după cifra 20 ml.
Or, nerespectarea de către inculpat a metodologiei de folosire a fiolei, prin aceea că a efectuat testul de două ori cu aceeași fiolă, nu l-a condus pe partea vătămată la o unitate sanitară pentru stabilirea alcoolemiei, nu a consemnat seria fiolei alcoolscop cu care a efectuat testarea, a falsificat prin adăugire conținutul procesului verbal la rubrica „contravenientul declară”, a dus la sancționarea contravențională a părții vătămate și privarea acesteia de dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Și prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că fapta inculpatului T.C. de a nu-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, potrivit metodologiei existente, referitoare la testarea părții vătămate cu fiola alcoolscop și refuzul de a-l conduce pe acesta la o unitate sanitară pentru a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, la solicitarea conducătorului auto, vătămând interesele legale ale acesteia prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale și reținerea permisului de conducere, faptă comisă intenționat de către inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.
De asemenea, în mod corect s-a reținut că fapta inculpatului de a falsifica, cu intenție, procesul-verbal de contravenție al Brigăzii Poliției Rutiere, după întocmirea acestuia, prin adăugarea cifrei „0” între cifra 20 și specificația „ml”, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., iar fapta acestuia de a folosi înscrisul oficial prin depunerea lui la unitate în vederea sancționării contravenționale a părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.
Motivarea din recursul în anulare, în sensul că:
„În raport de recunoașterea conducătorului auto S.I. (consumul a cca. 20 ml vin, anterior urcării la volan), subofițerul de poliție a constatat că sus-numitul a comis contravenția prevăzută de art. 44 pct. 3 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966, faptă pentru a cărei existență este necesar și suficient doar anteriorul „consum de băuturi alcoolice” și că „Proba cu fiola alcoolscopică a confirmat consumul de băuturi alcoolice, reactivul schimbându-și culoarea pe o porțiune de cca. 30% din compartimentul testerului” nu poate fi reținută, de vreme ce, fiola alcoolscop nu a mai fost găsită, iar partea vătămată și cei doi martori prezenți la constatarea făcută de inculpat, S.P. și G.D., ale căror declarații se coroborează și cu cele ale subofițerului M.V., au arătat că înscrierea în procesul verbal a mențiunii că partea vătămată a consumat 20 ml vin, s-a făcut la indicația inculpatului, după ce aceasta precizase că a consumat cantitatea respectivă de vin cu câteva ore în urmă, contestând însă, faptul că s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice, cât și faptul că reactivul fiolei și-ar fi modificat culoarea, motiv pentru care, în termen scurt s-a și prezentat la institutul medico legal pentru recoltarea probelor biologice, valoarea alcoolemiei stabilită pe baza analizei acestora fiind zero.
Pentru aceleași considerente nu poate fi primită nici motivarea din recursul în anulare în sensul că falsificarea procesului verbal, prin adăugarea cifrei „0” la mențiunea privind cantitatea de alcool consumată, nu este de natură să producă efecte juridice, atâta timp, cât partea vătămată ar fi recunoscut consumul de alcool, întrucât această recunoaștere ar fi suficientă pentru constatarea contravenției prevăzută de art. 44 pct. 3 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966, incidența textului legal menționat nefiind influențată în vreun fel de consemnarea unei anume cantități de băuturi alcoolice și pe cale de consecință, în susținerea parchetului, infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, reținute în sarcina inculpatului, nu ar exista.
În raport de cele reținute, soluțiile pronunțate de Tribunalul Militar București, prin sentința nr. 376 din 14 septembrie 1999 și de Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 149 din 26 aprilie 2001, fiind temeinice și legale, urmează a se respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, ca nefondat, cheltuielile ocazionate de soluționarea prezentei cauze, urmând să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței nr. 376 din 14 septembrie 1999 a Tribunalului Militar București și deciziei nr. 149 din 26 aprilie 2001 a Curții Militare de Apel, privind pe inculpatul T.C.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze, rămân în sarcina statului.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2003.